Convorbire cu prof. univ. Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române
– De curând, ați participat la Conferința internațională de la Malmaison-Paris, cu tema „Strategii privind resursele energetice ale viitorului“. Cu ce prilej?
– Asociația științifică a geologilor petroliști din S.U.A (AAPG) organizează anual, pe teritoriul SUA și pe alte continente, conferințe și simpozioane în care se dezbat probleme de mare actualitate din domeniul hidrocarburilor, cursuri de specializare, publică reviste de mare interes și, nu în ultimul rând, stimulează tinerii cercetători din spațiile universitare. Eu am fost invitat ca îndrumător-coordonator al cercului științific studențesc din Universitatea București, care a obținut, în 2009, un premiu de excelență AAPG, și m-am aflat acolo prin sprijinul colegilor de la PETROM SA.
– Care a fost tematica pusă în discuție la această ediție?
– Tematica sesiunii a acoperit un spectru larg de probleme de mare interes: Bazinul Mediteranean, Marginile Atlanticului și Europa de Nord, Tehnologii și metode actuale de dezvoltare, Europa Centrală și de Est, Resursele neconvenționale și dezvoltarea durabilă. Dintre subiecte, amintesc: Bazinul Mediteranei – perspective petrolifere și criza Messiniană; Sisteme petrolifere în Carpați (România) și Depresiunea Panonică – potențial și perspective; Viitorul energetic al Europei; Resurse neconvenționale și tehnologii noi.
– Este știut că majoritatea resurselor naturale sunt epuizabile și știrile din ultima vreme sunt îngrijorătoare pentru toți. Ce spun specialiștii?
– Marea majoritate a resurselor naturale și a rezervelor calculate sunt, prin exploatare și utilizare, epuizabile și neregenerabile. Foarte puține resurse sunt regenerabile, de exemplu hidroenergia, apele termale, apele hidrogazoase, biocarburanții, energia eoliană (considerând și „puterea vântului“ o resursă). Societatea a construit și și-a adaptat necesitățile folosind țițeiul, astăzi fiind încă o resursă energetică prețuită, dar comunitatea științifică a început să se gândească la soluții alternative. Asemenea soluții pot fi resursele neconvenționale, a căror identificare și punere în valoare impun tehnologii noi și prețuri mai ridicate.
– Ne puteți da exemple?
– Desigur. Vorbind despre utilizarea metalelor, luăm exemplul telurului, care era considerat un element chimic lipsit de utilitate, un steril, și era „aruncat“, după procesarea minereului de aur și argint, în iazurile cu deșeuri miniere. După ce i s-au descoperit noi proprietăți a devenit un element foarte căutat pentru fabricarea pilelor solare, în microelec-tronică etc. În categoria resurselor cu potențial energetic, în ultimii 15 ani, la început în S.U.A și apoi și în Europa, în țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, s-au identificat formațiuni argiloase cu gaze naturale captive (așa-zisele argile gazeifere – gas shales), cărora nu li s-a acordat niciun interes până de curând. Cercetările cu ajutorul unor tehnologii de vârf, inexistente în trecut (precum forarea orizontală, fracturarea „din mers“ a argilelor), au dus la constatarea că ele pot elibera gazele pe care le conțin în porii de dimensiuni micronice și pot deveni, astfel, corpuri geologice cu caracter de „rezervor“ de gaze naturale. Nisipurile și rocile poroase din care s-a exploatat țițeiul (în proporție numai de 30% din rezerva de hidrocarburi calculată inițial) pot fi supuse unor operațiuni de recuperare secundară: prin dizolvare de către soluții apoase sau saline în care s-a injectat CO2. Iată că o nouă tehnologie permite atât reevaluarea unor structuri petrolifere părăsite, cât și utilizarea dioxidului de carbon stocat în rezervoare naturale subterane. Scos din sistemul care-l produce, putem evita pierderea sa în circuitul atmosferic și, astfel, putem reduce cunoscutul „efect de seră“.
– Care este situația în țara noastră?
– În ciuda oportunităților generate de structura geologică a teritoriului românesc sau, mai bine spus, ale spațiului carpato-panono-danubian, unde se cunosc resurse energetice convenționale variate – hidrocarburi, cărbuni, combustibili nucleari – existente în Carpații Orientali, Depresiunea Getică, Depresiu-nea Panonică, Platforma Moesică (Câmpia Română) și platoul continental al Mării Negre, resursele sunt bine cunoscute, dar rezervele sunt mici, chiar dacă structurile geologice care le conțin sunt numeroase. Estimări făcute de spe-cialiști pe baza datelor existente la Agenția Națională pentru Resurse Minerale arată că, în ritmul actual de utilizare a lor și cu tehnologia de astăzi, aceste resurse s-ar epuiza în următorii 15-20 de ani.
– Destul de aproape de noi. De ce ar fi nevoie?
– Avem nevoie de o abordare strategică a modului de folosire, dar și de cercetări care să ia în considerare potențialul existent sub nivelele actuale de exploatare. E vorba de explorarea unor noi sectoare în extinderea celor existente și, nu în ultimul rând, explorarea unor resurse alternative: argilele gazeifere (gas shales), nisipurile impermeabile (tight sands) etc. La cărbuni, rezervele existente, chiar dacă nu sunt de o calitate foarte bună (precum lignitul, de exemplu), asigură un echilibru pe un termen mai lung, de 30 – 35 de ani. După cum vedeți cifrele nu se deosebesc prea mult de tendințele din multe țări europene. Ca peste tot în lume, și în România, haldele și iazurile de decantare, în momentul depozitării lor, acum 100, 50 sau 10 ani, includeau în așa-zisele deșeuri miniere depozite de steril, cu conținuturi de metal de 1-2% (pentru cupru, de exemplu) sau de 2-3 g/tonă (pentru aur) care nu permiteau o procesare în condiții de rentabilitate economică. Or, astăzi, prin tehnologii avansate aceste metale s-ar putea extrage și livra economic dacă ating concentrații de 0,3-0,5% sau, respectiv, 0,5-1 g/tonă. Aceste depozite, numeroase la noi în țară și în volume notabile, pot trece din categoria resurselor antropice, în categoria rezervelor.
– În aceste condiții, care ar fi direcțiile care ar trebui urmate pentru creșterea potențialului de resurse energetice și cum ar evolua relațiile generate de utilizarea lor cu mediul și societatea?
– Plecând de la necesitatea dezvoltării durabile și armonioase a societății noastre, în acord cu statutul României de membru cu drepturi și obligații depline a Uniunii Europene, principalele condiții ale unei strategii viabile, pe termen scurt și lung, ar trebui să constea:
– într-o reconsiderare periodică a potențialului de resurse minerale și energetice, în pas cu progresele științei deci, cu dezvoltarea bazelor de date existente, cu realizarea unor studii integrate în paralel cu achiziția noilor tehnologii și accesul la fondurile de investiții. Nu trebuie să uităm necesitatea formării specialiștilor;
– într-o percepție corectă a efectelor utilizării acestor resurse asupra mediului înconjurător și dinamicii sociale. Nu trebuie să neglijăm rolul pe care aceste activități antropice îl poate avea asupra schimbărilor climatice globale și consecințele lor. Nu suntem singuri pe Terra.
