In urma cu cateva zile, la Casa Oamenilor de Stiinta s-a desfasurat dezbaterea stiintifica pe tema Padurea si gestionarea durabila a resurselor de apa, dedicata Anului International al Apei, organizata de Sectia de Stiinte Agricole si Silvice, Comisia de Stiinte Silvice a Academiei Romane si Sectia de silvicultura a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice(ASAS).
Programul dezbaterii a cuprins comunicari prezentate de: prof. Victor Giurgiu, membru corespondent al Academiei Romane – Apa, padurea si schimbarile climatice; prof. Ioan Clinciu, membru corespondent al ASAS – Cresterea semnificativa a gradului de impadurire, o cerinta importanta pentru prevenirea si combaterea inundatiilor; prof. Darie Parascan, membru titular ASAS, si prof. Marius Danciu – Reglajul hidric la arbori, cu implicatii in bioacumulari; prof. Dumitru Tarziu, membru corespondent al ASAS, prof. Nicolae Sofolea, conf. Norocel Nicolescu – Arborele, arboretul si solul, verigi de baza in circuitul apei in ecosfera; dr. Filimon Carcea, membru titular ASAS, ing. Ioan Seceleanu, membru corespondent ASAS – Amenajamentul si gestionarea durabila a padurilor cu functii hidrologice; dr. Radu Gaspar – Rolul padurii in prevenirea si combaterea viiturilor torentiale mici; sef lucrari Victor Dan Pacurar – Posibilitati de utilizare a sistemului de informatii geografice in fundamentarea actiunii de amenajare a bazinelor hidrografice montane, si poetul Radu Carneci, membru al Uniunii Scriitorilor – Padurea si apa in lirica romaneasca.
L-am rugat pe prof. Victor Giurgiu sa sintetizeze concluziile acestei dezbateri.
O prima concluzie a dezbaterii, cu caracter general, evidentiaza adevarul ca situatia actuala a padurilor nu este de natura sa asigure echilibrul hidrologic al tarii, ceea ce impune, cu necesitate, adoptarea unor masuri energice pentru cresterea semnificativa a gradului de impadurire, aceasta si pentru reconstructia ecologica a padurilor deteriorate. Sa nu uitam adevarul potrivit caruia doua treimi din resursele de apa provin din fondul forestier al tarii, indeosebi din zona montana. Silvicultorii stiu ca muntele reprezinta castelul de apa al tarii, iar padurile, scutul lor de protectie. Stim din istorie ca cine nu gospodareste chibzuit muntele cu padurile lui, nu se poate astepta decat la dezastre pana jos, la campie, deoarece campia se apara la munte.
– Totusi, din cate stim, ceva a inceput sa se faca.
– Actualul ritm de extindere a domeniului forestier al tarii este anemic, nesemnificativ si trebuie sa spun ca Romania se afla pe unul dintre ultimele locuri din Europa. De aceea, cred ca este nevoie de un efort suprem al intregii natiuni pentru a depasi impasul in care ne aflam. Sa nu uitam ca este vorba de apa, hrana si sanatatea romanilor de astazi, ca si de maine.
– Care ar fi zonele ce impun o anume prioritate?
– Mai intai, zonele de sud si sud-est ale tarii, unde procesul de aridizare si cel de modificare a climei inrautatesc intr-o mai mare masura starea de sanatate si pun in pericol chiar existenta multor paduri din aceste zone. Pe de alta parte, la nivelul intregii tari, retrocedarea nerationala a padurilor si, implicit, faramitarea lor in proprietati mici, neconstituite in mari exploatari forestiere, slabesc potentialul de hidroprotectie. De aceea, padurile private din zonele aride, cum sunt cele amintite, ar trebui rascumparate de stat pentru a putea fi salvate. In acelasi scop, toate padurile din zonele afectate de secete frecvente (din stepa, silvostepa si unele din zona forestiera de campie) trebuie gestionate in regim special de conservare si reconstructie ecologica. Nu putem ocoli nici problema, deosebit de delicata, dar de importanta majora, privind elaborarea de amenajamente silvice pe bazine hidrografice (unitati de productie), indiferent de natura proprietatii, cu solutii armonizate in acest cadru. Pentru aceasta este necesara o decizie legislativa. O legislatie silvica adecvata este imperios necesara si pentru prevenirea si combaterea efectelor induse de secete si inundatii. Totodata, se manifesta tendinte de desertificare din unele zone ale tarii. Sunt necesare decizii ferme pentru salvarea padurilor actuale din sudul si sud-estul tarii.
– Cum se armonizeaza acestea cu exigentele economiei de piata?
– Pentru a putea functiona optim in conditiile economiei de piata, silvicultura are nevoie de reglementari noi, care sa-i asigure plata efectelor de protectie, in special a apei, de catre beneficiari, cum este Regia Autonoma -Apele Romane-. Din pacate, Codul silvic, care prevede o asemenea obligatie, nu este respectat.
– Cum poate veni in intampinarea acestor exigente cercetarea de specialitate?
– In acest domeniu, este necesara intensificarea si amplificarea cercetarilor de hidrologie forestiera in cadrul Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice, iar invatamantul superior silvic din Brasov sa se revigoreze si sa se dezvolte scoala romaneasca de amenajare a bazinelor hidrografice torentiale. De altfel, tuturor ne revine obligatia de a relua si dezvolta colaborarile cu specialisti si cercetatori din domeniul hidrologiei generale, pe care ii vedem, cu placuta surprindere, tot mai interesati de hidrologia forestiera. Va trebui sa colaboram si in lupta impotriva secetei si a desertificarii in zonele de sud si sud-est ale tarii. A sosit momentul sa organizam o unitate de cercetare (statiune) comuna agro-silvica, pentru amelioratii silvice in folosul agriculturii, care sa creeze noi fundamente stiintifice pentru silvicultura si agricultura zonelor fara paduri. O alta idee reiesita din aceasta dezbatere a fost si necesitatea ca in invatamantul superior silvic si agricol sa se gaseasca solutii pentru formarea unor specialisti in aceste domenii, a caror importanta este din ce in ce mai evidenta.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane