O descoperire dătătoare de speranțe – „Celulele Popescu“
Convorbire cu acad. Laurențiu M. Popescu, Președintele Secției de Științe Medicale
– Am să încep direct: Ce sunt „celulele Popescu“, așa cum se mai numesc în unele cercuri științifice internaționale și pe care dvs. le-ați denumit telocite?
– Telocitele reprezintă un tip special de celule care sunt în diferite organe, inclusiv în inimă. Cum ați spus, în unele țări, inclusiv în China, aceste celule se numesc „Popescu“, însă nu-mi fac iluzii și nici nu-mi doresc să aibă această denumire. Am preferat termenul de TELOCITE, pentru a sublinia principala lor caracteristică.
– Cum ați ajuns la această descoperire?
– Răspunsul e simplu. După terminarea mandatului de Rector al Universității de Medicină și Farmacie din București, m-am reîntors la cercetarea fundamentală. După ani de muncă asiduă, am reușit să identific împreună cu colaboratorii un nou tip de celule, asemănătoare cu cele descrise de Ramon y Cajal la începutul secolului XX, dar care prezintă caracteristici diferite.
– A fost o întâmplare?
– E ceea ce, în știință, se cheamă serendipitate. La originea sa, termenul desemna numele persan al insulei Ceylon, actuala Sri-Lanka. Acolo exista o legendă despre trei prinți care au devenit vestiți pentru că întotdeauna căutau ceva și găseau altceva. Căutau, de pildă, aur și găseau cupru, se duceau să caute cupru și găseau mercur. În știință, termenul serendipitate semnifică, într-o formă voalată, întâmplarea. Și pentru cei care mai au îndoieli privind posibilitatea unor asemenea descoperiri amintesc două exemple din istoria medicinii. Primul este Pasteur, care a spus că norocul nu favorizează decât pe cei pregătiți. Al doilea este Fleming, care a răspuns întrebărilor răuvoitoare: „știți, domnilor, sporii aceia din mucegai nu s-au ridicat în picioare să spună: Domnule Fleming, noi omorâm bacteriile“.
– De ce le-ați numit telocite?
– Inițial, mă gândeam să le numesc „celule interstițiale asemănătoare celulelor Cajal“. Vă dați seama că puțină lume ar fi fost dispusă să folosească termenul în întregime, chiar dacă foloseam acronimul englezesc „ICLC“. Este știut că atunci când elaborezi un termen științific, acesta trebuie să fie scurt, de maximum opt litere, și să aibă o semnificație clară, pentru că altfel nu se impune. „Telo“ înseamnă, din limba greacă, distanță, capăt și, deci, telocitele sunt niște celule cu prelungiri foarte lungi.
– Ce particularizează telocitele?
– Telocitele sunt niște celule foarte mici și au niște prelungiri imense. E ca și cum corpul celulei ar fi de dimensiunile unui cap de om și acel om ar avea mâini și picioare care ar putea ieși din cameră să vadă ce se întâmplă împrejur. Prelungirile acestor celule imense ca lungime și foarte subțiri încât nu pot fi văzute cu un microscop obișnuit, oferă și preiau informații de la distanță, informații pe care le prelucrează. Probabil că aceste celule vehiculează niște substanțe al căror transport prin mediul din afara celulelor ar fi fie imposibil, fie prea lung. Cert este, am arătat și este acceptat, că aceste prelungiri emit niște vezicule, numite exozomi. Aceste vezicule permit transferul unor molecule de pe celulele pentru care altă cale nu există.
– Care este rolul acestor celule?
– Aceste celule există probabil în mai toate organele corpului, în afară de creier, unde nu am reușit să le identificăm și e puțin probabil să le găsim. Prin faptul că există în aproape toate organele, așezate printre alte celule, înseamnă că au o funcție generală. Răspunsul onest la întrebarea pusă este că nu se știe deocamdată cu precizie ce rol au.
– Se întrevede ceva?
– Deocamdată încercăm să convingem cât mai multă lume de importanța acestor celule. Se întrevăd trei direcții. Prima este formarea unei structuri normale a inimii, în stadiul de formare, fetal și la nou-născut. Urmează mecanismul de reparare a inimii, o speranță vitală a omenirii și, dacă se va găsi o metodă de stimulare a acestor celule, este foarte probabil să se ajungă la capacitatea de a repara ceea ce se petrece în infarctul miocardic. A treia problemă este implicarea acestor celule în diferite procese patologice cum este fibrilația atrială, o boală cu importante consecințe asupra inimii și care ar putea fi vindecată.
– Să înțeleg că ar fi ceva ca un panaceu?
– Nici chiar așa. Dacă vreți o comparație, la suprafața inimii, epicard, există o concentrare mare de telocite asemănătoare unor linii de cale ferată pe care se transportă celulele stem pentru a se maturiza. Sau ca un șantier naval, unde se pornește construcția unui vapor pe niște șine și, când s-a terminat, se dă drumul pe aceste șine spre apă. Ce pot să vă spun e că materialele din care se începe construcția vaporului sunt celulele stem, iar șinele ar putea fi telocitele.
– De curând, a avut loc Congresul internațional de cardiologie translațională, cu deviza încurajatoare „De la medicina moleculară la patul bolnavului“. Ce este medicina translațională?
– Sintagma de medicină translațională este foarte folosită în prezent. De altfel, revista care este foarte bine cotată pe plan internațional, „Journal of Cellular and Molecular Medicine“, pe care o conduc, este subintitulată „A Journal of Translational Medicine“. Obiectivul principal al medicinii translaționale este aplicarea cât mai rapidă a descoperirilor din laboratoarele de cercetare în beneficiul bolnavului. Să nu se repete ceea ce s-a întâmplat cu penicilina, care a fost descoperită de Fleming prin anii ‘20 ai secolului trecut și abia din cauza necesităților impuse de cel de al Doilea Război Mondial s-a izolat și cristalizat. Altfel spus, nu cred că este nevoie de un al treilea război mondial ca să aplicăm cât mai repede descoperirile făcute în laboratoarele de cercetare științifică. Medicina translațională ar vrea să răspundă necesităților rapide printr-o comportare rațională.
– Am observat că, frecvent, faceți trimiteri generoase la etimologia unor concepte sau, pur și simplu, a unor cuvinte. Este o expresie a gândirii cercetătorului, scormonitor printre înțelesuri ascunse în uitare?
– Fără îndoială că există o componentă puternică de curiozitate de cercetător și de competiție intelectuală. Inocularea acestui „obicei“ provine de la tatăl meu, jurist de profesie, care avea numeroase dicționare și totdeauna a încercat să-mi deslușească rădăcinile grecești ale cuvintelor. Există, în materie de denumiri științifice (în paranteză fie spus, în cele mai vorbite limbi se folosesc circa 50.000 de cuvinte de etimologie greacă) lucruri fascinante. Iată, de pildă, termenul de apoptoză, un tip de moarte a celulelor. Termenul din grecește nu poate fi tradus și înseamnă căderea frunzelor dintr-un pom. Asemenea preocupări îmi oferă și satisfacții intelectuale. Eu cred cu tărie că plata pentru ceva ce ai făcut nu se face numai în bani. E adevărat că fără bani nu poți face nimic, dar numai cu bani nu știu ce poți face pentru că nu am fost pus niciodată într-o asemenea situație.
Eveniment
În cadrul adunării generale a membrilor Academiei Romåne din 27 aprilie a.c. au fost aleși, prin vot secret, vicepreședinții și secretarul general ai Academiei Romåne:
Vicepreședinți:
• Acad. Dan Berindei
• Acad. Cristian Hera
• Acad. Marius Sala
• Acad. Valentin Vlad
Secretar general al Academiei Romåne
• Acad. Păun Ion Otiman
