Mai presus de toate, să fii sincer cu tine însuți
Convorbire cu acad. Gleb Drăgan, președintele Secției de Științe Tehnice
Zilele trecute, ați fost sărbătorit de comunitatea academică la împlinirea a nouă decenii de viață, vårstă la care sunteți activ ca om de știință și profesor, și au participat tineri studenți sau doctoranzi, colaboratori și foști colegi. Între studenți sunteți considerat ca un profesor sever, însă, cunoscåndu-vă de niște ani, aș spune că această exigență este, mai întåi, autoexigență.
De felul meu, am fost exigent cu mine însumi, am vrut mereu să fac ceva de care să fiu mândru. Așa am avut șansa să mă dedic tehnicii tensiunilor înalte. Mi s-a părut un domeniul cu totul deosebit și frumos pentru că implică multă matematică, fizică și totodată o aplicabilitate inginerească cu totul deosebită. Odată înființat domeniul, era absolut necesar să existe și un laborator, pentru că în această disciplină sunt necesare încercări experimentale, dată fiind complexitatea proceselor pe care le studiază și care trebuiau verificate și pe această cale. Am înființat primul laborator la Institutul de Energetică al Academiei Române, un laborator modest, dar primul de acest fel din țară. Pe al doilea l-am înființat la vechiul sediu al Politehnicii. Vroiam să construiesc un nou local pentru laborator, dar aveam nevoie de resurse financiare. Am avut o șansă extraordinară când a căzut sistemul energetic și am putut dovedi cu argumente științifice că specialiștii care se ocupau de acest sistem erau nevinovați. S-a întâmplat atunci că Ministerul, interesat să aibă un asemenea laborator, mi-a asigurat tot ce trebuia să-l realizez. În noul laborator s-au făcut numeroase experimente nu numai pentru nevoile din țara noastră, ci și pentru străinătate, pentru că, în realitate, era cel mai complet laborator de tehnica tensiunilor înalte din Europa.
Laboratorul mai funcționează?
Laboratorul funcționează și este condus de fostul meu student, prof. univ. Sorin Coatu, cel mai indicat specialist s-o facă.
Ce înseamnă tehnica tensiunilor înalte?
Înseamnă construcția și coordonarea activității rețelelor de înaltă și foarte înaltă tensiune și cuprinde liniile de transport ale energiei electrice și stațiile de la capătul lor.
Ce probleme pot să apară?
Mai întâi, așa-zisele supratensiuni de comutație, adică acelea care apar la conectarea și deconectarea liniilor. Mai sunt și cele datorate loviturilor de trăsnet. Aici apare un alt domeniu reprezentat de descărcarea corona. Această descărcare are loc când tensiunea din jurul conductoarelor depășește o anume limită și duc și la pierdere de energie. Trebuia găsită o soluție și am avut șansa să găsesc o ecuație, o mărime pe care am numit-o rază echivalentă, care simplifica soluționarea problemelor apărute, indiferent dacă liniile erau de înaltă sau foarte înaltă tensiune, indiferent de polaritatea trăsnetului și de influența reciprocă dintre conductoare. Această soluție mi-a creat o deschidere în Occident și mi-a asigurat colaborări științifice cu Electricité de France, cu universități din Anglia și Italia și în alte țări.
Ați fost primul profesor care a predat la noi cursuri de tehnica tensiunilor înalte și, cum s-a spus, sunteți creatorul unei școli științifice în acest domeniu.
Prima dată am predat un curs de trei ore dintre care două de curs și una de aplicații; apoi cursul s-a extins la două semestre, cu câte patru ore de curs și două de aplicați pe săptămână.
Spuneți adesea „am avut șansa“, expresie a unei modestii demnă de a fi urmată. Într-un fel însă a fost și așa, dacă mă gândesc ați trecut prin momente dramatice, care însă nu v-au descurajat, ci v-au dat parcă putere să mergeți mai departe. Despre aceste momente ați scris în cartea „Deportații. Tragedii basarabene“.
E adevărat că în viață am avut și momente grele. Abia terminasem liceul, când părinții mei, învățători în Basarabia, au fost deportați, fiecare în altă parte. Am fost îndepărtat și de fratele meu geamăn și am rămas doar cu sora mea. Eu am avut șansa să nu intru sub influența rusă pentru că, fiind operat de apendicită purulentă, mi s-a dat voie să circul și am venit la București. Soarta a făcut să-mi revăd fratele și, totodată, pe părinții mei după 16 ani. Mă laud cu fratele meu fiindcă a devenit o autoritate în domeniul lui de activitate. E interesant că eu mă ocup de electroenergetică și el de termoenergetică. Întâlnindu-ne, am constatat că unele dintre ideile noastre se aseamănă și chiar am scris împreună o lucrare apărută la Editura Academiei Române.
Am avut studenți deosebiți care m-au obligat să fiu cât mai bun
Una dintre preocupările dvs. din ultima vreme este coordonarea „Dicționarului de terminologie pentru științele exacte“, lucrare necesară și utilă în condițiile în care au pătruns în limba română mulți termeni științifici care nu întotdeauna sunt folosiți corect.
Într-adevăr, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană s-a produs o infuzie masivă de terminologie cognitivă și se întâmpla ca unor termeni să li se dea cu totul altă semnificație decât cea necesară. Pentru a avea un limbaj unic cu care să putem comunica, m-am gândit că ar fi util să elaborez un dicționar de terminologie cognitivă. A fost o activitate destul de intensă care mi-a luat mult timp și acum pot spune că am coordonat elaborarea a 42 de dicționare pentru diferite discipline științifice și tehnice.
Cum au fost alcătuite dicționarele?
Am considerat că nu este suficientă doar traducerea termenilor respectivi, că este nevoie să fie și explicați, ce reprezintă în contextul terminologiei cognitive pentru că, altfel, pot să apară confuzii și transmiterea informațiilor să nu fie corespunzătoare.
Sunteți încă foarte activ – conduceți Secția de Științe Tehnice a Academiei Române, sunteți înconjurat de studenți și doctoranzi, de foști și actuali colaboratori. Care e secretul acestei frumoase longevități?
Cred că nu am nici un merit, dar simt nevoia să lucrez mereu, să-mi cunosc și depășesc limitele atât cât îmi este cu putință. Dacă trece o zi în care nu fac nimic, mă simt vinovat față de mine însumi. De la părinți am învățat că, mai presus de toate, trebuie să fii sincer cu tine însuți și să faci ceva cu care să te poți lăuda că ai reușit. Pe de altă parte, simt nevoia să aduc ceva nou, mai bun sau mai puțin bun. În sfârșit, soarta a făcut să fiu activ destul de mult și să reușesc să creez ceva. În tot ceea ce am făcut, am încercat să mă justific pe mine însumi.
Privind spre anii trecuți, vă considerați un om împlinit?
Poate să vă pară curios, însă eu nu consider că am făcut ceea ce am putut face, de aceea încerc mereu să fac ceva. Activitatea mea de cercetare continuă prin foștii studenți și mă bucur că am avut studenți foarte buni și doctoranzi excepționali.
Asta și pentru că sunteți exigent.
Am fost exigent, dar ca să fiu sincer, cred că fiecare a simțit că, dincolo de această exigență, nu am fost răuvoitor și asta i-a stimulat. Am căutat să înțeleg oamenii; am o anumită sensibilitate și timiditate pe care m-am străduit să le ascund, căutând să par sever.
De altfel, la sesiunea omagială s-a văzut cu cât respect și dragoste sunteți înconjurat de toți cei cu care ați colaborat. Cred că asta vă dă sentimentul datoriei împlinite.
M-am dăruit activității mele de laborator sau de la catedră. În activitatea mea am dat tot ce aveam de dat studenților și doctoranzilor mei. Întotdeauna însă am căutat să lucrez cu cei care au dorit să realizeze ceva și am refuzat pe cei care știam că nu pot face ceva deosebit. Am avut șansa să am studenți deosebiți care m-au obligat să fiu cât mai bun.
