Pământul, locul veșniciei mele
Convorbire cu prof. univ. dr. Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române
Sunteți profesor de Sedimentologie la Catedra de Mineralogiea Facultății de Geologie și Geofizică din Universitatea București, apreciat în țară și peste hotare pentru contribuțiile științifice, și unul dintre acei profesori spre care foștii și actualii studenți privesc cu admirație și recunoștință. Ați publicat recent cartea „Maeștri și discipoli“, o retrospectivă a vieții academice și universitare din ultimii zece ani, cu generoase trimiteri spre înaintași și speranțe îndreptățite spre viitorul studenților dvs. Atrag atenția motto-urile fiecărui capitol, gânduri ale „maeștrilor“, de demult sau mai de curând, spre „discipolii“ din toate timpurile, atestând adevărul după care dăruind vei dăinui. Pentru discuția noastră m-am oprit la cuvintele lui Aristotel: „ca să eșuezi poți s-o faci în multe feluri, în timp ce pentru a reuși nu ai decât o singură opțiune“. Cum e în geologie?
Pentru toate domeniile, văd o singură opțiune: să te dăruiești profesiei pentru care ai avut o pasiune. Prin specificul ei, geologia îți dă un statut special, pentru că ești nevoit să trăiești nemijlocit în natură, să comunici, prin fire nevăzute, permanent cu ea, pentru a descoperi tainele din spatele pietrelor și a fi, astfel, util oamenilor. Geologul este cel ce pune în valoare resursele subsolului. În educație, relația profesor-student este una atipică: distanța dintre catedră și amfiteatru se reduce treptat pe măsură ce studenții cresc odată cu anii de studiu. Practicile și ieșirile pe teren ne apropie foarte mult: cartăm împreună, probăm împreună, ne așezăm la masă împreună sub umbra unui copac. Îi antrenăm pe studenții performanți în temele noastre de cercetare, publicăm rezultatele ca autori egali. Toate acestea șterg barierele, ne apropie, ne cunoaștem caracterele, plusurile și minusurile.
Care este astăzi statutul geologiei?
Cred că geologia ar trebui redescoperită pentru că în ultima decadă țintele specialiștilor din acest domeniu s-au diversificat: dacă multe mine s-au închis sau sunt în curs de a se închide, dacă forajele pentru petrol nu mai dau rezultate, metodele de studiu din geologie, principiile ei și, în mare parte, obiectele ei de studiu: mineralele și rocile devin un obiect de cercetare în arheologie, în medicină, în evaluarea hazardelor naturale, în problemele de protecție a mediului și conservare a naturii, în delimitarea zonelor protejate și fundamentarea rezervațiilor și parcurilor naționale. În trecut, geologul era perceput ca un explorator care urmărea identificarea și exploatarea unor resurse naturale – cărbuni, petrol și diferite alte minereuri. Astăzi, geologii colaborează cu arheologii pentru a redescoperi, bunăoară, drumul pietrelor pentru construirea piramidelor. Se conturează o nouă disciplină – geologia medicală – care pune în valoare rolul compușilor minerali în procesele metabolice. În ultimii 15-20 de ani s-a descoperit că elemente cum ar fi telurul, seleniu sau germaniu, prezente în anumiți compuși minerali considerați ca fiind lipsiți de valore economică (deci un steril), au proprietăți care le conferă valoare prin tehnologii adecvate de extracție și preparare.
Se vorbește de exploatarea nerațională a resurselor naturale și consecințele ei. Ce spun geologii?
Referitor la resursele subsolului, energetice (cărbuni, țiței, gaze naturale) și minerale (metalifere sau nemetalifere), se constată că rezervele lor au scăzut dramatic, deoarece s-au exploatat din timpuri preistorice. Într-un viitor nu prea îndepărtat (diferit de la substanță la substanță), ele se vor epuiza. Oamenii de știință încearcă să găsească alternative. Ele ar exista în ceea ce putem numi resurse neconvenționale. Este testat potențialul argilelor bituminoase pentru extragerea gazelor naturale, sunt cunoscuți „gaz hidrații“ captivi în sedimentele marine, sunt făcute calcule ale rezervelor de Co, Cu, Ni și Mn, elemente concentrate în nodulii polimetalici localizați în mâlurile oceanice. Cercetările continuă, dar proiectele sunt costisitoare. Nu orice țară și le poate permite.
Pentru țara noastră, ce înseamnă acest „viitor nu prea îndepărtat“?
Înseamnă a ține cont de cantitatea de rezerve existente, iar Agenția Națională pentru Resurse Naturale cunoaște bine ce resurse sunt exploatabile în condițiile de astăzi. E foarte important să subliniem acest lucru, pentru că tehnologia se schimbă și e posibil ca peste 20 de ani să avem tehnologii care să permită exploatarea țițeiului la adâncimi mai mari de 3.000-4.000 m. în condiții rentabile. Rezervele de cărbuni sunt mai mari, cele de țiței sunt mai scăzute; se estimează că se vor epuiza în următorii 30-40 de ani.
Parafrazând titlul unei cărți celebre, putem spune că pământul rămâne încă necunoscut?
Cunoașterea este un demers al omului care ține de interesul lui de a se instrui spre binele și progresul societății. Oamenii de știință nu vor spune niciodată: acum știu totul… oricând în cercetările lor apar noi provocări și, deci, noi descoperiri. De la macro- la micro- și nano-observație drumul este lung și plin de surprize.
Pentru un nespecialist, ce este sedimentologia?
E un domeniu care leagă prezentul de trecut. Sedimentologia studiază procesele naturale care duc la acumularea de sedimente – aluviuni, morene în zonele glaciare, dune de nisip în deșerturi, mâluri în mediile oceanice ș.a. Cunoașterea lor duce la reconstituirea drumului rocilor, care cândva au fost sedimente, de la origini până în prezent.
Ce gândiți acum, după patru decenii de experiență universitară ?
Am început să mă simt captiv între două oglinzi. În oglinda din spate îmi simt rădăcinile și-mi recunosc maeștrii. Ei mă obligă: am preluat de la ei tot ce-au avut mai bun. În oglinda din față mi se reflectă studenții și zăresc obligațiile ce le am față de ei: sunt judecătorii noștri cei mai corecți. De ei trebuie să avem grijă, insuflându-le o dragoste necondiționată față de meserie.
Cum îi „atrageți“ pe studenți?
Caut să-mi fac cursul dinamic, să nu fie o colecție aridă de definiții, ci să stimuleze gândirea. A fost mereu un curs interactiv, cu întrebări și răspunsuri. Problematica cursului este una de actualitate, iar specializarea pe care o acopăr atrage studenții spre perfecționarea prin doctorat.
Se spune că examenele cu dvs. sunt dificile…
Eu nu doresc ca studentul să-mi „recite“ cursul, ci să-mi ridice probleme, să-mi pună întrebări născute din propriile-i judecăți și atunci examenul, în sine, devine o dezbatere. Descopăr astfel studenții interesați pe care apoi îi antrenez în cercetare. Atunci știu că vor putea zbura și singuri.
Blaga scria undeva despre Pământ că este „steaua mea mereu atinsă“. Sunteți cunoscut ca om de știință și profesor, un om cu preocupări culturale și filosofice. Pentru dvs., ce este Pământul?
Pământul este locul veșniciei mele. Nu pot să nu mă gândesc că este locul din care am venit și unde mă voi întoarce și de aceea pot spune că trăiesc și muncesc cu sentimentul eternității. Ca să-ți asumi această eternitate, trebuie să fii conștient că prezența ta în această călătorie a Pământului este una efemeră pe lângă cele 4,5 miliarde de ani de când există și cine știe câți vor mai fi. Dacă ai această conștiință, atunci văd mulțumirea și bucuria vieții în continua disipare a energiei tale pentru un scop bine definit. Pentru mine, acest scop și mulțumirea mea sunt specialiștii pe care i-am format.
