Arhitect, poet, profesor. Personalitate complexa, intelectual rafinat, castigatorul concursului de solutii pentru Catedrala Patriarhala din Bucuresti s-a implicat, dupa 1990, in toate proiectele privind arhitectura capitalei tarii, a semnat carti de arhitectura si urbanistica, dar si mai multe volume de versuri bine primite de critica si de amatorii de poezie. Este, de asemenea, un mare amator de muzica, format, dupa cum marturiseste, in cultul pentru Pink Floyd, impatimit acum al muzicii etnice. Ultima descoperire, muzica sufi. Cunoscut in tara, dar si peste hotare, unde cartile sale au aparut uneori inaintea editiilor romanesti, este, ca persoana particulara, o prezenta tonica si un coseur de care, din pacate, spatiul unui interviu foarte clar directionat nu poate da seama.
De ce avem nevoie de elicoptere cand n-avem tractoare
– Ce simtiti ca proaspat castigator al concursului pentru catedrala patriarhala?
– Nu eram convins ca vom castiga concursul, dar eram foarte sigur ca strategia cu care am plecat in proiectare este cea buna. Tinerii mei colegi erau mai putin convinsi. Credeau mai curand intr-o plasare buna, in partea de sus a clasamentului, si din cauza unor rumori, potrivit carora concursul era aranjat. Fireste, am sperat ca vom castiga.
– Ce v-a atras in acest concurs? Provocarea pe care o reprezinta un proiect atat de grandios? Dorinta de competitie?
– Intrebarea este indreptatita, mai cu seama ca am fost unul dintre cei care au criticat proiectul din 1999, care urma sa dea o solutie pentru amplasarea catedralei in Piata Unirii. Acum insa lucrurile au fost total diferite. Toate ingredientele conduceau catre o reusita. Amplasamentul ei pe Bulevardul Unirii, de la intersectia cu Mircea Voda pana la intersectia cu Nerva Traian, o uriasa suprafata betonata destinata unei Piete de Sud avand pe latura nordica catedrala este potrivit. Este mai ridicat cu sapte metri fata de Piata Unirii, ceea ce confera din start o anumita maiestate, apoi ea fractureaza bulevardul si controleaza spatiul urban, care, in momentul de fata este amorf. Este, de asemenea, un spatiu vizat de toate proiectele de la concursul de urbanism Bucuresti 2000, fiecare arhitect dorind sa amplaseze ceva acolo: un turn, un monument, iar unul dintre finalistii concursului de atunci si ai celui de acum, Florin Biciusca, gandise pe acel loc chiar o biserica. Este, evident, cel mai bun amplasament care s-a propus vreodata pentru acest ansamblu.
– Traversam o perioada complicata in special din punct de vedere economic. Multa lume se intreaba de ce era nevoie de un astfel de ansamblu intr-o tara in care oamenii traiesc asa cum stim ca traiesc?
– Exact in acelasi mod ne-am putea intreba de ce avem nevoie de elicoptere intr-o tara in care nu sunt tractoare. Dar fondurile pentru elicoptere nu pot fi deturnate pentru tractoare si viceversa. Mai la obiect, as spune ca este vorba despre un proiect recurent, cu o vechime de cel putin 100 de ani, mai exact, din momentul in care Biserica Ortodoxa Romana a devenit autocefala. Patriarhul Romaniei nu are catedra, fiind obligat sa slujeasca in Catedrala Metropolitana. Suntem singura ortodoxie care nu are o catedrala patriarhala. Faptul ca ideea reapare de-a lungul unei perioade atat de lungi ma indreptateste sa spun ca trebuia sa i se acorde un chip. Depasirea acestei carente va trage dupa sine si realizarea celorlalte spatii sacre: biserici parohiale, restaurare, refacere de biserici demolate, care se afla, de fapt, intr-un singur pachet.
– Cat estimati ca va costa aceasta constructie?
– Mi-e foarte greu sa spun o cifra cat de cat exacta, estimarea avand o marja de eroare extrem de mare in acest moment. Noi am facut estimarile dupa tabelele de onorarii stabilite prin lege si care au fost prevazute in concurs. Pentru o biserica, acolo sunt trecuti 1.850 de euro pe metru patrat. Fiind un monument special, probabil ca va costa cam 2.000 de euro metrul patrat. Estimarea variaza foarte mult, pentru ca noi am propus doar o solutie care, de-acum incolo, poate suporta modificari. Cred ca suma finala se va ridica cam la 200 milioane de euro doar pentru partea de constructie.
– Complexul este monumental ca aspect si desigur ca importanta a cladirilor. Care sunt dimensiunile catedralei?
– 90 de metri lungime, 40 deschidere si 75 la cruce, inaltimea spatiului interior, la bolti, fiind de 30 de metri.
– In viziunea actuala, realizarea monumentului presupune materiale speciale?
– Nu. Este un proiect gandit pentru materialele pe care le avem noi. Singura referinta la dimensiunea -nationala- a catedralei este folosirea pietrei de pe intreg teritoriul tarii. Esplanada de Vest (Curtea Sfantului Andrei) va fi realizata cu piatra de Dobrogea, piatra care, taiata foarte subtire sa ingaduie trecerea luminii. In aceasta faza cel putin, este vorba dspre o biserica fara fenestrare. Ea primeste, ca toate bisericile ortodoxe, foarte putina lumina exterioara si o va primi prin aceasta piatra. Este un simbol, pentru ca pe piatra este intemeiata Biserica. Sistemul a fost folosit deja acum o mie si ceva de ani la bisericile bizantine din Ravenna.
– Cand credeti ca va fi inceputa constructia si cand se preconizeaza a fi terminata?
– Cred ca se va pune foarte curand o cruce care sa marcheze inceputul. Este un proiect intarziat, asa cum spuneam, se apropie sarbatoarea Sfantului Andrei, care va fi patronul bisericii. Mi-e greu sa spun cat va dura. Sunt prea multe imponderabile, de la strangerea fondurilor necesare la impedimente pe care nu le putem prefigura inca.
– Cine finanteaza realizarea proiectului?
– Biserica Ortodoxa. Desigur este vorba despre o foarte complexa actiune de fund rising, de la diaspora, din diferite evenimente… Nu ma indoiesc insa ca o biserica in numele careia vorbesc 20 de milioane de credinciosi va avea probleme in strangerea sumei necesare.
Straniul este definitia sacrului
– Intregul complex este gandit in functie de o simbolistica foarte complexa. Ati putea decoda in linii mari aceasta conceptie?
– Complexitatea simbolurilor este normala, dat fiind ca acest monument nu este o biserica obisnuita. O catedrala patriarhala este un monument care se construieste o singura data intr-o tara. Cu toata smerenia cuvenita, ca functie, este echivalentul bisericii San Pietro. Am pornit de la doua lucruri care definesc spatiul sacru: de la calitatea luminii si de la programul monumentului. Experienta intalnirii cu acest spatiu de la distanta considerabila pe care o asigura esplanada si pana ultimul ecou al catedralei, la sfarsitul curtii estice, trebuie sa fie foarte interesanta si foarte stranie. Conform, de altfel, definitiei sacrului. Acest obiect mai are insa o functie care difera de aceea a unei biserici obisnuite. Trebuie sa existe o poveste pliata pe monument, care sa raspunda intrebarii celui care experimenteaza aceasta traire. Din loc in loc, am plasat semne care provoaca intrebari. De exemlpu, presa a intrebat de ce trebuie asemenea porti monumentale, de ce trebuie clopotnita veche. Aici incepe povestea. Am gasit relicva campanilei gandite pentru proiectul din 1937 de arhitectul George Simota, un proiect legat si el de ideea Catedralei Neamului, si ne-am gandit ca acest obiect, care ar putea evient sa fie straniu in context, da istorie viitoarei catedrale. Lumina prin piatra este iarasi un element straniu, necomun in spatiul experientei romanesti. Mai ales ca dorim ca noaptea biserica sa stralumineze catre oras prin acelasi efect de transluciditate a pietrei. Dupa aceste elemente de prima instanta ale intalnirii cu spatiul sacru urmeaza cele esentiale. Pentru tipul de plan am folosit cel mai exemplar model, cel in cruce greaca inscrisa, o referinta la prima catedrala romaneasca care este biserica Sfantul Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges. Alte referinte, mai vagi, Dragomirna si Bolnita de la Cozia, pentru raportul deschidere – inaltime, Voronet pentru spatiul protejat de pe fatada de vest. Biserica gandita de noi, cu portile deschise, face o reverenta acestui model. Incercand sa ne ferim de posibila grosiertate a unei referinte nationale, am incercat sa amintim ca nu suntem nici primii care au trecut pe aici. Contributia noastra consta in afirmatia ca traditia nu este pasiva. Daca nu functioneaza ca sursa pentru arhitectura contemporana, nu mai este traditie. Este arhiva, depozit, pe care le stimam, dar nu la mai prezentam. Mirarea si mandria noastra a fost ca toata lumea a apreciat acest proiect drept futurist.
– Peretii laterali ai bisericii au o usoara convexitate. Ce a determinat-o?
– Ne-am gandit ca acest perete, care este o suprafata uriasa, trebuie sa furnizeze informatie. Biserica este inramata intr-un cadru foarte puternic, de marmura, care devine o avanscena. Rezolvarea peretilor exteriori ar putea fi o referinta medievala, in cazul tratarii in stilul constructiilor bizantine – asize de piatra si caramida – sau o suprafata-text, fie sapat in piatra, fie chiar o suprafata de cristale lichide pe care ruleaza in permanenta textul. El trebuie sa fie o sursa de informatie vizuala neplictisitoare, provocatoare, iar imaginea statica nu indeplineste aceste caracteristici. Perspectiva laterala va accentua orizontalitatea spatiului, ca o contrapondere a verticalitatii acute a turlelor. Am propus de asemenea – de ce nu? – fresca, contributia cea mai interesanta pe care Biserica Ortodoxa a adus-o lacasurilor de cult. Apoi, simbolic, aceasta convexitate este cerul. Nu eu am inventat acest fel de vorbi dspre cer. A facut-o recent arhitectul Richard Mayer la Roma, in Biserica Anului 2000, unde trei semisfere fac referinta la cer, dar si la integritatea pierduta a muzicii sferelor ceresti. Calitatea cea mai importanta a acestui proiect este posibilitatea de a fi dezvoltat in continuare in foarte multe feluri.
Exista o recurenta a spatiului sacru
– De-a lungul timpului, ati publicat o seama de studii privind spatiul sacru in care va referiti si la binomul spatiu sacru – spatiu profan.
– Ultima mea carte cu acest subiect, aparuta in America, Sacred Space, mi-a fost trimisa in chiar ziua in care a fost anuntat si castigatorul concursului pentru Catedrala Patriarhala. O coincidenta care m-a bucurat. Eu nu cred ca exista o opozitie intre spatiul sacru si spatiul profan. Pentru ca orice spatiu profan presupune o instaurare in sacru. Exista o stranie relatie intre domesticitate si alteritate. Exista o resurgenta, inca din anii *80 – T90, a spatiului sacru ca urmare a unei dezincantari care a urmat postmodernitatii. Marii arhitecti contemporani au incercat aproape toti constructia de lacasuri de cult (biserici, temple).
– Intentionati alte proiecte dupa acesta?
– Mi-e greu sa va spun. Sigur ca voi lucra in continuare. Este un proiect acaparator. Arhitectii marilor edificii sunt de multe ori autorii unui singur proiect. Ori reusesc, ori capata, ceea ce noi numim sindromul Anca Patrescu.
– Cand nu este vorba despre Catedrala Patriarhala, cum s-ar caracteriza arhitectura propusa de Augustin Ioan?
– Am facut un numar de case, proiectez acum a opta biserica… Nu pot sa ma asez intr-un curent anume. Construiesc case pentru oameni, ascult parerile clientilor mei, le rezist atunci cand ideile lor nu sunt cele mai potrivite. Sunt fericit cand unii dintre ei ma invita sa-mi multumeasca pentru ca se simt foarte bine in casele proiectate de mine.
– Ce v-ati dori in continuare?
– Relativ recent, in Franta, am vazut un film despre pelerinajul la Compostela. La un moment dat, reporterul a intrebat un barbat cu figura de mic functionar, ce vrea sa-i ceara sfantului. Raspunsul a fost uluitor. -Ma duc sa-i multumesc pentru viata pe care am avut-o-. Si imi mai vine acum in minte o vorba chinezeasca care este, de fapt, un blestem: -Sa ai o viata interesanta-. Cred ca viata mea, asa cum s-a derulat, nu intotdeauna fara incercari, a fost una foarte buna.
– Dumneavoastra nu mergeti in pelerinaj. Dar se apropie sarbatoarea Sfantului Andrei, patronul viitoarei catedrale. Ce i-ati cere?
– Fericirea nepotului meu, pe care l-am botezat, care se numeste pe langa Augustin si Andrei, si cu care am o relatie foarte speciala. Toate rugamintile mele s-ar referi la el.
