Pentru o cultură montană în România

Convorbire cu prof. dr. Radu Rey, directorul „Centrului de Economie Montană“, președintele „Forumului Montan“
din România

Recent, în Aula Academiei Române, a fost lansat proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de cercetare a Institutului Național de cercetări Economice «Costin C. Kirițescu», prin crearea și dezvoltarea unui Centru de Economie Montană CE-MONT“.   Este o premieră pentru țara noastră iar pentru Dvs. cred că e o biruință dacă mă gândesc la îndelungata Dvs. activitate și, mai ales, la numeroasele demersuri pe care le-ați inițiat pentru o cercetare de excelență în acest domeniu.

Proiectul face parte din obiectivul principal al programului privind creșterea competitivității economice (POSCCE) în condițiile sporirii importanței munților sub impactul schimbărilor climatice și demografice ca resursă însemnată și regenerabilă de hrană, energie, privind absorbția de carbon, ș.a. Prin amplasarea Centrului de Economie Montană la Vatra Dornei, într-o zonă-pilot, cu tradiții îndelungate în creșterea animalelor, calitatea produselor și în turism, se face o investiție cu efecte durabile.

Cu ce argumente susțineți aceste afirmații?

România profundă care a rămas necolectivizată în perioada regimului comunist, cu tradiții multiseculare în valorificarea unor importante resurse economice în baza proprietății private, conservând și tradiții de mare valoare, se află astăzi în pericol de disoluție econo­mico-socială. România nu a beneficiat de o cercetare montanologică efectivă. Cercetări s-au făcut în domeniile silvi­culturii, geologiei, mineritului, biologiei, etnografiei și folclorului, dar nu în ceea ce numim partea „vie“ a munților, agricultura montană, creșterea animalelor și toate celelalte activități economice pe care doar oamenii de la munte le pot face. Munții Carpați, cu 74.000km², sunt unul dintre cei mai mari masivi muntoși din Europa. Suntem în condiții de subechipare, pe un teritoriu care înseamnă 3,2 milioane hectare de terenuri agricole, mai ales pajiști naturale și peste 4 milioane hectare de păduri și avem o experiență tradițională vastă în condiții de coabitare armonică a omului cu natura. Dacă nu ar fi fost astfel, această resursă s-ar fi epuizat deja, ori, aceasta există încă prin factorii OM și Tradiții, regenerabile, elementul esențial al vieții – hrana, de cea mai înaltă calitate. Vorbim de schimbări climatice, de explozie demografică și de criză alimentară, iar în munții Carpați există încă un mare potențial care hrănește, încă, peste trei milioane de oameni și ar putea fi hrăniți încă pe atâția, fără să fie afectat echilibrul ecologic, dar condiționat de măsuri conservative și cointeresative eficiente.

Cum se explică existența aproape incredibilă a acestei oaze?

Este un paradox prin faptul că aici nu s-a făcut chimizare, aerul este curat, apa curată, s-a menținut un sistem extensiv de creștere a animalelor și importante tradiții de „bune practici“, care reprezintă o garanție că orice produs de aici este cu adevărat ecologic. „Produsul montan“, ce se bazează pe hrănirea animalelor rumegătoare (ovine, bovine, caprine, bubaline) cu multiflora montană este de cea mai înaltă calitate la care se poate spera, cu polivitamine, multiple săruri minerale și alți factori de protecție și cu un efect benefic asupra biodiversității, absorbției de carbon și asupra sănătății consumatorilor.

Ce se poate face pentru a se menține acest nivel de calitate?

Producția agroalimentară montană (laptele, carnea, fructele, ș.a.) trebuie separată și să fie vândută parțial în țară, parțial în export, cu prețurile la care se vând produsele ecologice, dar banii să se întoarcă la producătorii reali, ca să-i putem menține. Ei sunt baza statului și singurii care pot pune în mișcare sistemul, dar nu sunt organizați în asociații de valorificare, cu dotările ce se impun.

Acum beneficiați de acest proiect care va trebui să fie finalizat la mijlocul anului 2015. Ce reprezintă pentru Dvs.?

Proiectul este un pas înainte pentru că prin el Carpații României se echipează cu o unitatea de cercetare montanologică. Este însă doar un punct într-o imensitate de spații și de probleme deosebit de complexe.

Programul se va derula sub egida Academiei Române. Care e concepția, viziunea asupra cercetării?

Prin acest proiect, Academia Română umple un gol datând din secolul XIX. Cercetarea are o viziune holistică. E vorba de 657 localități montane, cu 5600 de sate și cca. 850.000 de gospodării tradiționale. Tradițiile sunt foarte diversificate în funcție de condițiile climatice, de starea pedologică și de o serie de practici și nuanțe ce țin de valorificarea resurselor existente. Într-o comunitate montană, totul se leagă de toate și de asta trebuie să se țină seama când se face o cercetare de natură economică și implicit sociologică, de mutațiile care se produc și care sunt foarte numeroase. ?ê?£i încă alte aspecte aflate în relații de condiționare sau îmbogățire reciprocă. Prin această cercetare complexă se va contribui la formarea unei culturi montane în România, o nevoie fundamentală pentru o țară unde o treime este reprezentată de munți, cu elemente profund specifice, neasimilabile zonelor de câmpie și colinare, fiind necesară o “guvernanță“, adaptată specificității – aspect rezolvat deja în țările cu munți, dezvoltate, ale U.E.

Banii primiți sunt numai pentru infrastructură?

Proiectul nu permite decât să facem infrastructură de cercetare, dar va fi una la nivel european, problematica de cercetare montană urmând a se desfășura în 12 laboratoare cu dotare modernă completă. Ne-am dori Centrul de Economie Montană să devină institut și este un moment prielnic având baza materială și disponibilitatea Academiei Române de a susține acest Proiect, iar problematica zonelor de munte a intrat pe un trend crescător în UE și la nivel mondial. Vom putea intra în rețeaua științifică europeană și mondială pentru că sunt multe instituții care se ocupă de munți, există rezultate pe care va trebui să le cunoaștem și să le folosim în România și totodată să ne aducem propria contribuție la circuitul mondial de valori.

Cercetarea academică este una fundamentală. Cum vă integrați?

Se va face cercetare fundamentală și ne dorim ca aceasta să devină și utilă. O „colectare“ a cercetărilor care există și propriile cercetări strânse în volume, care să poată fi integrate în bagajul științific și de cultură montană. Un prim „Tratat de montanologie“ este avut în vedere.

În ce fel vedeți finalitatea acestor cercetări care trebuie să urmeze dinamica vieții?

Crearea unei „culturi montane“ însoțită de un proces continuu de conștientizare și sensibilizare și apoi declanșând cercetări solide ale căror rezultate să poată fi oferite factorilor decizionali care să țină cont de ele atunci când adoptă hotărâri și să opteze pentru cele mai bune.

Să privim spre viitor…ce ar trebui făcut?

Ar trebui luate mai multe măsuri. Mai întâi, este necesar să avem o acceptare unanimă privind specificitatea zonei montane, „dreptul la diferență“ și mecanismele legislative și instituționale, operaționale, axate clar pe specificitatea economico-socială și de mediu, montane.

Există vreun pericol și care ar fi acesta?

Pericolul vine în special dinspre extinderea ideii fermelor mari spre munte și din tendințe de marginalizare care pot deveni catastrofale pentru zona montană, unde nu se pot valorifica bine și durabil resursele decât prin exploatații mijlocii și chiar mai mici, într-un sistem bazat pe pluriactivitate. Munții trebuie să rămână mereu populați mai ales cu producători agricoli, iar elementul cultural, identitatea comunităților montane, este necesar să fie conservate și consolidate. Specificitatea montană trebuie apărată pentru că va exista permanent presiunea excesivă a marii agriculturi și efectele generale ale slabei culturi montane. Vom fi mereu în situația de a trebui să conștientizăm și să sensibi­lizăm instituții și societatea, cât timp vor exista munți.

Care sunt pașii?

Mai întâi, o cunoaștere aprofundată a întregii zone și a elementelor principale de diferențiere pe subzone tradiționale (bazine, văi), după care urmează o selecție pentru a vedea ceea ce este durabil, ce are capacitatea de a se reproduce, revenind mereu la armonia omului cu natura. Aceasta înseamnă studii multidisciplinare, fiecare areal cu propriul proiect, iar sistemul conceput trebuie să fie durabil, să se autoreproducă, să asigure o biodiversitate funcțională, valoroasă, să deschidă un viitor pentru locuitorii și economia munților Carpați și țării și să inducă o stare de echilibru economico-social-cultural, la nivel național și implicit în Uniunea Europeană.

Colaborare cu Academia Română