Home Cultură Premiile Prometheus – -alegere intre egali-

Premiile Prometheus – -alegere intre egali-

DISTRIBUIŢI

Joi seara, in cadrul intim al Clubului Prometheus, au fost conferite premiile cu acelasi nume, ajunse, anul acesta, la a doua editie. Conferite unor artisti cu o contributie remarcabila la evolutia culturii romanesti de catre Fundatia Anonimul, premiile vizeaza patru zone: artele vizuale, artele spectacolului, literatura si muzica.

Din cele 24 de propuneri pentru Premiul Opera Prima si Premiul Opera Omnia, juriul, prezidat de Andrei Plesu si format din Dan C. Mihailescu, Elena Zottoviceanu, Sorin Ilfoveanu si Sorin Marin, presedintele Fundatiei Anonimul, a decis cei opt finalisti, dintre care au fost desemnati destinatarii celor doua premii. Joi seara au fost deci prezentati publicului, de catre membrii juriului, pictorul Alexandru Radvan, alaturi de care fusese nominalizat si Bogdan Vladuta, Constantin Popescu, propus pentru literatura impreuna cu Cecilia Stefanescu si Marius Chiv, Irinel Anghel, care s-a aflat in prima etapa alaturi de Daniel Goiti si Eugen Tichindeal, si Cristian Mungiu, selectat din trioul ce-o cuprindea si pe Ana Margineranu. Cei patru au fost finalistii pentru Premiul Opera Prima, Andrei Plesu, presedintele juriului si cel care a facut -onorurile casei-, amintind ca, peste tot in lume, in afara de Romania, nominalizatii sunt si ei castigatori, cu atat mai mult cu cat un premiu de excelenta inseamna, de fapt, -o alegere intre egali-. Trofeul, opera a sculptoritei Elena Dumitrescu, i-a revenit tanarului Cristian Mungiu, al carui film Occident a avut un impact la critica si public, atat in tara, cat si in strainatate, impresionant pentru o opera de debut. Si daca in prezentarea scriitorului Constantin Popescu, autorul volumului Mesteca si respiri mai usor, Dan C. Mihailescu marturisise ca asteapta cu nerabdare sa vada cum arata cel care semneaza cartea, la inmanarea trofeului, Andrei Plesu a remarcat cu umor: -Ca sa vedeti cat suntem de impartiali, daca Dan C. Mihailescu nu-l cunostea pe Constantin Popescu, eu n-am vazut inca filmul dumneavoastra.-

Categoria Opera Omnia a debutat cu prezentarea – obligatorie, desi nu si necesara – a Monicai Lovinescu, acelasi Dan C. Mihailescu deplangand perceperea din ce in ce mai deformata a acestei scriitoare care a sustinut, dar a si comentat, cu luciditate si un simt critic exceptionale, mai toata literatura romaneasca postbelica si pe care, acum, cand nu mai este nevoie de vocea ei autorizata, -oameni care au adulat-o o tradeaza-. Diploma de nominalizat a fost inmanata -singurului om care merita sa o primeasca-, dupa cum a afirmat Dan C. Mihailescu, Gabriel Liiceanu. -Ma simt extrem de onorat ca am ajuns, o data in viata, s-o reprezint pe Monica Lovinescu-, a declarat acesta. Ceilalti nominalizati au fost dirijorul Marin Constantin, a carui creatie – Corul Madrigal – nu mai are nevoie de prezentare nicaieri in lume, actorul Gheorghe Dinica, aflat in momentul acela in spectacol, si plasticienii Silvia Radu si Vasile Gorduz carora le-a revenit si distinctia, inmanata de Andrei Plesu. Multumind, sculptorul Vasile Gorduz a reusit sa sintetizeze in cateva cuvinte situatia sociala a artistului: -Sunt incantat de primirea acestui premiu. Pe langa emotii, ma aflu insa intr-o stare confuza. Ma trezesc coplesit si satisfacut de ceea ce el, premiul, se arata in substantialitatea lui materiala. Astept timpul fast cand ne vom bucura numai de latura onorifica a unei atari consideratiuni.-

Premiul Opera Omnia inseamna, intr-adevar, o suma considerabila: un miliard de lei. Dar, dincolo de suma oferita, Premiile Prometheus au reusit deja sa se impuna prin nivelul propunerilor facute de membrii juriului, prin acuitatea cu care acestia recepteaza realitatea culturala, artistica a acestui timp. Si, in pofida unei doze de subiectivitate, care nu ocoleste nici un premiu – important sau mai putin important – prin justetea judecatii de valoare operate in segmentul contemporan al artelor romanesti.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.