Convorbire cu acad. Mircea Săndulescu, președintele Secției de ?ê?£tiințe Geonomice a Academiei Române
Sunteți o personalitate recunoscută în geologia românească și europeană, un nume de referință în comunitatea științifică. Cum au fost primii pași în geologie? A fost o întâmplare?
Oarecum întâmplător. O rudă prin alianță, Mircea Ilie, profesor la Facultatea de Geologie a Institutului de Petrol și Gaze din București, a venit la Sibiu, orașul meu natal, ca să facă cercetări de teren pentru Harta geologică a României la care lucra în acea vreme. Într-o zi, am fost întrebat, dacă nu vreau să merg pe teren. Am răspuns cu jumătate de gură că „Da“. Cunoșteam multe despre geologie pentru că atunci geologia se studia în clasele a IV-a și a VII-a de liceu. Seara, la cină, am întrebat, timid, dacă mai pot să merg cu Mircea Ilie pe teren. Mi s-a răspuns din toate părțile. „Sigur că da!!“
Așa v-ați descoperit vocația?
Atunci nu mi-am dat seama, dar acum pot spune cu certitudine că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o în viața mea privind profesiunea. S-a potrivit bine ca dezvoltare a proceselor mele mentale și am beneficiat de o constituție fizică robustă. Spun asta pentru că am făcut cercetări în zone foarte accidentate. Am făcut cercetări geologice pe cinci continente. În toată jumătatea sudică a Europei de la Gibraltar până la Caucaz, în Asia centrală, Tibet, Himalaia și China Centrală, în Australia și Africa de Nord (Nevada și California).
Cum ați ajuns să faceți studii tectonice?
Am început cu Mircea Ilie care, la facultate, mi-a fost și profesor de geologie generală. Apoi, profesorul Ion Dumitrescu, care mi-a fost și coordonatorul lucrării de doctorat, m-a remarcat din anul trei când ne preda geologia structurală și m-a luat pe lângă el. Cum avea și o jumătate de normă de cercetător la Institutul Geologic, m-a chemat și mi-a spus: „Tu stai cu mine în birou“. Așa am devenit colaborator apropiat al Profesorului Ion Dumitrescu.
V-a atras personalitatea sau tema?
?ê?£i una și cealaltă. Nu pot spune că m-a atras ci, mai curând, că am fost atras. În primul rând, era un om foarte bine pregătit profesional. Am început să lucrez împreună cu el pe teren în Vrancea, acolo unde își făcuse lucrarea de doctorat. El conducea o echipă și fiecare dintre noi avea perimetrul lui de cercetare. Al meu era imediat la sud de cel pe care făcuse cercetarea pentru teza de doctorat. Am lucrat în zona imediat apropiată și am mai găsit câte ceva nou.
Cum vă cunosc modestia, am să spun că ați avut o evoluție profesională de excelență, participând, încă din 1958, la elaborarea primei hărți tectonice a României iar apoi ați fost membru în Comitetele de redacție ale Hărților tectonice ale Europei și ale lumii sub realizate sub egida UNESCO. Care este specificitatea zonei Vrancea, atât de activă în ultima vreme?
Zona seismico-tectonică a Vrancei are o structură particulară de mare adâncime în toată zona de curbură a Carpaților Orientali. Cutremurele vrâncene sunt cutremure subcustrale care se petrec în mantaua Litosferică. Un panou al litosferei Vorlandului carpatic a fost și continuă să fie subîmpins sub structurile tectonice ale Carpaților externi.
?ê?£i specificul hărții geologice a României?
Carpații sunt un segment al celor mai tinere catene din Europa, care se întind de la Gibraltar, peste Alpi, Carpați, Balcani spre Asia Mică și apoi Asia Centrală până în Himalaia.
?ê?£i cei mai bătrâni?
Sunt cei mai erodați și nu au înălțime pronunțată sau constituie platforme.
?ê?£i Munții Dobrogei?
Munții Dobrogei sunt cei mai bătrâni din țara noastră dar nu din lume. Cei mai bătrâni munți nu mai sunt munți pentru că, așa cum am spus, s-au erodat și rocile lor nu se mai văd, s-au transformat în podiș. De exemplu, Podișul Moldovei. Cei mai vechi munți din Europa sunt cei care acum formează Platforma Europei Orientale și cuprind toată Rusia, Ucraina, nordul Poloniei și al Germaniei și Scandinavia. În Suedia, bunăoară, sunt structuri tectonice care au fost odinioară munți și care, prin eroziune, au ajuns podiș.
Sunteți autor al mai multor lucrări și studii apărute în prestigioase publicații din țară și de peste hotare. Care dintre ele vă este cea mai aproape de suflet?
Harta tectonică a României, e cea mai amplă și în ea am spus foarte multe lucruri.
Spuneați că, în liceu pe vremea aceea se studia geologia în doi ani. Cum apreciați situația de acum când această disciplină e aproape inexistentă?
Nu, nu se mai face geologie. Personal am făcut intervenții la Ministerul Educației, dar fără nici un ecou. Nu au vrut, pur și simplu, să introducă geologia. La început au mutat geologia la geografie în clasele a IX și a XI, după care au introdus două capitole în manualul de geografie iar acum nici acestea nu mai sunt. Mă mir că mai sint elevi care fac minuni în străinătate și care, foarte probabil, se pregătesc singuri. Trebuie să spun că, de altfel, tot învățământul mediu este foarte slab și fac această afirmație după cum constat în fiecare an la studenții care vin la facultate.
Această ar putea fi o cauză a nenumăratelor greșeli care se fac și se promovează prin mass-media mai cu seamă în ultimul timp?
Absolut. Mi întâi, se debitează tot felul de inexactități și nu știu de ce dar nu se apelează la specialiștii pe care îi are Academia Română. Se face apel la așa-ziși specialiști, care nu sunt geofizicieni, ci ingineri constructori bunăoară și nu pot discuta în cunoștință de cauză seismo-fenomenele tectonice. Am auzit eu însumi, de pildă, vorbindu-se despre tectonica plăcilor, ocazie cu care s-au făcut niște greșeli înspăimântătoare și pe care publicul larg le preia. S-a spus, recent, de către un „seismolog“ că falia pe care s-au produs cutremurele din zona Galați este între două plăci tectonice care se freacă una de cealaltă, când de fapt, toată Europa și o parte din Asia formează o singură placă tectonică. Apoi, este inadmisibil ca, de mai multe ori, un reporter să se adreseze unei bătrâne, care mai mult ca sigur nu avea studii, și s-o întrebe de ce se produc cutremurele de la Izvoarele. Bătrâna a spus cu convingere și aplomb că datorită forajelor care se fac în apropiere. Afirmația a fost reluată și promovată. Or, dacă s-ar întâmpla așa ceva, ar trebui să fie cutremure mai mari decât la Izvoarele în toți Carpații Orientali sau pe Valea Prahovei. Dvs. știți câte plăci sunt pe suprafața pământului? 13 și câteva micro-plăci. Una mare, pe care se află și țara noastră se întinde de la dorsala medio-atlantică peste aproape toată Europa, în Siberia, Asia Centrală până la Oceanul Pacific. Doar în sudul Europei sunt niște plăci mai mici. Nu trebuie să ne imaginăm aceste plăci tectonice așa ca o tablă netedă, ele au structuri complicate dar ele sunt pe aria plăcilor care se mișcă. Așa este situația și în Vrancea.
Cum nu se pot face prognoze privind cutremurele, ce este important pentru a preveni pierderile umane și materiale.
Să se construiască mai bine îndeosebi în zonele cu risc mare. Există harta riscului seismic, adică a cutremurelor care se produc în zona Vrancei care se întinde peste Bulgaria, Câmpia Română, București, se prelungește în Basarabia și ajunge în Ucraina. Acest tip de cutremure nu trebuie să fie confundat cu cele crustale și care, la noi sunt din Banat trec prin Serbia, Macedonia până la Salonic. La noi, asemenea falie este situată pe lângă Hațeg, pe care am numit-o Falia Sud-Transilvania și care se întinde de la Timișoara, pe Valea Mureșului până în Țara Bârsei.
Ați fost ales membru al Academiei Române în anul 1991, titular în 1992 și, din 1995 sunteți președintele Secției de ?ê?£tiințe Geonomice. În 1997 v-ați susținut discursul de recepție cu tema „Tectonica plăcilor – revoluție sau evoluție în geoștiințe?“ Vocația, descoperită aproape în adolescență a devenit pasiune. Dacă vi s-ar mai da o viață, tot geologia ați face și tot tectonica?
Neîndoielnic. Îmi amintesc însă de anii în care am coordonat redactarea hărților geologice ale României, activitatea ce presupune nu doar o singură specializare, este nevoie de mai multe cunoștințe – de stratigrafie, petrografie și tectonică.
Ce calități intelectuale sunt necesare pentru a deveni geolog?
Trebuie să-ți placă să scormonești cu mintea ceea ce nu se vede la suprafața pământului, să deduci care este structura adâncă a munților sau a câmpilor să știi cum să interpretezi. E ceva care se apropie de activitatea unui detectiv, scuzați comparația. Pentru asta e nevoie să ai cunoștințe foarte variate și o mobilitate intelectuală care, prin exercițiu continuu, duce la „apropierea de adevăr“.
Elena Solunca Moise
