Casa Americii Latine gazduieste in aceste zile expozitia Peru, impresii de calatorie a plasticienei Silvia Ghenea. Artista este o -obisnuita- a casei din Bulevardul Primaverii, unde, in urma cu aproximativ un an, ne invita la o calatorie in Brazilia. Scriam atunci despre forta expresiva remarcabila a lucrarilor sale, pe care o regasim si acum. Cumva mai exact structurata, cu o rigoare a compozitiilor in pofida sensului lor -impresionist-, de notare a atmosferei de la fereastra trenului.
Fluiditatea acuarelei este contrabalansata fericit de trasatura grafica ce individualizeaza motivul si, in acelasi timp, exalta prin contrast culoarea. Si daca din peisajul brazilian retineam in primul rand exuberanta viscerala, in Peru artista surprinde, dincolo de pitorescul locurilor si personajelor, monumentalitatea si misterul. Ceruri ultramarin deasupra Lacului Titicaca, formele severe ale drumurilor prin desert, grotele magnifice deschise catre Pacific opresc nu numai privirile, dar si gandul asupra unui tinut in care legenda traieste inca. Alteori, in peisajele citadine sau la umbra zidurilor incase, personajele sunt plasate dupa reguli pe care le-am numi scenografice. Costumele traditionale, somptuoase si rafinate, construiesc volumele corpurilor, iar cromatica lor vie, calda, profilata pe albastrul cerului sau pe ocrul si verdele peisajului prilejuieste o paleta de mare varietate si delicatete.
Cu mai multi ani in urma, criticul de arta Ion Frunzetti remarca, privind lucrarile artistei: -Meritul Silviei Ghenea este de a fi stiut sa se comporte liric ca locuitor al fiecarui sit in care a descins si sa vibreze adecvat gravitatiei, magnetismului specific locului si fluidelor atmosferice prin care recepta de fiecare data lumina noii geografii-. De aici vine, desigur, prospetimea, vizibila fericire de a picta a artistei, contaminanta pentru privitor. Si, in spatele ei, convinge stapanirea mestesugului, supunerea culorii si finetea liniei, siguranta ochiului si a mainii.
Realizate in urma unei trairi de factura impresionista, lucrarile beneficiaza de forta expresiva a culorilor, vehicul al ardentei afectivitati sud-americane, dar si al profunzimii credintelor si normelor de viata ale acelui spatiu. -Ce spune acuarela acestei pictorite? – se intreba Ion Frunzetti. Ca lumea e nespus de frumoasa si ca viata ofera daruri privirii, prin care un suflet se poate umple pe vecie de splendoarea pulsatiei vitale. Uneori notatiile seamana a cantec monodic, bazat pe linearitate caligrafica. Alteori acuarela ei e polifonica si prevalent cromatica.- Astazi, privindu-i lucrarile, descoperim toate aceste lucruri si, pe deasupra, un suveran echilibru al mijloacelor de expresie, al transmiterii atmosferei si reactiilor artistei in fata unor lumi fascinante mai ales pentru privirile unui european.
