Centenar Geo Bogza
Două manifestări academice au marcat centenarul nașterii scriitorului Geo Bogza (1908-1993). Mai întâi, simpozionul-dezbatere organizat de Institutul de istorie și teorie literară "G. Călinescu" al Academiei Române,
în cadrul căruia au avut vorbit acad. Eugen Simion, prof. dr. Mircea Micu și prof. dr. Andrei Grigor. Poet de o generoasă cuprindere, teoretician al avangardei, prozator, creator al reportajului modern, Geo Bogza rămâne un reper în cultura românească, deși pare să fi fost dat uitării. Tinerețea lui Geo Bogza este legată de mișcarea de avangardă din anii 1927-1928, când a editat la Câmpina revista "Urmuz" și a colaborat la "Bilete de papagal", alăturându-se grupului "Unu". Nonconformismul său ostentativ a fost vădit în volumul de debut, "Jurnal de sex" (1929) și apoi în "Poemul invectivă" (1933). Acuzat de "pornografie" și "imoralism", între alții de N. Iorga și Octavian Goga, a fost arestat în câteva rânduri. Avea să se despartă de avangardă, scriind poeme lirice și de dragoste, reunite în volumele "Cântec de dragoste și moarte" (1945) și "Orion" (1978). Publicist de anvergură, a semnat "Contemporanul", "Azi", "Gazeta literară", "Lumea", "Lumea Românească", "Viața românească", "România liberă" ș.a. Rămân de neuitat reportajele sale, gen devenit, cum spunea, "un mijloc vast și generos de a nu te ocupa până la paroxism de tine însuți, ci de viața din afara ta". Reportajele, povestirile și tabletele sale au apărut în volumele "Cartea Oltului", "Țara de piatră", "Oameni și cărbuni în Valea Jiului", "Porțile măreției", "Priveliști și sentimente" ș.a. Dintr-una din tabletele sale apărute în "Contemporanul", aflam că, în afară de Radu Tudoran, Geo Bogza a mai avut un frate, Alexandru, filosof, autor al unei concepții originale, realismul critic. Geo Bogza a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1948 și membru titular în 1955.
În ziua de 13 februarie, în sala "Th. Pallady" a Bibliotecii Academiei Române, a fost vernisată expoziția "100 de ani de la nașterea scriitorului Geo Bogza". În deschidere a vorbit acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române. Acad. Eugen Simion a apreciat că expoziția înfățișează nu doar personalitatea și opera lui Geo Bogza, ci o întreagă epocă din cultura românească. "Prin anii 1920-1930, România era în avangardă. De aici au pornit Tristan Tzara, Brâncuși, Eugen Ionescu ș.a.". Între ei, Geo Bogza, "un tânăr insurgent… care nu acceptă lumea și în același timp vrea s-o cunoască… Unii l-au acuzat, alții l-au apărat." După despărțirea de suprarealism, "inventează reportajul… a creat o școală, care mai târziu s-a dizolvat… reportajele lui rămân în istoria literaturii române". A fost "nu doar o personalitate, ci și un personaj, cu modul lui de fi și de a vorbi într-un stil inimitabil".
Pentru poeta Ana Blandiana, Geo Bogza este important "pentru că, dincolo de valoarea lui literară…, Bogza a marcat trei epoci". După tinerețea avangardistă a urmat aceea în care a fost "capturat" ca scriitor oficial în anii proletcultismului. Pentru el a fost o tragedie, fiindcă era considerat un scriitor "care a reușit, a devenit academician și care, dându-și seama că este o minciună, că el însuși minte, nu era de acord cu sine". A încercat, în plină teroare, să facă bine și gesturile sale au fost exemplare. Prin '60 a devenit "o altă persoană", s-a apropiat de scriitorii tineri "și a devenit un lider al generației noastre".
Călin Căliman a evocat colaborarea la "Contemporanul", începută în anul 1966, o perioadă de glorie a revistei conduse de George Ivașcu, când alături de Geo Bogza scriau Grigore Moisil și G. Călinescu. Amintindu-și de întâlnirile cu Geo Bogza, Călin Căliman a insistat pe interesul său pentru film, felul unic, plin de sensibilitate al comentariilor sale, nu întotdeauna conforme cu "exigențele vremii". A și scris mult despre film în diferite ziare și reviste și au fost făcute și filme după unele dintre reportajele sale. Din toate am înțeles de ce "Prezența sa rămâne pentru totdeauna, timpul trece…"
În această "prezență", actorul Eusebiu Ștefănescu a vorbit despre tabletele din "Contemporanul", pe care le numea "bătăi de inimă" și care reprezentau "o foaie de temperatură a spiritului său". În această "foaie de temperatură" sunt constante caldul umanism și sincerul patriotism, pe care le-am regăsit în poemele recitate și din care redăm:
"Pe când Dumnezeu a venit cu Sf. Petru pe pământ sub chipul unor moșnegi gârboviți, sprijiniți pe toiag și cu sandalele rupte, iar la căderea nopții băteau pe la ușile oamenilor, se întâmpla de multe ori să fie izgoniți. Într-un rând, i-a prins noaptea pe câmp și odată cu ea o ploaie care le-a udat veșmintele și i-a umplut de noroi. Și tot rătăcind prin întuneric, într-un târziu au ajuns la marginea unui sat și abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câini mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc întrebând: Cine bate? Și ei au răspuns: Oameni buni. Atunci, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta și copiii abia se treziseră din somn. Și a început să dea porunci, dar cu blândețe: Mario, ia mai pune niște vreascuri pe foc, Tudore, du-te la fântână după o doniță de apă proaspătă, Ileano, vezi tu de o oală cu lapte. Și le-a dat să se spele, să se șteargă cu un ștergar alb, i-a ospătat, i-a pus să doarmă într-o odaie unde mirosea a gutui și a busuioc. Apoi, dimineață iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus și în traistă mere cum nu mai văzuseră niciodată și le-au urat Drum bun. Și numai ce au ieșit din sat și Sfântul Petru a început să-L roage pe Dumnezeu: Doamne, fă ceva pentru oamenii aceștia, că tare s-au purtat frumos. Ce să fac, Sfinte Petre? Nu ai văzut că nu erau nevoiași? Fă ceva, Doamne, fă să-și vadă măcar o dată sufletul. Sufletul zici, Sfinte Petre? Da Doamne, să-și vadă sufletul cum vedem noi locul acela de colo. Bine, Sfinte Petre, a zis Dumnezeu, privind în viitor satul din vale.
Și după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu."
Realizată de Gabriela Dumitrescu și Cătălina Macovei, expoziția redă spiritul lui Geo Bogza prin numeroasele cărți, fotografii, scrisori, manuscrise, pagini de ziar. Privindu-le, parcă îl auzeam: "Eu însumi am început ca destructor și, de atâta vreme, mă strădui să-mi împlinesc misiunea de paznic… paznic de far cu sprânceana mereu încruntată."
