De joi pana ieri, orasul Angouleme a fost luat cu asalt de artisti din toata lumea, de fani, de editori veniti la cea de a 30-a editie a festivalului international al benzilor desenate, domeniu ce a cucerit in ultimii ani statutul de arta. Presedintele editiei este, conform traditiei, medaliatul cu Marele Premiu al anului trecut, Francois Schuiten, caruia i s-a organizat, la Teatrul din Angouleme, si expozitia-vedeta, cuprinzand desene, film, video si multimedia, intitulata Cetatile intunecate, orase imaginare, -frumoase si reci-. Impreuna cu Benoit Peeters, Schuiten a organizat un -teatru al imaginilor-, care a presupus o intreaga scenografie. Pe o panza imensa, sunt proiectate o serie de imagini la granita dintre vis si miraj. Exista, de asemenea, o -camera a misterelor-, o tehnologie 3D, -un proiect in intregime de laborator, fara nimic comercial-, dupa declaratiile autorilor. Instalatia de proportii impresionante nu a durat decat in perioada festivalului, urmand sa fie realizat un DVD destinat retelei centrelor culturale internationale.
Din dorinta de a largi orizontul manifestarii, organizatorii au decis ca in acest an invitatul special sa fie Coreea de Sud, de unde au venit in jur de 600 de autori. Un alt univers foarte special a fost constituit de tanarul BD vietnamez, cu o expozitie a studentilor de la Scoala de arte frumoase de la Hanoi. In sfarsit, vizitatorii au avut ocazia sa descopere universurile starurilor BD-ului: argentinianul Jose Munoz, japonezul Katsuhiro Otomo, belgianul Benoit Sokal si americanul Art Spiegelman. In varsta de 60 de ani, Munoz confirma statutul sai de -maestru al alb-negrului-, cu productia Retour de Flammes, aparuta recent la Casterman, pe un scenariu semnat de Daniel Picouly, autor, intre altele, al volumului L*Enfant Leopard, pentru care a primit, in 1999, Premiul Renaudot. Katsuhiro Otomo este cel mai renumit autor de -manga-. Prima sa lucrare, intitulata The Gun Report, a fost o adaptare a romanului Mateo Falcone de Prosper Merimee. In Europa s-a impus cu Akira, serie pe care a inceput-o in 1882 si a continuat-o timp de zece ani. Este o poveste-fluviu, de science fiction, a carei actiune se petrece in Tokio, si dupa care autorul a realizat si un film de lung metraj, care nu era recomandat -persoanelor ce detesta scenele de violenta gratuita-. Benoit Sokal este creatorul, cu 20 de ani in urma, al lui Canardo. Sokal este un maestru al personajelor antropomorfe, desenand o intreaga fauna cu sentimente foarte omenesti. Personajul sau, prins in intrigi psiho-politiste, reuseste intotdeauna sa descurce enigmele destul de incifrate, intr-un fel sau in altul. In plus, Sokal are un text savuros, plin de umor. Un alt registru abordat de acest autor este acela al jocurilor video, L*amerzone, obtinand, in 1999, Premiul Pixel – INA, la festivalul Imagina de la Monaco. Anul trecut, a aparut un al doilea joc, semnat de el, Syberia. In sfarsit, americanul Art Spiegelman, nascut la Stockholm, este autorul capodoperei genului, Maus, editat in doua albume la Flammarion, in care pisicile sunt nazisti, iar soarecii – evrei. Cea mai recenta creatie a sa a aparut in Courrier International, si a fost dedicata tragediei de la 11 septembrie.
Festivalul de la Angouleme a omagiat doi artisti disparuti cu 20 de ani in urma, Jean-Marc Reiser, distins cu Marele Premiu Angouleme in 1978 si Herge. Primului i s-a organizat o expozitie cu 150 de exponate inedite, partea cea mai importanta constand in desenele sale de presa. Numele celui de al doilea a fost dat unei artere principale din centrul orasului, chiar in seara deschiderii festivalului.
Marele Premiu a revenit, sambata dimineata, lui Regis Loisel, pentru ansamblul operei. Autorul cunoscutelor In cautarea pasarii pierdute si Peter Pan a devenit astfel membru al Academiei Grands Prix si va fi maestrul de ceremonii al editiei din anul viitor si presedintele juriului ce va recompensa cele mai bune albume ale anului.
Festivalul benzilor desenate de la Angouleme este al cincilea ca notorietate. Anul acesta, fanii au stat la cozi intinse pe sute de metri pentru a vizita expozitiile si pentru a obtine dedicatii pe albumele recente. Editia a stat, dupa parerile obisnuitilor manifestarii, sub semnul pasiunii, umorului si descoperirii unui -nou val-, datorita si extinderii zonelor geografice prezente.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane