Congresul Asociației Medicale Române (AMR), marcând împlinirea a 150 de ani de la înființare, desfășurat timp de două zile, la Academia Română, s-a dovedit a fi la înălțimea științifică și etică a fondatorilor – Nicolae Kretzulescu (1812-1900), Carol Davila (1828-1884) și Gh. Polizu (1819-1900), toți membri ai Academiei Române. Salutând lucrările congresului, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a citit primul articol din statul Asociației: "Se va întocmi în România o societate medicală care va avea drept scop de a ține corpul medical în curentul progreselor științei…, de a studia deosebitele probleme de medicină și de științele naturale și de îmbunătățire a serviciului medical public. Membrii corpului medical vor forma astfel legătura de confraternitate care va înlesni chibzuirea asupra mijloacelor celor mai proprii la răspândirea beneficiilor medicinii în România". Comentând textul, președintele Academiei Române a subliniat actualitatea lui și a reliefat răspunderea medicului, cu mult mai mare decât aceea a altor categorii profesionale, o eventuală greșeală afectând sănătatea și viața oamenilor. Reunind societățile medicale de diferite specializări, Asociația Medicală Română poate înlesni dialogul, cercetările interdisciplinare, activitatea ei fiind necesară și utilă. După salutul acad. Laurențiu Mircea Popescu, președintele Secției de științe medicale a Academiei Române, dr. Radu Iftimovici, a făcut o amplă evocare a celor trei fondatori, a căror operă științifică a contribuit la prestigiul școlii medicale românești.
Dr. Magdalena Păsărică, absolventă a UMF București, a prezentat o comunicare despre originea infecțioasă a obezității, temă aflată în topul cercetării științifice în SUA. Comunicarea a prefațat lansarea proiectului "Alianța științifică Românească", care își propune o asociere a cercetătorilor din țară și de peste hotare, în ideea unor parteneriate pe proiecte naționale, europene și extraeuropene. Prima parte a lucrărilor s-a încheiat cu ceremonia decernării diplomei "Medical Honoris Causa", înmânată de prof. Constantin Ionescu Târgoviște, președintele Asociației Medicale Române, membru corespondent al Academiei Române. Au primit distincția dr. Magdalena Păsărică, Catedra de anatomie a Universității de Medicină și Farmacie a UMF "Carol Davila", Asociația medicilor de familie din România, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" la 150 de ani de la înființare, acad. Laurențiu Mircea Popescu, fondatorul revistei "Journal of Cellular and Molecular Medicine".
Lucrările congresului au continuat pe secțiuni, în cadrul cărora s-au desfășurat forumuri cu teme de mare interes pentru știința și practica medicală: "Informatica și medicina modernă", "Genetica medicală", "De la teorie la practică", "Chirurgia în pas cu timpurile moderne", "Transpantologia modernă", "Medicina internă în sec. XXI", "Sindromul metabolic", "Statutul cercetătorului clinic în România", "Propuneri pentru o reglementare corectă".
Congresul a fost un bun prilej pentru lansarea "Programului național de promovare a stilului de viață sănătos pentru perioada 2007-2017", al cărui obiectiv major este, cum a afirmat C. Ionescu Târgoviște, "păstrarea stării de sănătate și prevenirea bolilor cronice, inclusiv a bolilor infecțioase, cum sunt tuberculoza, hepatitele cu virus C și B, și a virozelor recurente, ca gripa aviară". Este un program cuprinzător, "ușor de conceput, dar dificil de aplicat, pentru că trebuiesc învinse dezorganizarea și mentalitățile dăunătoare unui stil de viață sănătos". Reușita Programului este posibilă cu antrenarea tuturor instituțiilor statului, legate direct sau indirect de sănătatea poporului român. "Suportul științific va fi asigurat de Academia Română, Academia de științe Medicale, Asociația Medicală Română, Academia de științe Agricole și Silvice. Ministerul Educației și Cercetării poate contribui prin optimizarea învățământului medical orientat spre prevenție și a temelor de cercetare privind rolul factorilor de mediu implicați în apariția patologiei care domină societatea modernă". Un rol important revine autorităților, societății civile și îndeosebi mijloacelor mass-media, "chemate să opteze între profitul realizat prin reclame și datoria față de sănătatea poporului român".
Prof. C. Ionescu Târgoviște invită la un adevărat dialog pe această temă, cu idei și inițiative ce pot fi transmise pe adresa de E-mail: [email protected] sau în scris la sediul Asociației din str. Ionel Perlea nr. 10, sector I, București.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane