Într-un timp aflat într-o profundă criză spirituală, Mircea Eliade nota: -Suntem condamnaţi să învăţăm şi să ne deşteptăm la viaţa spiritului prin cărţi-. Pentru el, salvarea este cultura care aminteşte lumii de azi, desacralizată, miturile primordiale, într-un proces de resacralizare. La împlinirea unui secol de la naştere, putem spune, fără teama de a greşi, că, prin întreaga sa operă, Eliade a reuşit să impună un model cultural, -un nou umanism- întemeiat, în principal, pe istoria religiilor. În deschiderea sesiunii solemne dedicată împlinirii unui secol de la naşterea lui M. Eliade, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Romane, moderatorul lucrărilor, l-a prezentat pe Eliade ca -istoric al religiilor, filosof al culturii, eseist, prozator, dramaturg, memorialist, o personalitate copleşitoare a culturi mondiale din secolul trecut…Este probabil romanul cel mai cunoscut în lumea culturii. Academia Romană apreciază la corecta valoare contribuţia sa la studiul spiritualităţii umane prin care a dovedit că omul nu este singur şi pierdut în societatea modernă şi postmodernă.- Într-o alcătuire simfonică, sesiunea a cuprins comunicări prezentate de acad. Eugen Simion, Dan Hăulică, membru corespondent al Academiei Romane, acad. Al. Zub, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, Sorin Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, dr. Bogdan Tătaru Cazaban şi Mircea Handoca.
Pornind de la afirmaţia lui E. Cioran după care -Eliade este un om fără destin-, acad. Eugen Simion a arătat cum şi-a făcut -un mare destin în secolul XX într-o istorie care nu i-a fost tot timpul favorabilă-. Liderul generaţiei tinere din anii *30-, dimpreună cu Cioran, Noica, M. Vulcănescu, obsedat, încă din tinereţe, de propriul destin, Eliade a reuşit să şi-l edifice convins de primatul spiritului, cu toate că a fost şi este încă un spirit controversat. A respins metodele reducţioniste (freudismul, marxismul, structuralismul) şi a gandit omul modern într-un fel propriu, considerandu-l ca, -un purtător de mituri-, chiar într-o lume secularizată. Părea a fi -alături de timpul său-, depăşindu-l şi a elaborat o sinteză a manifestărilor -vocaţiei sacrului-, definitorie pentru om, reînnoind istoria religiilor. Spirit enciclopedic, a încercat să explice modelul european (şi cel romanesc) din alte perspective, arătand că modelul european nu este singurul şi nici cel dominant. Ca scriitor, creaţia sa literară fiind scrisă în limba romană, -Eliade a adus alte modele epice, a schimbat impus un model literar, o nouă tipologie, a schimbat tipul de conflict, tradiţia calofiliei, viaţa spirituală a personajelor romaneşti, a depăşit un anume schematism…a încercat un roman de tip existenţialist, puternic şi azi…contribuţia cea mai importantă este -proza mitică-.
Dan Hăulică a vorbit despre omul şi intelectualul Eliade, ca -prezenţă extraordinar de cordială-, de o nobilă modestie şi, în acest sens, este semnificativ filmul făcut de Paul Barbăneagră, care povestea cat de greu i-a fost să-l convingă să se lase filmat. Raportarea la începuturile lumii i-a permis accesul la un înţeles cosmogonic al condiţiei umane, într-o încercare de cuprindere globală cu rostul unui -avertisment- pentru omul modern spre o necesară reconsiderare a originilor, unde se află -un impuls-. Sorin Dumitrescu a exprimat o idee provocatoare: Eliade misionar al creştinismului în Occidentul secularizat.
Pe o hartă a culturii europene Eliade este alături de nume ca C. J. Jung, G. Dumezil, H. Corbin, Paul Ricoeur, cu remarcabile contribuţii pentru înţelegerea unor categorii cum sunt mit, simbol, structuri arhaice de comportament, morfologia sacrului ş.a., autor a peste 40 de lucrări traduse în 16 limbi. Acad. Al. Zub a prezentat perspectiva istoriografică a lui Eliade, fascinat de Hasdeu şi N. Iorga, reuşind să împace tradiţiile autohtonă şi cea universalistă. În cele din urmă, demersul său ştiinţific a dus la -o mai corectă înţelegere a condiţiei umane-, într-o adevărată -antropologie a adancurilor-, pentru că -homo faber se arată a fi şi un homo religiosus, dimensiunea transcendentă fiind cea care, în ultimă instanţă, cea care îl defineşte-. Multe din aceste idei pluteau în aerul vremii, însă Eliade -ştie că anxietatea omului creşte odată cu interesul pentru istorie şi că marile sinteze (Spengler, Toynbee) sunt pesimiste…Dimpotrivă, el află pretutindeni un sens, gandul său e să restituie omului încrederea în destinul propriu-. E o -depăşire a istorismului prin valorizarea spirituală a istoriei, construind o operă în care nu e vorba de credinţa în sine, ci de un cosmos empiric, unde viaţa are sens, omul fiind chemat să se deschidă spre alteritate-.
Bogdan Tătaru Cazaban consideră cu îndreptăţire că -a sosit timpul ca, pe fundalul unor cercetări monografice, dar fără înverşunări demitizatoare, alături de Eliade literatul să revină în cultura romană şi Eliade savantul, dar nu ca un monstru sacru, ca reuşită academică internaţională sau ca o fortăreaţă de nebiruit, după cum spunea cu ironie Culianu, ci ca un fondator de şcoală, ca fenomenolog al religiei, ca autor al unei monografii a sacrului şi, de ce nu, ca hermeneut al culturii şi civilizaţiei contemporane-. Numeroasele argumente aduse au convins că a venit timpul ca Eliade să fie readus cu adevărat acasă!
A venit, poate, şi timpul ca opera lui Mircea Eliade sa să fie editată în întregime, deoarece aşa cum a relatat pe larg Mircea Handoca, au fost multe şi ambiţioase proiecte şi înainte şi după 1989 dar destul de puţine realizări.
Trăind experienţa dură a exilului, a murit la Chicago, Eliade a înţeles să fie roman şi mărturisea că -a fi roman este, pentru mine, a trăi, a exprima şi valoriza această lume între lumi-.
Lucrări de referinţă:
Savantul: Yoga
-Essai sur les origines de la mystique indienne-
Mitul reintegrării
Comentarii la Meşterul Manole
Le myt de l*eternel retour
Images et symboles
The Sacred and the Profan. The Natue of Religin
Trate d*histoire des religions-
La nostalgie des origgines. Methodologie et histoire des religions-
De la Zamolxix a Gingis Khan
Istoria credinţelor şi ideilor religioase
Tratat de istoria religiilor
Scriitorul:
Isabel şi apele diavolului; Lumina ce se stinge
Maitreyi
Întoarcerea din rai
Huliganii
Nuntă în cer
Noaptea de Sanziene
Pe strada Mantuleasa şi La ţigănci
În curte la Dionis
Volumele de eseuri Soliloqui, Oceanografie; Fragmentarium, Insula lui Euthanasius
Jurnalul
