RAZBOI DUPA RAZBOI

Am fost cateva zile intr-un oras mare din nord-vestul tarii, sa-mi vad un prieten. Intr-una din plimbarile noastre, mi-a aratat un viloi cat toate zilele, cu doua Mercedesuri de ultima ora parcate in curte, si mi-a spus: – Astea toate sunt ale directorului inchisorii din oras. Ce leafa o fi avand, de-si permite asa un standard?

Numai ca gandul meu a luat-o in alta parte. Cuvantul -inchisoare- mi-a amintit de Guantanamo (un loc in care tratamentul aplicat -dusmanilor poporului- nu difera de cel ce se desfasura in temnitele KGB-ului), iar Guantanamo – de razboi.

Sunt un retrograd. Nu inteleg razboiul.

In 1999 a fost bombardarea Serbiei. -Legitima si necesara-. Aveam o rubrica in Jurnalul national, cateva saptamani la rand, vreo sapte, numai despre asta am scris. Papa de la Roma ii ruga pe cei de la NATO ca macar de Pasti sa sisteze putin lansarea de bombe. Nu s-au oprit, dimpotriva, le-au garnisit cu desene sarcastice (-Paste fericit!-). Erau pulverizate, pe langa destine umane, si spitale, biblioteci, ambasade, sedii de televiziuni. -Pagube colaterale-. Bombardamentul nu a rezolvat, de fapt, nimic. O nenorocire a luat locul alteia. Unul dintre cei mai importanti filosofi ai politicului din vremea noastra, Hannah Arendt, autoarea monumentalei lucrari Originile totalitarismului, a scris, plecand de la razboiul din Vietnam, un studiu intitulat Minciuna in politica (v. Crizele republicii, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999). E vorba acolo despre gogoritele propagandistice folosite (-a veghea ca poporul din Vietnam sa poata sa-si hotarasca viitorul-; -a preveni un colaps al moralului national-) si despre motivatiile vanitos-cinice invocate (-a proteja imaginea omnipotentei, a <conducerii noastre mondiale>-, -a demonstra vointa si capacitatea SUA de a-si impune pozitia pe plan international-; -a ne comporta ca cea mai mare putere mondiala-), cu care se realiza imbrobodirea Congresului si a opiniei publice. Autoarea era – cat de potrivit pentru Irak si pentru ceea ce se intampla azi! – uimita de -faptul ca nici unul dintre ei (sustinatorii razboiului) nu a sesizat ca lumea putea sa se sperie de prietenia americanilor… atunci cand i se scotea in evidenta si era indemnata sa contemple pana unde erau gata sa mearga SUA-.

In 2003, in februarie, am vorbit in Senat despre anuntata invadare a Irakului (www.pruteanu.ro/6atitudini/2003.02.17(razboi-irak).htm). Ma intrebam, stupefiat, la ce ar fi buna, cand existau atatea alte cai. Prevedeam ca se va reedita, pe alte coordonate, situatia din Vietnam. Am avut, din pacate, dreptate. Nu a fost, nu este deloc buna. Cuvintele inteleptei Hannah Arendt se potrivesc perfect: -aceasta inevitabila impresie de impotmolire, de perseverenta in greseala, este cea care a dus in tara (SUA, n.gp) la convingerea sustinuta unanim si ferm ca <elita conducatoare s-a smintit>-. E o agresiune care a incalcat legile si vointa comunitatii internationale, un act de samavolnicie aroganta. O ipocrizie ascunsa sub vorbe mari: democratie, libertate. Un macel de oameni si valori. Muzee cu vestigii de mii de ani, facute pulbere. O civilizatie data peste cap. Din nou, Hannah Arendt: -esecul dezastruos al politicii americane in ceea ce priveste interventia armata nu s-a datorat in fapt unei impotmoliri…, ci ignorarii deliberate si obstinate a tuturor realitatilor de ordin istoric, politic si geografic-. De aceea, n-am putut pricepe rostul complicitatii noastre la aceasta faradelege. Ce cautam noi acolo? Banii pe care ni-i datora Irakul am inteles ca oricum i-am pierdut, prin strania -generozitate- a oficialilor nostri. Suntem in cardasie cu o forta de ocupatie fara rost si fara orizont. In 1968, am putut avea demnitatea de a nu participa la coalitia care a cotropit Cehoslovacia. (Aceea a fost o actiune mai -curata-, mai putin vandalica – chiar daca, moralmente, la fel de marsava.)

La fel de absurda, de neadecvata am gasit si sangvinara violenta israeliana in Liban. Nu va reusi decat sa amplifice nesiguranta si antisemitismul. Cum se vor sterge imaginile copiilor zdrobiti? Cine seamana vant culege furtuna. O voi cita inca o data pe Hannah Arendt: -Violenta nu sustine interese, nu este in stare sa orienteze mersul istoriei, sa apere progresul. . . Ca oricare alta actiune, practica violentei schimba lumea, dar este foarte probabil ca o atare schimbare este calea spre o lume mai violenta- (s.gp).