Astăzi este aproape imposibil să exiști singur în știință
Convorbire cu prof. univ. Andrei Valentin Medvedovici
– Ați primit Premiul „Costin D. Nenițescu“ al Academiei Române pentru grupul de lucrări „Aplicațiile cromatografiei lichide cuplate cu spectroscopia de masă în domeniul biomedical“. Cum este un domeniu de specialitate mai puțin cunoscut, vă propun să începem cu o scurtă prezentare.
– Este vorba despre dezvoltarea, validarea și aplicarea unor metode care să permită determinarea cantitativă a unor compuși chimici în matrici extrem de complexe cum sunt cele biologice. Complexitatea intrinsecă a probelor este rezolvată prin cromatografie, o tehnică de separare a compușilor individuali din amestecuri. Determinarea cantitativă este asigurată prin spectrometria de masă. Aceasta oferă, pe lângă informația cantitativă, și o valoroasă componentă calitativă (informație sau confirmare structurală). Paracelsus considera, încă de la începutul secolului al XVI-lea, că identitatea substanței este mai puțin importantă în ceea ce privește potențialul său toxic și că mult mai importantă e doza. După o jumătate de mileniu, am ajuns în egală măsură interesați de structură și doză. Structurile devin din ce în ce mai complexe, iar cantitățile din ce în ce mai mici. Nu întâmplător, în domeniul meu de activitate, a mia milionime de gram contează, iar confirmarea structurală este absolut necesară (pentru a putea convinge că măsurăm ceea ce trebuia măsurat).
– Dispuneți de tehnica necesară?
– Această tehnică analitică are la bază echipamente sofisticate și scumpe. Exploatarea și întreținerea acestora consumă resurse considerabile. Tehnica este disponibilă la noi în țară. Din păcate, nu întotdeauna acolo unde trebuie și la cine trebuie. Deși dificil de înțeles, mai ales într-un context financiar perpetuu neprielnic, realitatea românească își mai permite câteodată luxul unor „jucării“ frumoase și scumpe, fără însă a le exploata la parametri maximi. Uneori, contextul este nefavorabil (nevoia reală este prea mică în raport cu costurile de întreținere), alteori lipsește cunoașterea necesară (ceea ce se numește simplu „know-how“) sau dorința de a evolua către o performanță profesională. Este neîndoielnic și vina învățământului superior de profil de a nu fi reușit să asigure tranziția de la blazarea (oarecum legitimă) vârstnicilor la entuziasmul și profesionalismul necesar unei generații tinere, deocamdată doar uluitor de pragmatică și minimalistă.
– Care ar fi rezolvarea?
– Întoarcerea la tradiție! Identificarea unui sistem coerent și consecvent de evaluare a performanțelor reale (aplicabil atât instituțiilor de profil, cât și oamenilor care le compun). Nu spun că însingurarea în turnul de fildeș este azi recomandabilă, dar este sigur că nici absorbția unor prea multe modele importate, insuficient cumpănite și niciodată implementate complet, nu reprezintă soluția. Trebuie să-i învățăm repede pe studenții noștri, e nevoie să le oferim exact ce au trebuință, va trebui să îi convingem de sublimul aridului, al consecvenței și trudniciei, într-o realitate care oferă ca alternativă mirobolantul succes în bussiness sau media, tentația managementului „teoretic“ sau, și mai simplu, șansa cine știe cărei loterii.
– Noi avem o frumoasă tradiție a școlilor de chimie.
– Am avut creatori de școală în domeniul științelor chimice, profesori cum ar fi Gh. Spacu, C.D. Nenițescu, I.G. Murgulescu, E. Angelescu, urmând unor iluștri predecesori (C.I. Istrati, N. Teclu, Ș. Minovici, Gh. Longinescu, L. Edeleanu, N. Teclu, P. Poni, E. Bacaloglu). Această tradiție se perpetuează și astăzi, numărul continuatorilor fiind semnificativ, iar numele lor cu puternică rezonanță internațională.
– Să revenim la domeniul de cercetare. Care sunt aplicațiile concrete?
– Aplicațiile sunt multiple. Domeniile medical și farmaceutic sunt principalele beneficiare (dezvoltarea de medicamente noi, identificarea caracteristicilor legate de adsorbția, distribuția, metabolizarea și excreția acestora, identificarea bio-indicatorilor fiziologici, evaluarea echivalenței terapeutice, evaluare toxicologică), fară însă a uita și de aplicațiile din domeniul medicinei/ chimiei legale (dozarea substanțelor de abuz, a drogurilor, a agenților de dopare, investigarea cazurilor de intoxicație sau otrăviri etc). Activitatea mea se referă în special la evaluarea echivalenței terapeutice dintre produsele farmaceutice inovatoare și cele generice.
– Și legătura cu cercetarea fundamentală?
– Aplicația este totdeauna actuală, implică dinamism, concentrează multe resurse, aduce satisfacții rapide. Abordarea conceptelor fundamentale este deseori aridă și anevoiasă. În chimie, fundamentalul îți poate oferi emoții estetice (gândiți-vă de pildă la arhitecturile moleculare complexe sau la traiectoriile agregatelor ionice într-un analizor de masă). Chiar nu sunt o persoană cu drept de opinie avizată despre cercetarea fundamentală, atâta vreme cât orientarea activităților mele este una de natură aplicativă. Încercăm însă, în limita posibilităților, evadări către subiectele de fond ale domeniului. Nu am folosit pluralul seniorial, ci am făcut o referire implicită la o echipă, echipa noastră, care include câțiva colegi din catedră, câțiva studenți la master și doctorat, câțiva foști absolvenți ai facultății, azi specialiști cu bună reputație activând în industria farmaceutică. Există și o colaborare de aproape 13 ani cu producătorul de medicamente generice Labormed, care dovedește că sintagma integrării învățământului, cercetării și producției este și altceva decât o lozincă de tristă amintire. Vorbesc despre această echipă, pentru că astăzi este aproape imposibil să exiști solitar în știință.
– Ce satisfacții oferă o asemenea cercetare?
– Există în primul rând provocarea în sine. Apoi libertatea de a alege soluții (mai ales acelea la care alții nu s-au gândit). Și mai apoi satisfacția controlului deplin asupra unui instrument de lucru extrem de complex. În fond, spectrometria de masă acționează ca țâncul neascultător care sparge vasul de porțelan al mamei. El rupe moleculele în „cioburi“, în agregate ionice. Noi reconstruim întregul plecând de la fragmente. Sau evaluăm maniera în care molecula a suportat agresiunea. Nu e de mirare de ce jocul e atât de atractiv!
– Și când nu sunteți la facultate sau în laborator?
– Mă pasionează lumea minerală. Abordarea mea nu este una riguros științifică, ci mai degrabă una mijlocită estetic. Fără îndoială, este un univers al perfecțiunii și, oricât ar părea de ciudată afirmația mea, al unicității. Nu în ultimul rând, am descoperit frumusețea medaliilor. Tematica s-a impus de la sine: familia regală a României. E tributul meu de respect pentru aceia care au savârșit, prin concentrarea și orientarea valorilor acestui neam, România modernă. O Românie pe care am pierdut-o și pe care năzuim cu toții s-o regăsim.
Eveniment
Ieri, în sala „Mitiță Constantinescu“ a Băncii Naționale a Romåniei a fost lansat volumul „Opere“ de Traian Lalescu (1882-1929), membru post-mortem al Academiei Romåne, apărut la Editura Academiei Romåne, ediție îngrijită de acad. Solomon Marcus, Smaranda Lalescu și Traian Alexandru Popa. Manifestarea a fost organizată de Banca Națională a Romåniei împreună cu Academia Romånă. Despre personalitatea și opera marelui matematician au vorbit acad. Solomon Marcus, dr. Șerban Papacostea și prof. Daniel Dăianu, membri corespondenți ai Academiei Romåne, și prof. univ. Șerban Strătilă, avånd ca moderator pe prof. univ. Virgil Stoenescu.
