De cateva zile, Roma are un nou Auditorium, compus din trei sali de concert, a carui construire a durat noua ani. Complexul de dimensiuni impresionante – 30.000 de metri patrati -, proiectat de marele arhitect Renzo Piano, este situat in apropierea vechiului cartier olimpic, in nordul Romei, la 10 minute de centrul istoric, de care il leaga antica Via Flaminia. Cele trei sali, de 2.700, 1.200 si, respectiv, 700 de locuri, plasate sub un acoperis de plumb, inconjoara o a patra, in aer liber, care poate primi 3.000 de spectatori. Se adauga 20 de studiouri de repetitie si inregistrare, un enorm foaier, prevazut cu sala de expozitii, librarie, magazine de discuri, birouri, legate intre ele printr-o adevarata strada interioara, lunga de un kilometru.
Concursul de proiecte a avut loc in 1991, dar lucrarile au fost impiedicate, ca intotdeauna la Roma, de descoperirile arheologice, care au scos la iveala o antica villa. Cele trei sali sunt plasate in evantai in jurul locului lasat liber pentru a marca descoperirea. Aspectul exterior este de o sobra eleganta, caracteristica pentru Renzo Piano, toate suprafetele plane fiind rezolvate in caramida. In rest, arhitectul a folosit lemnul, obligatoriu din ratiuni acustice. Ansamblul are o mare unitate si claritate. Probleme majore i-au creat arhitectului nu numai rezolvarile formale dictate de acustica, de care s-a ocupat Muller BBM, dar si izolarea fonica, cu atat mai mult cu cat auditoriumul este situat langa autostrada Corso di Francia, circulata in permanenta. Intr-un interviu, Renzo Piano marturisea ca spatiul arheologic a fost un accident fericit, chiar daca a intarziat lucrarile, pentru ca a creat o pauza de respiratie in complexul arhitectonic, dar ca, paradoxal si amuzant in acelasi timp, tergiversarile s-au datorat si divergentelor cu Ministerul lucrarilor publice, care interzicea sarpanta de lemn a acoperisurilor, lemn cerut si de acustica, dar si de legatura lui traditionala cu instrumentele muzicale, cu muzica in general. Problemele ce trebuiau rezolvate tineau, in primul rand, de tehnica acustica. -Totul se organizeaza plecand de la sunet…; muzica cerea un proiect ale carui forme sa se inscrie intr-un perimetru bine definit si sa se organizeze dupa norme proprii ei: repartizarea echitabila a sunetului pentru cele 3.000 de capete-. Rezolvarile au fost hotarate impreuna cu acusticianul Muller BBM, cu care, de altfel, arhitectul a colaborat si pentru auditoriumul din Lingotto si pentru cel din Bari sau pentru basilica Padre Pio. Fiind vorba despre o sala de concert, in care frecventele joase ale instrumentelor domina, a fost nevoie de obtinerea unui timp de reverberatie mai lung, astfel incat sunetele sa fie intoarse aproape integral, lucru dificil la o sala de dimensiunile Marelui Auditorium din Roma. Rezultatul a fost formele organice, asemanatoare acelora ale instrumentelor muzicale.
Auditoriumul din Roma este un edificiu cultural de anvergura, o opera arhitecturala a carei incadrare in peisajul urban al Cetatii Eterne este menita sa structureze spatiul inconjurator, nu foarte elegant pana acum. Marele arhitect italian pare sa fi realizat aici una dintre operele sale cele mai inspirate, in care sinteza curbelor si a liniilor drepte, care l-a preocupat in repetate randuri, a atins perfectiunea.
