Pentru o mai bună cunoaștere a limbii române Convorbire cu acad. Marius Sala, Vicepreședinte al Academiei Române
A apărut și cel de al 37-lea volum din Dicționarul Tezaur al Limbii Române pe care l-ați comparatcu o catedrală a culturii noastre a cărei construcție a durat peste un secol. De ce?
Dacă a durat o sută și cinci ani a fost ceva greu și asta pentru că nu este orice fel de dicționar, ci Dicționarul Tezaur al Limbii Române care presupune o profundă documentare pentru a cunoaște toate cuvintele limbii române, nu doar cuvintele simple ca apă, mână și ureche, ci și cuvintele pe care abia le găsim în textele vechi sau în graiurile populare. Ori, ca să le găsești pe acestea, trebuie să faci cercetări numeroase și aprofundate. E un volum de muncă uriaș. Apoi, au intervenit tot felul de motive nelingvistice cum au fost cele două războaie mondiale, când lucrările au fost încetinite. Cea mai mare revoluție, ca să zic așa, a fost faptul că după al Doilea Război Mondial, când s-a organizat cercetarea în Academie și s-au creat institute, s-a hotărât ca ceea ce se făcea, mai mult sau mai puțin izolat la Cluj în cadrul Muzeului Limbii Române, să devină o sarcină a celor trei institute de lingvistică din țară și asta a dus, între altele, la restructurarea Dicționarului. Față de vechea serie a lui Sextil Pușcariu, s-au făcut definiții mai simple, partea etimologică a fost prescurtată pentru că s-a spus că se va face un dicționar etimologic al limbii române și, ceea ce e mai important, s-a schimbat structura articolelor. În seria Pușcariu cuvintele erau tratate în așa-zisele „cuiburi“, adică toate derivatele erau tratate sub cuvântul bază; acum acestea au devenit separate. Toate aceste lucruri au dus la modificarea structurii Dicționarului care a trebuit să fie gândită altfel.
Cele 37 de volume sunt așa cum au apărut ele de-a lungul timpului. Când vor apărea într-o singură ediție ca să arate, într-adevăr, ca o catedrală?
Când vom putea să obținem bani, avem promisiuni și sper să terminăm acest proiect.
Ce urmează?
Așa cum am spus și în Adunarea Generală, trebuie reluată partea elaborată de Sextil Pușcariu pentru a fi făcută după structura literelor de la D-E și de la L la Z. Sunt cuvinte care în ediția Pușcariu lipsesc, pentru că el nu a fost adeptul introducerii neologismelor. Între timp au apărut atlasele lingvistice și s-a adunat mult material care trebuie analizat, discutat. După aceea, am propus ca odată la zece ani să apară un volum cu noutăți de cuvinte, sensuri.
Va fi și o ediție electronică?
Foarte probabil, da. Deja există un proiect în care colaborăm cu Centrul de Informatică de la Iași.
Ați fost ales vicepreședinte al Academiei Române pentru a doua legislatură. Ce credeți că a determinat această nouă învestitură?
Eu cred că Dicționarul, pentru că Academia Română a fost întemeiată pentru întocmirea Dicționarului. Mai sunt și alte proiecte și le amintesc, în primul rând pe cele din domeniul lingvistic pentru că sunt și directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti“. Pregătim o istorie a limbii române în trei volume, se va elabora o Gramatică a limbii române în limba engleză, care este altceva decât Gramatica Academiei Române.
În ce sens?
Pornind de la noua Gramatică a Limbii Române, unde sunt multe inovații metodologice, lucrarea este concepută ca o gramatică tipologică, adică să compare limba română cu alte limbi romanice și contrastivă, adică să compare limba română cu alte limbi neromanice. Apoi, continuăm, împreună cu alte institute academice, atlasele lingvistice. Cum știți, s-a terminat Dicționarul General al Literaturii Române și, relativ repede, se va face un Dicționar cu un singur volum în care vor fi incluși scriitorii care rămân. Se va face și o ediție în limbi de circulație internațională pentru o mai bună cunoaștere a literaturii române. Și Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual are mai multe proiecte.
Deci, o agendă foarte bogată. Mai aveți timp pentru propriile lucrări?
Am timp, pentru că lucrez între 5 și 7.30 dimineața. Public în fiecare lună câte un articol în revista „Magazin istoric“ și deși par articole mai ușoare îmi consumă foarte mult din timpul pe care le-aș putea folosi pentru lucrări de specialitate.
E dificil pentru un specialist să scrie pentru un public mai larg?
Ați atins un punct sensibil. Asta este ceea ce fac eu acum. Am scris trei
cărți – două volume „Aventurile unor cuvinte românești“ și „Cuvintele mesageri ai istoriei“. E greu și nu… Trebuie să poți coborî la un nivel la care să poți fi înțeles, cum le spun studenților mei, și de portarul de la intrare. Eu urmez aici îndemnul profesorului meu Al. Graur, care știa să scrie pentru marele public. El spunea tot timpul că lingvistul trebuie să coboare în agora, să explice oamenilor de ce e limba cum e, de unde vin cuvintele ș.a.m.d. Am căpătat și eu această facilitate, dacă pot spune astfel. Am avut o experiență foarte nostimă despre cel mai mare elogiu care mi s-a adus. Într-o zi m-am dus la piața Orizont să cumpăr roșii, cum fac de obicei. Cum am o anumită slăbiciune pentru un anumit fel de roșii, mă uitam de la o vânzătoare la alta. La un moment dat, una dintre ele mi-a spus: „Domnu, nu cumpărați roșii de la mine? Dacă nu cumpărați, eu nu mă mai uit la emisiunile Dvs. de la televizor“. Pentru mine a fost cel mai mare elogiu, pentru că înseamnă că a înțeles despre ce vorbeam. Sunt încurajat de unii cititori care îmi spus: „Mai scrie, pentru că aflăm niște lucruri pe care nu avem de unde să le aflăm“. Ăsta este unul dintre scopurile mele de acum. Nimeni nu m-a oprit pe stradă să-mi spună ceva despre studiile de fonetică istorică. Dar, de unde vin cuvintele este o obsesie pentru mai toți românii.
La Dvs. se remarcă un umor cu totul special, de o anumită cordialitate și având ceva din acea „sare din bucate“. E înnăscut?
E născut. Asta nu se învață. Nu știu de la cine am moștenit, poate de la bunicul meu care a fost un mare folclorist dar care avea un umor al lui, îi plăcea să facă glume, răspundea oamenilor în versuri de o savoare extraordinară.
Ce rol are umorul?
Să facă viața mai frumoasă. Când văd pe cineva mai amărât, îi spun: „Lasă, poate să fie și mai rău“. De foarte multe ori mă face să ies din încurcătură. Mie îmi place să găsesc ieșire și în știință, când văd o problemă pe care nu o pot rezolva mă stimulează.
Vă place limba română care se vorbește astăzi?
Vreau să vă spun că pe mine mă atrage istoria limbii române, ceea ce însemnă că mă interesează cum evoluează limba, și aceea vorbită azi, dar, mai ales, mă interesează cauza care a dus la schimbarea limbii. Țin minte că prof. Iorgu Iordan și-a făcut o preocupare din studierea limbii vorbite și, în 1943, a scris o gramatică a greșelilor. A și făcut un colectiv de cultivarea limbii, m-a cooptat și pe mine, am scris un articol, dar nu m-a atras.
Bun, așa fiind, cum explicați limba vorbită, prezența unei anumite trivialități, care trebuie să recunoaștem că există?
Lipsa de cultură. Oamenii nu mai citesc.
Bine, și ce se poate face?
Asta ar trebui să facă școala, dar școala nu face așa ceva. Am mai spus-o. Uitați-vă la programa școlară, ce se predă la literatură, cum se fac manualele școlare. Știți că sunt studenți care vin la Facultatea de Litere și nu au auzit de o serie de scriitori? Ar trebui să se schimbe ceva la nivelul școlii, dar nu știu dacă se poate.
