România este într-o criză de ideal comun
Convorbire cu dr. Călin Georgescu, director executiv al Institutului de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare (IPID) Lansarea volumului „România post-criză. Reprofesionalizarea României III“ în aula Academiei Române s-a transformat într-o adevărată dezbatere științifică, prezidată de acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române și președinte IPID.
De ce vă preocupați de ani buni de ce va fi după, când suntem în plină criză și perspectivele sunt cam sumbre?
Pentru că orice acțiune pe termen scurt sau mediu nu poate avea succes decât atunci când se încadrează într-o viziune coerentă pe termen lung. Lumea întreagă este în schimbare și Europa nu poate rămâne în afara acestui proces. Piesa de rezistență pentru România, ca țară membră UE, este strategia „Europa 2020“, lansată în martie anul acesta. Strategia clarifică două probleme esențiale: însușirea conceptului de dezvoltare durabilă și susținerea competitivității Europei la nivel mondial prin investiția în educație și știință. Se dă prioritate factorului uman.
Adică?
Asta înseamnă să avem o populație sănătoasă, educată și bine informată, căci numai astfel ea este stăpână pe soarta sa și devine imună la orice acțiune de intoxicare sau manipulare. În al doilea rând, coerența unei viziuni pe termen lung este dată de anticipare, principala rezultantă a educației. Asta nu se poate face prin ordonanțe sau directive de partid. Ideea este că educația trebuie concepută astfel încât fiecare cetățean să participe conștient la binele societății. Am spus de la început că pe noi nu ne interesează gâlceava sterilă, ci modul în care putem clădi o solidaritate reală pentru a concretiza soluții viabile față de problemele grele cu care ne confruntăm.
Ați subliniat că e vorba de „soluție și nu alternative“. Chiar nu sunt alternative?
Nu sunt pentru că nu concep o alternativă la democrație. Actuala criză internațională provine din două păcate elementare, condamnate de toate religiile – lăcomia și trufia. Prima duce la criza economică, cea de-a doua la criza politică. Cumularea lor duce la blocarea întregului sistem. Cheia ieșirii din impas este factorul uman. Numai prin îmbunătățirea performanței individuale și a societății în ansamblu devine posibil ca asemenea situații să fie prevenite și evitate. Occidentul a înțeles asta. În SUA, în administrația Obama, s-a lansat o nouă viziune pentru redresarea Americii, conjugată cu un nou concept de cooperare internațională. La noi în țară, în ultimii douăzeci de ani, fără a mai vorbi de ce a fost înainte, s-a neglijat investiția în factorul uman.
Vorbiți de educație și proiectul se referă la „reprofesionalizare“. Termenul nu este oarecum restrictiv?
Nu, pentru că, de pildă, între un analist mediocru și un tâmplar de geniu, eu îl prefer pe cel de al doilea. Asta înseamnă că fiecare cetățean al României ar trebui să poată răspunde la întrebările: Ce știi să faci? Ce ești dispus să faci din ceea ce știi? Sunt întrebări elementare pentru o societate sănătoasă și dinamică. La noi, din nefericire, nu mai există decât proiecte individuale. Până când nu vom avea proiecte ale întregii comunități, nu vom putea merge înainte. Reprofesionalizarea nu este doar un mijloc al bunăstării personale ci o chezășie a binelui social.
Concret, cum se poate realiza acest deziderat, știut fiind că omul se schimbă foarte greu și, cum spuneți, nu printr-o directivă?
Solidaritatea nu se construiește la ordin, ci rezultă din adeziunea voluntară la proiecte despre care știi că sunt bune pentru societate. Tot așa, schimbarea mentalității nu se face prin predici, se face prin fapte, prin puterea exemplului. Acad. Șerban ?»?¼?üițeica spunea că „nu există educație, există numai exemplu“. Vorbele frumoase fără un suport real nu rezolvă problema. S-a vorbit, poate, prea mult despre restructurarea învățământului și formării profesionale, dar relevanța cunoștințelor dobândite în școală sau facultate pe piața muncii rămâne la fel de precară. Știți cum e? Când vom avea o concepție coerentă asupra învățământului ca pe vremea lui Spiru Haret și Simion Mehedinți, atunci vom mai putea vorbi.
Fiindcă ați amintit de unii dintre cei mai de seamă înaintași, ce rol are tradiția?
Tradiția înseamnă apartenență asumată la un spațiu cultural. Ea este modelată istoric de familie, de etnia căreia îi aparții, de locul de baștină. Ea conferă și o identitate distinctă pe plan internațional.
Acad. Mircea Malița și-a intitulat o carte „Zece mii de culturi, o singură civilizație“. Ce dă civilizația?
Civilizația dă sentimentul apartenenței la umanitate. Ea oferă roluri: ești profesor, doctor sau inginer și în România, și în SUA, și în Australia.
Și relațiile dintre ele?
Civilizația și culturile sunt opuși inseparabili, iar puntea lor de legătură este munca. În civilizație se regăsesc toate culturile fără a-și pierde propria identitate. Din păcate, la noi cultul muncii oneste parcă nu ar mai fi pe primul plan.
Aveți dreptate și e suficient să ne uităm în mass-media noastră în care se vorbește mult și despre orice însă mai deloc despre muncă. Ceea ce spuneți înseamnă un drum lung. Cum și în cât timp îl vom parcurge? Sunteți optimist?
Nu sunt nici optimist, nici pesimist, sunt realist și încrezător în viitorul României. Pentru mine e foarte importantă legătura cu istoria. Nicolae Iorga spunea frumos că de bază este continuitatea istoriei. Această continuitate a fost ruptă și, dacă firul istoriei s-a rupt, nu ai de ce să te legi și rătăcești. Manualele sunt eseuri, iar istoria și geografia la bacalaureat sunt opționale.
Ce ne lipsește?
Ne lipsește atitudinea! Toată lumea dă vina pe politicieni, dar uităm că noi înșine i-am ales și tot noi putem renunța la serviciile lor. Se creează uneori impresia că la noi unii devin politicieni pentru că nu știu să facă nimic altceva. De ce să-i condamnăm? Urmarea este că România arată ca un stat care și-a abandonat cetățenii și, ceea ce e mai grav, cetățenii și-au abandonat statul. Cea mai mare daună din societatea noastră din ultima perioadă este tocmai deprofesionalizarea actului politic. Politica ar trebui să fie discretă și eficientă, nu subiect al unor talk-show-uri interminabile. Esența dominantă trebuie să fie acțiunea constructivă. Dacă ne cantonăm într-un criticism steril, situația actuală se va perpetua la nesfârșit. De ce să nu fie prezentate, bunăoară, cele mai noi descoperiri științifice, invenții, ce e nou în literatură, care sunt marile schimbări din lume? Iar prin cunoaștere să venim cu soluții.
Pare o utopie.
Nu-i așa. E o construcție reală, o chemare la revenirea la concepte ferme: dezvoltarea durabilă, gândire pe termen lung și investiția în factorul uman, în știință, în tehnologie ca să performăm mai bine pe plan național și internațional. Eu aș vrea să văd cum un prim-ministru, a doua zi după ce a fost numit, să vină la Academia Română și să spună: „Domnule președinte al Academiei, am fost numit prim-ministru. Vă rog să-mi spuneți ce putem face împreună.“ Dar, atâta timp cât nu te adresezi celor mai luminate minți, cum poți lua decizii fără să știi pe ce te bazezi?
De ce ar fi nevoie pentru o asemenea schimbare?
Criza în care se zbate România nu este numai economică, aceasta e doar o consecință. România traversează o criză de un ideal comun. Atunci când vom ști încotro vrem să mergem, acest ideal se va coagula și va magnetiza o populație întreagă.
Elena Solunca Moise
