Ieri, Academia Romana a acordat premiile sale pentru anul 2000. Ca de fiecare data in asemenea ocazii, aula a devenit neincapatoare, emotia celor recompensati unindu-se cu aceea a publicului si, nu in ultimul rand, a membrilor Academiei care decisesera destinatarii inaltelor distinctii. Pentru ca Premiul Academiei ramane poate cea mai ravnita recunoastere a valorii operei unui cercetator, a unui om de stiinta sau de arta. El desemneaza lucrarile de exceptie, stabileste, cum spunea presedintele academiei, acad. Eugen Simion, in deschiderea festivitatii, o ierarhie a lucrarilor de stiinta si arta aparute in intervalul unui an. -De fiecare data am fost intrebat – marturisea domnia sa – de ce Premiile Academiei sunt atat de multe si de ce nu au o insotire materiala mai substantiala. Am devenit aproape proverbial prin afirmatia ca prestigiul acestor premii este atat de mare, incat ar trebui sa acordam premii simbolice. Este un premiu destul de modest, dar nu de dispretuit.-
Anul acesta, din cele 14 sectii ale academiei, acoperind toate domeniile vietii spirituale, au fost nominalizate si acceptate 65 de premii pentru 94 de lucrari si 140 de autori. Diferenta dintre numarul lucrarilor si acela al autorilor datorandu-se mai ales domeniilor stiintifice, unde o cercetare este realizata, in cele mai multe cazuri, de o echipa. A urmat inmanarea premiilor de catre presedintii diferitelor sectii ale academiei. Desigur, nu vom putea aminti in acest spatiu toate premiile, toate lucrarile si toti autorii distinsi ieri de inaltul for. Singura enumerarea titlului premiilor ar ocupa un spatiu considerabil, ea refacand, intr-o anume masura, tabloul generic al elitei intelectuale romanesti. Refaci oarecum istoria evolutiei filologiei si literaturii, de exemplu, amintind premiile Timotei Cipariu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Ion Creanga, Lucian Blaga. Ti se perinda prin minte istoria romanilor numind premiile din domeniul stiintelor istorice si arheologice: Vasile Parvan, Dimitrie Onciul, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Gheorghe Baritiu, Nicolae Iorga, Alexandru Xenopol, Eudoxiu Hurmuzaki. Filozofia, estetica sunt depozitarele amintirii unor Vasile Conta, Mircea Florian, Ion Petrovici, C. Radulescu-Motru. Ca sa nu mai vorbim de reverenta pe care academia o face artelor: George Enescu, Ion Andreescu, George Oprescu, Ciprian Porumbescu, Simion Florea Marian, Aristizza Romanescu.
Vom aminti cativa dintre premiatii academiei, limitandu-ne la ceea ce numim, de obicei, stiinte umaniste si la arta. Premiul Timotei Cipariu a revenit, simbolic, unui colectiv de 10 autori de la Cluj, coordonat de Ioan Chindris si Eugen Pavel, pentru Biblia lui Samuil Micu, si Rodicai Zafiu pentru naratiune si poezie. Sub autoritatea numelui lui Hasdeu s-au plasat Niculae Gheran cu volumele 19 si 20 din monumentala editie Opere de Liviu Rebreanu, Mircea Colosenco cu Opere fundamentale ale lui Ion Barbu si Ileana Mihaila cu lucrarea George Calinescu, Opera lui Mihai Eminescu (vol. I, II). Doua lucrari de fictiune au primit Premiul Mihai Eminescu: Fratele meu de George-Virgil Stoenescu si Fragmente despre infinit de Gheorghe Istrate. Reputatul teatrolog Mircea Ghitulescu si-a vazut apreciat efortul depus pentru Istoria dramaturgiei romane contemporane. Arhitectura si artele au avut si ele demni reprezentanti, ale caror nume sunt familiare melomanilor, colectionarilor, in general celor indragostiti de farmecul sunetelor, formelor sau culorilor: Mihaela Stanculescu Vosganian (Esente. Concert pentru flaut si orchestra) pictorul Mihai Horea, sculptorul Aurel Vlad si scenograful Paul Bortnovschi, care au fost premiati pentru intreaga activitate, Silvia Paun cu lucrarea Absida altarului si Tereza Sinigalia cu Arhitectura civila de zid din Tara Romaneasca in secolele XIV – XVIII, extraordinarul actor Victor Rebengiuc, distins pentru intreaga creatie teatrala si cinematografica.
In emotia inca puternica de dupa aplauzele care i-au intampinat la inmanarea premiului, cativa laureati ne-au marturisit ce inseamna pentru ei acest premiu.
Tereza Sinigalia: Este emotionant. Este un lucru la care nu ma asteptam si este primit pentru o lucrare la care tin foarte mult, lucrarea de doctorat care inseamna o munca de 20 de ani. Sunt recunoscatoare academiei pentru ca s-a gandit ca poate rasplati o asemenea activitate. Pana acum am mai primit un singur premiu, impreuna cu doi colegi, acordat in 2001 de Ministerul Culturii si Cultelor pentru Proiectul de restaurare a Manastirii Probota. Premiul Academiei este o incununare a tuturor premiilor. Pentru mine, care sunt cercetator intr-un institut al academiei, el inseamna nu numai o recunoastere, ci si un imbold pentru viitor.
Ilie Luceac (Ucraina), autorul cartii Familia Hurmuzaki: intre ideal si realizare (O istorie a culturii romanesti din Bucovina in cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea): Multumesc din suflet. Este o mandrie deosebita pentru mine. Multumesc din suflet din partea Bucovinei. Tot meritul pentru acest premiu revine faptelor boierilor Hurmuzaki. Eu n-am avut de facut altceva decat sa cercetez. Pentru noi, romanii care mai suntem acolo, este important -sa mai salvam ce se mai poate salva si sa pastram ceea ce a mai ramas-.
Victor Rebengiuc: Este un lucru nesperat. Marturisesc cat se poate de sincer ca nu m-am asteptat nici o clipa sa primesc Premiul Academiei. Exista premiile noastre profesionale: concursurile, festivalurile de teatru, de film, premiile UNITER, dar Premiul Academiei nu mi-a trecut prin cap ca l-as putea primi vreodata si sunt cu atat mai onorat. Il consider o confirmare a drumului pe care merg si o incurajare in sensul ca… n-ar fi rau sa continuu. Eu imi iubesc toate rolurile pe care le-am jucat. Intentionez sa muncesc cat pot mai bine si de acum incolo, pentru ca premiile cele mai semnificative mi le acord eu insumi. Totdeauna incerc sa fiu obiectiv cu munca mea si ma feresc sa ajung sclerozat, sa cred ca nu mai am nimic de invatat si ca mai bun ca mine nu poate fi nimeni. Niciodata n-am fost pe deplin multumit de rezultatele obtinute, dar sper sa apuc ziua in care sa pot spune: -am jucat asa cum mi-am dorit acest rol*.
Mircea Ghitulescu: -A fost surprinzator sa ma simt pe jumatate academician, dar cred ca marii scriitori despre care am vorbit in Istoria dramaturgiei romane contemporane, fosti si viitori academicieni, mi-au adus acest premiu si le multumesc foarte mult, chiar daca unii nu mai sunt printre noi. Nu cred ca este nimic academic in istoria dramaturgiei publicate in anul 2000 la Editura Albatros in afara de faptul ca am reusit sa sistematizez un fragment de cultura romaneasca. Este o carte ce a mers pe o cale foarte buna, primind si Premiul Ministerului Culturii si Cultelor la inceputul acestui an, asa ca nu ma pot plange. Pregatesc, pentru viitor, o istorie a spectacolului romanesc contemporan, adica a teatrului privit nu dinspre dramaturgie, ci dinspre scena. O carte despre marii si micii regizori romani si despre actorii cu care lucreaza ei.
