– Cum înţelegeţi rolul Academiei Române în transformările pe care le impune aderarea României la UE?
– Academia Româna poate juca un rol multiplu, pe mai multe planuri. Poate contribui – şi îşi propune s-o facă – la elaborarea strategiei post-aderare, cu participarea Institutului Naţional de Cercetări Economice şi a altor experţi, cercetători sau membri ai Academiei Române. Există o strategie Naţională a Cercetării ştiinţifice pentru perioada 2007-2013 iar Academia Româna are de jucat un rol în realizarea acesteia, prin promovarea cercetării de excelenţă şi a vizibilităţii internaţionale a ştiinţei cultivate în România. Probabil, cercetarea ştiinţifică este mai apropiată de adevărata integrare a României decât alte domenii, ca rezultat al participării oamenilor de ştiinţă români în viata ştiinţifică internaţională, în proiecte europene, în activitatea unor instituţii şi organisme ştiinţifice internaţionale. Acestea vor trebui extinse pentru ca aderarea să se transforme în integrare deplina. Desigur, aceasta va necesita ceva timp.
Când hobby-ul devine profesiune
– Sunteţi unul dintre savanţii români recunoscuţi în mediile ştiinţifice internaţionale. A fost greu drumul consacrării?
– Dacă este adevărat ce spuneţi, -consacrarea- (atâta câtă există) a venit de la sine, fără premeditare, ca rezultat al prezenţei constante cu lucrări ştiinţifice (unele realizate în colaborare cu colegi din străinătate) în reviste internaţionale prestigioase şi mai ales prin publicarea unor lucrări şi cărţii care au lansat câteva idei noi. Primele mele cărţi, publicate în limba româna (1960), poloneză (1964), engleză (1970, 1985) au contribuit la constituirea unui capitol nou în chimia anorganică, aşa-numita chimie a ciclurilor anorganice (domeniu în care se organizează acum simpozioane internaţionale specializate cu o periodicitate de trei ani). O altă carte, publicată în anul 2000 în colaborare cu profesorul F.T. Edelmann din Germania, a fost recenzată într-o revistă a Societăţii Americane de Chimie, în care se scria: -Ca disciplină distinctă, chimia supramoleculară organometalică nu a existat pâna la apariţia cărţii lui Haiduc şi Edelmann-. Mai mult decât atât nu îşi poate dori niciun cercetător. Secretul este să reuşeşti să-ţi transformi hobby-ul în profesiune (în cazul meu, chimia) şi atunci lucrezi cu plăcere şi pasiune, fără să oboseşti.
– În general, când se vorbeşte de cercetarea ştiinţifică se invocă mai cu seamă lipsa de finanţare. Nu credeţi că finanţarea este o condiţie necesară însă nu şi suficientă? Dacă da, ce ar mai trebui să se facă?
– Finanţarea cercetării ştiinţifice este o condiţie esenţială a performanţei, fiindcă cercetarea este o activitate din ce în ce mai costisitoare, datorită perfecţionării continue a aparaturii (care devine din ce în ce mai complexă), a mijloacelor de documentare şi comunicare. Decisive sunt însă resursele umane. Cercetarea de performanţă are nevoie de un minim de condiţii care s-o facă atrăgătoare pentru minţile cele mai strălucite, salarizarea decentă fiind una dintre ele, dar nu prima. Adevăratul cercetător se interesează întâi de condiţiile de lucru de care poate beneficia şi abia apoi întreabă despre salariu. În ţara noastră ar fi esenţial ca fondurile disponibile pentru cercetare – atâtea câte există şi în evidentă creştere – să fie folosite raţional şi cu maximă eficienţă, să promoveze excelenţa, să ajungă acolo unde există rezultate de performanţă, să nu fie irosite prin administrare superficială sau îngrădită de o birocraţie excesivă. Evaluarea corectă a rezultatelor cercetării pe bază de validare internaţională ar trebui să stea la baza distribuirii fondurilor. Cercetarea fundamentală, numită şi cercetare de bază (care creează cunoştinţe noi, formează resursele umane înalt calificate şi aduce prestigiu ţării, instituţiilor şi indivizilor) trebuie finanţată de stat, iar cercetarea aplicativă, cu sprijin condiţionat şi o contribuţie controlată a statului, trebuie finanţată de beneficiar, adică de aşa-zişii -agenţi economici-. Nu este o idee originală, aşa se procedează în toate ţările avansate !
Pentru atragerea tinerilor în cercetarea academică
– Care sunt domeniile ştiinţifice în care România are cele mai multe şanse de afirmare internaţională?
– Există talente şi rezultate remarcabile în toate domeniile, dar de multe ori acestea sunt izolate şi se concentrează în puţine centre de excelenţă. Am în vedere centre de excelenţă reale, nu cele declarate oficial pe baza unor evaluări discutabile. Dacă judecăm după rezultatele unor evaluări internaţionale, cercetarea românească este mai vizibilă şi mai performantă în domeniile fizicii, chimiei, matematicii, în unele capitole ale ştiinţelor inginereşti, biologice şi medicale. Contribuţia cercetării româneşti la fluxul principal al ştiinţei este mai evidentă în aceste domenii. Deşi dispunem de specialişti de înaltă competenţă şi în alte domenii, cum ar fi ştiinţele agricole, ştiinţele socio-umane, aceştia se concentrează mai mult asupra unor lucrări de interes naţional (importante, adeseori de amploare şi de mare valoare) şi se manifestă mai puţin în literatura ştiinţifică internaţională.
– Ce proiecte aveţi pentru promovarea tinerilor în cercetarea ştiinţifică academică?
– Putem vorbi mai mult despre dorinţe decât de proiecte concrete cu perspective de realizare pe termen scurt. Ar trebui să avem posibilitatea de a oferi angajamente în cercetare şi căi de promovare şi avansare tinerilor care se specializează în domenii de avangardă, în ţară şi străinătate, sau care se remarcă prin performanţe deosebite în cercetare. Ar trebui să se găsească o cale de atragere a cercetătorilor români din diaspora, pentru colaborări cu institutele de cercetări din ţară şi eventual chiar pentru repatriere. Există o iniţiativă a unui grup de cercetători din diaspora şi din ţară pentru înfiinţarea unui Institut Român de Studii Avansate care să atragă oameni de ştiinţă români şi străini în activităţi ştiinţifice şi de formare la un înalt nivel. Un asemenea institut vizează atât tineri cât şi cercetători cu mai multă experienţă.
– Aveţi mai puţin de un an de când sunteţi preşedintele Academiei Române. Ne puteţi vorbi despre realizările, dificultăţile şi speranţele dumneavoastră?
– Am pornit în această funcţie cu planuri mari şi cu un optimism care se pare că s-a dovedit exagerat. Vom face în curând, într-o adunare generală a Academiei Romane, analiza activităţii din anul anterior şi atunci vom avea o imagine mai clară şi completă asupra stării instituţiei noastre. Pot spune că la conducerea Academiei s-a coagulat o echipă care lucrează într-o atmosfera de buna colaborare şi coeziune, preocupată de prestigiul instituţiei, de vizibilitatea Academiei Romane în ţară şi peste hotare.
– Cercetarea ştiinţifică este mai apropiată de adevărata integrare a României decât alte domenii, ca rezultat al participării oamenilor de ştiinţă români în viaţa ştiinţifică internaţională, în proiecte europene, în activitatea unor instituţii şi organisme internaţionale. Acestea ar trebui extinse pentru ca aderarea să se transforme în integrarea deplină.
– În ţara noastră ar fi esenţial ca fondurile disponibile pentru cercetare – atâtea câte există şi în evidentă creştere – să fie folosite raţional şi cu maximă eficienţă, să promoveze excelenţa, să ajungă acolo unde sunt rezultate de performanţă, să nu fie irosite prin administrare superficială sau îngrădite de o birocraţie excesivă.
– Dacă judecăm după rezultatele unor evaluări internaţionale, cercetarea românească este mai vizibilă şi mai performantă în domeniile fizicii, chimiei, matematicii şi în unele capitole ale ştiinţelor inginereşti, biologice şi medicale.
