PROBLEMA BECALI

Becali da din miini. Becali spune enormitati. Becali racneste. Becali o ia razna. Becali nu e cult. Foarte just. Aceste adevaruri sar in ochi. Haideti sa vedem ce e in spatele lor.

Becali e un fel de copil mare, nu prost, ajuns in situatia de a juca roluri pentru care viata lui anterioara nu-l pregatise defel. Nu i se poate nega o anume candoare patimasa, exprimata printr-o franchete galagioasa, cind naiva, cind frusta, cind de-a dreptul contondenta. Nu si-a pierdut multa vreme cu cartea, dar s-a mai altoit cu spusele consilierilor si cu ce a mai auzit pe la televizor, asa ca are in sarsana, la o adica, si un set de neologisme care dau bine. Om credincios, si-a facut din crestinism un stindard filfiitor, care poate fi folosit si ca bita. Fiindca a avut necazuri din pricina vorbelor colturoase pe care le catapulta, a gasit solutia -mistica- a demonizarii ghiduse. Pe inamicii, nu putini, pe care nu-i poate bumbaci dupa pofta primara a inimii, Becali ii imparte in doua categorii: -comunisti- si -draci-. Aceste epitete sunt bune pentru ca nu aduc plingeri penale. Romania e compusa din doua jumatati: de o parte, Becali si fanii sai, de cealalta, o mare multime de -comunisti- sau indivizi care-l au pe dracul in ei. Cu Dumnezeu, ca si cu echipa Steaua, Becali are o relatie speciala, simetrica. El e patronul echipei Steaua, iar Dumnezeu e patronul sau. Nu e nicio ironie. Asa cum a declarat voios in dese rinduri, are un fel de -fir direct- cu Cel de sus, care, din cind in cind, ii porunceste concret: fa aia si aia. Iar crestinul din Pipera nu sta pe ginduri si trece la executare.

Becali spune ca vrea sa ajunga presedinte. In aceasta postura, Becali se inchipuie ca un fel de imparat din basme, incungiurat de sfetnici (el le zice -generali- – o fi o reminiscenta napoleonida?!), care imparte dreptate si bani. Fireste ca acest imparat feeric are trasaturile si vinjosenia lui Mihai Viteazu.

Mereu cu garda jos, Becali e usor de luat peste picior de catre intelectualul subtire si chiar de catre cel mai groscior. Ei, si? Lasind deoparte misterul pacatului originar cu terenurile Armatei, succesul lui Becali e cert si justificabil. Nu e cult; si?, daca am avut politicieni culti, s-a ieftinit piinea? N-are maniere de salon; si?, daca Tariceanu e, indeobste, perfect spilcuit, a scazut intretinerea? Ţipa; si?, daca Adrian Iorgulescu glasuieste susurat, s-a-njumatatit pretul la carti? Sa va vad cum rasturnati aceste rationamente ale adeptilor sai, netrecuti prin academii. Dispretul cu grimasa nu mai e de mult o cale desteapta.

I se reproseaza ca a primit o distinctie bisericeasca de la IPS Streza. Si mie mi-a venit intii sa zimbesc sarcastic. Apoi, insa, m-am intrebat si-l intreb si pe cititor: a mai facut careva in tara asta cit a facut acest oier vocal pentru asezamintele romanesti de la Muntele Athos si pentru napastuitii de inundatii? Nu. Sa fie absurd, oare?, sa fie rizibil ca Biserica a rasplatit cu o medalie aceste fapte crestinesti? O fi sperat IPS-ul si un ban pentru dres catedrala? Sa admitem si acest gind necurat. Care-i miselia? Va baga banul in buzunar, il va juca la poker?!

Da, dar Becali se bate cu pumnul in piept ca a dat colo si colo… Eu nu zic ca e frumos ca se faleste. Dar, dincolo de vorbarie, vreau sa mai vad si pe altul ca scoate din buzunar sumele pe care le-a imprastiat acest om. Sigur ca nu e asta solutia structurala de intremat tara. Dar, decit al care nu da si tace, e net preferabil al care da si trancaneste. (Eram in Senat, voiam sa duc niste carti in Basarabia, am purces la strins bani de la senatori si am inceput cu un miliardar. Nu…, ca sa vada el ca dau si altii… si cit dau…, si daca dau…, si dupa aia o sa dea si el… Vreti sa-i spun si numele de floricica?) Postul de tatuc al natiei, lasat liber de Iliescu, nu mai e vacant. Becali e un soi de -institutie nationala-, de la intelectualul care vrea sa faca cercetari istorice, pina la dezmostenitul care n-are cu ce-si opera copilul, nadejdi multe la numar converg spre gesticulantul Gigi.

Becali e o problema in politichia romaneasca de azi. Nazbitiile pe care le trinteste, gafele de cultura pe care le scapa, marile sale goluri de instructie nu inclina in defavoarea lui balanta unor paturi largi de populatie, care s-a fript, de 17 ani, si cu cei care perorau lustruit, si cu cei care urlau bolovanos. Generozitatea lui – fie si perfect calculata – atirna mult mai greu, ne place ori ba. Ca o mai ia pe aratura cu sloganuri in camasuta verde, cu tara heliogena? Cui ii pasa, cine mai sta cu ochii in anii *40? Ca sare peste cal si peste iapa si peste toata herghelia, cind se proclama faptura mesianica, trimisa expres cu misiunea sa mintuie Romania? La unii prinde, la altii, la care nu prinde, suna -haios-, e -dulce- (vorba lui Caragiale) – iar ceilalti oricum nu l-ar vota si de-ar fi modest si sfios ca Maica Tereza.

Presedinte nu ajunge, desigur. Dar, intrat in Parlament, Becali e ca un bulgare de carbid in apa.