Anul Internațional al Pădurilor: Convorbire cu acad. Victor Giurgiu
Organizația Națiunilor Unite a hotărât ca 2011 să fie Anul Internațional al Pădurilor cu tema „Păduri pentru oameni“, în scopul de a atrage atenția, încă o dată, asupra rolului esențial al pădurilor pentru prezentul și viitorul umanității. Mesajul acestui an este: „Pădurile sunt vitale pentru supraviețuirea și bunăstarea oamenilor de pretutindeni“. În Aula Academiei României s-a desfășurat dezbaterea națională cu tema „Starea actuală și viitorul pădurilor României“, organizată de Secția de Științe Agricole și Silvice a Academiei Române, Secția de Silvicultură a Academiei Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“, Regia națională a Pădurilor – ROMSILVA și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice.
Ce reprezintă Anul Internațional al Pădurilor pentru România și care sunt elementele de noutate?
Pentru țara noastră, Anul Internațional al Pădurilor este o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare a factorilor politici, guvernaților, legiuitorilor și populației cu privire la rolul vital pe care îl au pădurile în dezvoltarea economică și socială a țării. Nou este faptul că, de această dată, se insistă asupra rolului excepțional al pădurilor în securitatea alimentară și energetică, pentru atenuarea impactului schimbărilor climaterice, dar și pentru adaptarea pădurilor la acest impact, pentru combaterea deșertificării și degradării terenurilor, inclusiv a solului, pentru conservarea biodiversității, pentru protecția peisajului, apei și a bazinelor hidrografice și, nu în ultimul rând, pentru prevenirea și reducerea riscului de hazarde.
Care este situația pădurilor noastre acum?
Sunt două aspecte de luat în seamă. Pe de o parte, după 1989 am asistat la o descătușare a energiilor malefice, favorabile actelor ilicite și corupției; pe de altă parte, s-a format o clasă politică nouă, cu tot potențialul ei legislativ, care a favorizat procesul de pulverizare și maltratare a proprietății forestiere, început cu Legea nr. 18/1991 cu o serie de consecințe dramatice pentru mediul natural al țării și pentru viața oamenilor. Codul silvic din 1996 nu a reușit să tempereze aceste consecințe și s-a ajuns la brăcuirea și demolarea a cca. 400 mii ha. de păduri.
Sunt voci care spun că Academia Română nu se implică în rezolvarea problemelor societății noastre, ceea ce nu este adevărat, doar că, deși sunt anunțate, manifestările științifice nu au audiența cuvenită în mass-media. De mai bine de două decenii Academia Română a organizat numeroase sesiuni științifice și dezbateri naționale despre starea pădurilor. De fapt, ce se întâmplă?
Așa e. În toți acești ani, Academia Română împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice a organizat numeroase manifestări științifice, a colaborat la elaborarea unor strategii, unele chiar guvernamentale (1999), a oferit soluții. De pildă, încă în 1997 a fost organizat simpozionul „Fundamente științifice pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor“ și a fost avertizată clasa politică asupra consecințelor proiectelor de legii silvice referitoare la retrocedarea și gestionarea pădurilor. Avertismentul nu a fost luat în considerație și au fost adoptate Legile 1/2000 și 247/2005, ca și alte acte normative care au dus la fărâmițarea patrimoniului forestier național într-o proporție mai mare decât în orice țară fostă socialistă. Ne-am făcut speranțe în legătură cu prevederile Codului silvic din 2008, însă multe dintre prevederile judicioase ale acestui cod nu au fost luate în seamă. Guvernele din ultimii 20 de ani nu au reușit să adopte, potrivit Legii, toate actele normative necesare. O altă carență este și nealocarea fondurilor bănești prevăzute de Lege pentru lucrările indispensabile gestionării durabile a unor păduri, îndeosebi a celor private. Nu s-au aplicat strategiile elaborate și, mai mult, au fost abrogate unele prevederi judicioase ale Codului silvic, fiind posibile și alte modificări nefavorabile unui regim silvic sever, dar prielnic unor posibile favoruri electorale.
Pentru o gestionare durabilă a fondului forestier și consecințele acumulate în toți acești ani?
Spre deosebire de pădurile administrate de Regia Națională a Pădurilor, în unele zone forestiere – cum sunt Borșa, Harghita, Valea Trotușului, Vrancea ș,a. – în pădurile private, regimul silvic este scăpat de sub control. În aceste zone au apărut adevărate „mafii ale lemnului“. Se apreciază că, fraudulos, se extrag anual din pădurile țării milioane de metri cubi de lemn. A scăzut considerabil ritmul de împădurire a terenurilor degradate până la sub 20% față de trecut. În consecință, procentul de împădurire rămâne scăzut de 27% și cel funcțional de 22%, cu mult sub cel optim de 40-45%, țintă atinsă de unele țări ale UE în condiții naturale apropiate de cele ale României. S-a redus în ritm accelerat suprafața pădurilor pe care se fac lucrări de îngrijire cu deosebire în pădurile private, dar a crescut suprafața pădurilor pe care se fac lucrări de regenerare nereușite. Am să mai adaug doar că s-a făcut foarte puțin pentru apărarea împotriva hazardelor hidrologice, geomorfologice și climatice; acțiunea de perdeluire forestieră a câmpului este, practic, abandonată. Suntem îngrijorați și față de presiunile unor puternice societăți comerciale străine care au pătruns în țara noastră și, care, împreună cu „specialiști“ autohtoni, tind să amplifice tăierile în cele mai valoroase păduri, unele virgine, din Carpați, unice în Uniunea Europeană. Se urmărește, bunăoară, reducerea vârstelor de tăiere a arboretelor, aplicarea de tratamente extensive ș.a. Sunt în pericol, între altele, arborii de molid cu lemn de rezonanță, precum și gorunii, stejarii și cireșii cu lemn apt pentru furnire estetice.
În aceste condiții de rău augur pentru viitorul pădurilor noastre, cu ce ar trebui început ca să vorbim, cu adevărat, de o gestionare durabilă?
Pentru o autentică gestionare durabilă a pădurilor este imperios necesară o nouă lege silvică cu mult mai severă și, pe această bază, să fie elaborată și adoptată printr-un act normativ o nouă strategie forestieră compatibilă cu strategia forestieră a UE, ea însăși aflată într-un proces de adaptare la noile cerințe.
Concret, ce ar trebui să cuprindă această strategie?
Spre deosebire de numeroasele strategii care au fost elaborate, credem și sperăm că vor fi incluse și următoarele acțiuni: adaptarea pădurilor la impactul schimbărilor climatice; creșterea aportului pădurilor la atenuarea acestui impact; conservarea biodiversității la toate nivelurile (genetic, al speciilor, ecosistemic, peisagistic). În legătură cu această ultimă acțiune vreau să menționez că ar trebui să conștientizăm faptul că România are cel mai valoros patrimoniu natural din Europa: că avem singurul peisaj forestier intact din zona temperată a Europei: Munții Retezat-Godeanu-Țarcu. Ar trebui făcut mai mult pentru implicarea silviculturii la soluționarea unor probleme din domeniul energeticii. Este necesară regândirea sistemului din norme tehnice pentru silvicultură, adică să i se atribuie calitatea de act normativ, însoțit de ghiduri de bune practici de specialitate, concomitent cu reproiectarea și realizarea unor sisteme informatice subsecvente. O urgență este punerea în aplicare a Programului național de împădurire, în așa fel încât, până în anul 2040, procentul de împădurire să ajungă la 40%, în care să se cuprindă și perdelele forestiere de protecție. Nu în ultimul rând, e nevoie de creșterea gradului de accesare a fondurilor europene cu prioritate pentru activitățile care au consecințe benefice pentru întreaga Uniune Europeană.
Un cuvânt doar despre cercetarea și învățământul superior silvic.
Nu vom omite necesitatea reașezării silviculturii românești pe noi și solide baze științifice, reducând, totodată, imensul decalaj existent între practica silvică și rezultatele cercetării științifice dobândite în țară și pe plan european. Decalajul, măsurat în ani, este de peste două decenii. O altă cerință este normalizarea învățământului superior silvic, desfășurat în prezent în opt centre universitare, față de cel mult două, dar de înaltă clasă.
