Pădurile și legislația silvică

Convorbire cu acad. Victor Giurgiu

În comunicarea pe care ați susținut-o la dezbaterea științifică desfășurată în Aula Academiei Române dedicată zilelor internaționale ale biodiversității și mediului v-ați exprimat unele rezerve față de eficiența legilor silvice. Pentru început, care e rezerva de pădure valoroasă la ora actuală în țara noastră?

Pădurile României sunt cel mai grandios rezervor de biodiversitate, unic în Europa pentru că: dețin aproximativ două treimi din totalul pădurilor virgine ale Europei (cu excepția Rusiei); găzduiesc mamifere sălbatice dispărute în alte zone ale continentului nostru; dețin cca. două treimi din numărul total al tipurilor de habitate din zona de climă temperată din Europa. Totodată, țara noastră posedă unicul peisaj forestier intact din zona de climă temperată a continentului (perimetrul Retezat –Țarcu – Godeanu)

Toate acestea sunt firave moșteniri ale unui tezaur important, care nu doar că nu e protejat, dar a fost favorizată distrugerea lui.

Mai mult decât atât, procesul de erodare a biodiversități și de reducere a potențialului antientropic al pădurilor se agravează pe zi ce trece. Zilnic, chiar și astăzi, sunt destructurate 3-4 ha. de pădure virgină și cvasi-virgină. Dacă în ultimul deceniu al perioadei comuniste mai aveam aproape 400 mii de hectare de păduri virgine și cvasi-virgine iar acum zece ani cca. 220 de mii de hectare, în prezent suprafața lor a scăzut semnificativ. Din păcate, nu dispunem de informații certe, deoarece ministerul de resort și institutul de profil nu au întreprins investigațiile necesare. Pe de altă parte, este în curs destructurarea și chiar demolarea altor păduri naturale, fără ca acest proces să fie stăpânit de legi ale statului. Recent, o hartă satelitară realizată de Green Speace dezvăluie tristul adevăr că, în ultimul deceniu a scăzut suprafața vegetației forestiere, ecologic funcțională, adică suprafața pădurilor capabile să protejeze mediul. Amenajamentele silvice au proiectat tăieri chiar și în actualele păduri virgine ale Academiei Române!

Cum se explică această evoluție?

După cum se știe, acest proces demolator a fost încurajat de factorul politic care a adoptat legi de tristă amintire referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenu­rilor, iar legile silvice nu au reușit nici acum să pună pădurea și, implicit, mediul în drepturile lor firești.

Înțeleg că starea și viitorul pădurilor sunt sub semnul întrebării. Chiar nu se pot găsi soluții de îndreptare a acestei stări care afectează calitatea vieții româ­nilor?

O speranță de redresare a apărut odată cu inițiativa unor parlamentari silvici, stimulați și de dezbaterile din mediul academic, de a adopta o nouă lege, un nou Cod silvic. În acest sens, la nivelul Parlamentului a fost elaborat un proiect de lege, limitat doar la modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic. Procesul de legiferare se află acum în fază finală, de adoptare în Parlament. Pe parcursul elaborării proiectului de lege comunitatea academică din silvicultură a fost consultată prin distinsul deputat dr. Ion Dumitru, căruia îi aducem sincere mulțumiri, proiectul inițial fiind în parte ameliorat. Pe parcursul legiferării au apărut însă numeroase alte soluții inacceptabile sub raport științific.

Mai concret.

În primul rând, menționăm faptul că proiectul de lege admite fărâmițarea proprietății forestiere prin moșteniri, chiar și pentru suprafețe de sub un hectar, ceea ce contribuie la brăcuirea și demolarea pădurilor astfel divizate. De altfel, istoria ne-a demonstrat că împărțirea pădurii duce la moartea ei. Apoi, decizia de scoatere a unor terenuri din fondul forestier este încredințată și structurilor silvice teritoriale, tocmai acolo unde se „negociază“mai ușor acest transfer. O altă „înlesnire“ de îngustare și demolare a pădurilor private este modificarea textului „suprafața maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier…este de maximum 5% din suprafața proprietății forestiere, dar nu mai mare de 200 m2 „ prin eliminarea restricției de 5% . Apoi, din considerente silviculturale, insuficient întemeiate, sunt admise și exploatări forestiere peste capacitatea normală de producție a pădurilor, ceea ce – în condițiile actuale – va genera grave abuzuri cu efecte majore sub raport ecologic. Totodată, este admisă compen­sarea volumului de recoltat, prevăzut de amenajamente silvice, din unități amenajistice inaccesibile cu volume echivalente din unități amenajistice accesibile. Grav este și faptul că, în anumite condiții, se admite includerea unor păduri în intravilan, ceea ce creează condiții favorabile defrișării lor în scopuri edilitare . În acest fel, în loc de păduri vor crește „păduri“ de vile. Apoi, în unele condiții favorizează pășunatul în păduri, aruncând relația dintre agricultură și silvicultură cu un secol înapoi și încălcând „pax fundi“ încheiat în urmă cu 91 de ani de agronomul Gheorghe Ionescu-?ê?£ișești cu silvicultorul Marin Drăcea.

?ê?£i ocrotirea biodiversității?

Ocrotirea biodiversității (genetice, specifice, ecosistemice și peisagistice) este tratată superficial atât în Codul silvic din anul 2008, cât și în actuala propunere legislativă. În primul rând, ne referim la ocrotirea pădurilor virgine și cvasi-virgine, patrimoniu natural viu de excepție al României, unic în Europa, tot atât de important ca și vestigiile de la Roșia Montană, tezaur unic în lume prin valoarea lor istorică și culturală. Este în afara oricărei îndoieli că, în privința pădurilor virgine, Academia Română, prin secția de specialitate, va adopta o poziție similară cazului Roșia Montană. Nu trebuie neglijate ocrotirea singurului peisaj forestier intact menționat anterior și aplicarea numai a tratamentelor ecologice.

Cum este tratată împădurirea terenurilor degradate?

Noua propunere legislativă face un mare pas înapoi, deoarece articolul referitor la Programul național de împădurire este tratat doar la nivel de generalități. S-a renunțat la ceea ce era extraordinar de important, adică obligația de a împăduri suprafața de două milioane hectare de terenuri degradate până în anul 2035, respectiv de 80-90 mii hectare pe an. Or, în ritmul actual de împădurire, de câteva mii de hectare pe an, României i-ar trebui o perioadă de 500 de ani pentru reconstrucția ecologică a țării prin împă­durirea terenurilor degradate. Ciudată este și definiția dată zonelor slab împădurite, conform căreia despădurit este doar „județul în care suprafața pădu­rilor reprezintă mai puțin de 20% din suprafața totală a acestuia“. Or, insufi­cient de împădurită este toată țara. După această definiție, județul Vrancea ar fi deja bine împădurit, deși acolo pământul o ia la vale după prima ploaie. O diferențiere a gradului de despădurire ar putea fi utilă, dar numai dacă aceasta ar fi stabilită pe zone fitoclimatice.

În final, ce recomandări faceți?

În primul rând precizăm că actuala propunere legislativă, de modificare și completare a Codului silvic din 2008, nu corespunde noilor cerințe referitoare la ocrotirea biodiversității, protejarea mediului și, implicit, la gestionarea durabilă a pădurilor. De aceea, împreună cu 69 de organizații nonguvernamentale grupate în „Coaliția de mediu“, stimulate de WWF- România, comunitatea aca­demică din silvicultură solicită stoparea propunerii legislative de modificare și completare a Codului silvic. În schimb, consideră necesară elaborarea unui nou proiect de Cod silvic care să ia în considerare recomandările comunității academice din silvicultură și ale specialiștilor silvici competenți în acest domeniu, precum și noile cerințe lansate recent la nivel UE. Acestea ar fi: creșterea contribuției silviculturii la cerințele izvorâte din imanenta criză alimentară, inclusiv prin crearea sistemului național al perdelelor forestiere de protecție și al coridoarelor ecologice; creșterea aportului silviculturii la atenuarea crizei energetice prin culturi forestiere energetice, dar numai în afara actualului fond forestier. E cert că, dacă acest Cod silvic va fi adoptat, el nu va funcționa mult timp din cauza imperfecțiunilor ce-l fac nefundamentat științific, fiind și în afara conexiunii cu legislația din țările avansate ale UE. Dar, oricât de avansate și perfecte vor fi legile silvice, demolarea și brăcuirea pădurilor nu vor înceta , dacă nu se va soluționa cea mai grea și importantă problemă de către întreaga suflare românească: formarea conștiinței forestiere, de la clasa politică și până la locuitorii cei mai îndepărtați ai spațiului românesc.

Elena Solunca Moise