Eveniment: Dicționarul – Tezaur al Limbii Române, monument al dăinuirii noastre
Pentru fiecare dintre noi, nespecialiști fiind, a căuta un cuvânt într-un dicționar este un lucru dintre cele mai simple. Puțini se gândesc la munca din spatele cuvintelor așezate în ordine alfabetică și arareori ținem minte autorul. De aceea, poate sunt dintre cei care, aflând de finalizarea, după mai bine de o sută patruzeci de ani, a Dicționarului – Tezaur al Limbii Române se miră cum evenimentul poate fi o sărbătoare a culturii românești. Asta și dacă adăugăm că este vorba de 37 de volume, însumând 17.885 de pagini și peste 175.000 de cuvinte și variante. Mai adăugăm și că un dicționar de o asemenea anvergură științifică nu poate fi considerat niciodată definitiv, că e necesar să se reînnoiască permanent. Lansarea Dicționarului – Tezaur al Limbii Române în aula Academiei Române, lucrare reprezentativă pentru ființa noastră națională, a fost, pe drept cuvânt, o adevărată sărbătoare a Academiei Române. Semnificațiile acestei sărbători au fost reliefate în comunicările prezentate de acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, redactor responsabil al „Dicționarului – Tezaur al Limbii Române, acad. Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură, dr. Monica Busuioc de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ din București, dr. Elena Comșulea, de la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu“ din Cluj Napoca și dr. Gabriela Haja de la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide“ din Iași.
Din mesajul transmis cu acest prilej de dl Traian Băsescu, președintele României, reținem: „Explorarea limbii române prin această operă fundamentală, de înaltă ținută științifică, care înfățișează minuțios și exhaustiv originile, influențele și bogăția lexicului românesc, devine o invitație deschisă pentru fiecare dintre noi de a cunoaște și de a prețui cum se cuvine această moștenire unică. Consider că efortul științific și editorial reprezentat de apariția ultimului volum al Dicționarului – Tezaur al Limbii Române confirmă deplin misiunea Academiei Române, continuatoarea Societății Academice Române, față de tezaurul limbii noastre. Cu acest prilej, doresc să îi felicit pe toți cei care au contribuit la realizarea acestei opere de primă însemnătate pentru patrimoniu cultural național“.
Elaborarea Dicționarului a premers, cum a afirmat acad. Dan Berindei, înființarea Societății Literare Române, în fapt, însăși motivarea constituirii ei pentru care au pledat August Treboniu Laurian, George Sion și V.A. Urechia. În 1860, Evanghelia Zappa a donat 3.000 de galbeni, la care a mai adăugat alți 2.000, pentru a realiza „cel mai bun dicționar românesc“. După patru ani, Nicolae Kretzulescu cerea Consiliului Superior al Instrucțiunii Publice să emită un regulament pentru o comisie care să lucreze la alcătuirea unui dicționar, formată „din bărbați din toate părțile României“. Au trecut alți doi ani până la înființarea Societății Literare Române cu „misiunea specială“ de a întocmi și dicționarul limbii române. De atunci și până la împlinirea din aceste zile, s-a parcurs un drum lung, plin de „peripeții“, împărțit în patru etape. La început, A.T. Laurian și C. Massim au prezentat „Dicționarul limbei române“, care fidel direcției latiniste a întâmpinat critici, îndeosebi din partea lui Al. Odobescu, ceea ce a dus la ideea reluării lui pe alte baze. În 1884, regele Carol I, implicându-se în acest proiect, afirma că Academia Română a avut, de la întemeiere, „ca sfânt depozit, paza și îngrijirea limbii“ și, prefigurând ideea Unirii, adăuga că limba e „adevărata legătură dintre românii din diferite țări“ și de aceea trebuie să i se ridice „un monument nepieritor“. În acest sens, a anunțat că va oferi anual câte 6.000 lei aur pentru realizarea dicționarului ce urma să se numească „Etymologicum Magnum Romanie“. Misiunea a fost încredințată lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și, în 13 ani, au apărut trei volume, cu literele A și B, până la cuvântul „bărbat“, dar nici acesta nu a corespuns exigențelor academice, îndeosebi ca ritm de apariție. În 1897, lingvistul ieșean Al. Philippide a fost împuternicit să continue lucrarea pe care o concepea ca pe un tezaur al lexiconului românesc. A urmat un efort uriaș de completare a sute și mii de fișe, fără a se ajunge la finalizarea dorită, motiv pentru care, în 1905, Al. Philippide s-a retras.
În 1906, drumul a fot reluat de această dată cu succes de Sextil Pușcariu care, împreună cu echipa sa, a publicat, până în 1949, literele de la A la L (cu excepția literelor D și E), până la cuvântul „lojniță“. Tomurile însumau 3.071 de pagini și aproximativ 60.000 de cuvinte și variante, fiind singura lucrare recunoscută sub numele de „Dicționarul Academiei“. După moartea lui Sextil Pușcariu, în 1948, activitatea de elaborare a Dicționarului a fost continuată de un colectiv de specialiști de la Institutul de Lingvistică din București, condus de Iorgu Iordan. A urmat o întrerupere „brutală“ până în 1959, când elaborarea Dicționarului a fost reluată de un colectiv coordonat de Iorgu Iordan, Al. Graur și Ion Coteanu. Intitulat în această versiune „Dicționarul Limbii Române“, se bazează pe 6.000.000 de fișe și valorifică mai multe izvoare, activitatea desfășurându-se în colaborare de specialiști din București, Cluj și Iași. Din 1997, coordonarea a revenit acad. Marius Sala și Gh. Mihăilă, fiind considerată ca proiect prioritar al Academiei Române. Pentru acad. Marius Sala, Dicționarul reprezintă o „catedrală“ a limbii române, la care au lucrat „meșteri mari, calfe și zidari“ și amintirea lor e un act de cuvenită recunoștință. Mari zidari au fost, în afara „marilor meșteri“ menționați, specialiști de prestigiu ca Th. Capidan, C. Lacea, Lia Pușcariu, Mircea Seche, Ion Dănăilă, Vasile Breban, Felicia Șerban, N.A. Ursu și D. Ursu și Emilia Todoran. În prezent, colectivele de lexicografie sunt coordonate de Monica Busuioc (București), Elena Comșulea (Cluj) și Gabriela Haja (Iași), care ne-au ajutat să înțelegem munca deosebit de migăloasă a întocmirii unui asemenea Dicționar. E nevoie de multă competență, migală și responsabilitate pentru adunarea materialului din cât mai multe și diferite izvoare, supuse după aceea unui minuțios și exigent examen critic.
Un asemenea Dicționar – Tezaur, nelipsit în marile culturi ale lumii, este cu atât mai necesar astăzi, chiar dacă nu se folosește frecvent, pentru că, afirma acad. Eugen Simion, limba română este supusă unor asedii – al inculturii, al prostului gust. Poate ar trebui înființată o instituție de apărare a limbii române, cum este asociația de apărare a limbii franceze. Nu știm dacă și când va exista la noi o asemenea asociație, dar e cert că Dicționarul – Tezaur rămâne o mărturie peste timp pentru bogăția și frumusețea limbii române, un reper de neînlocuit pentru istoria culturii noastre.
Acad. Marius Sala consideră că munca la un asemenea Dicționar este „nesfârșită“, adăugând că „va continua cât va exista limba română“. A și început o nouă etapă în care cele trei institute academice de profil reiau partea redactată de Sextil Pușcariu, pentru apariția unei ediții definitive. Asta, din două rațiuni: „mai întâi este necesară îmbogățirea listei de cuvinte, apoi trebuie redactată și această parte după principiile noi“. Se ia în considerație și apariția, la fiecare deceniu, a unui supliment „la zi“, ca și a unei variante electronice.
