Terra Magazin
Editata de CD Press SRL, revista cu acest nume propune informatii -din lumea intreaga pentru toata lumea-. In numarul din aceasta luna, cititorii pot descoperi lumea fascinanta a insectelor tropicale si pot afla cate ceva despre strategiile lor de aparare. O calatorie prin cele mai interesante locuri ale globului stabileste un circuit intre Nisa si Coasta de Azur, Canberra, capitala Australiei, Vaticanul cu comorile lui de arta. Scrierea feniciana sau semnificatia Floriilor, curiozitati, date despre Gradina Zanelor din Tibles sau statuia lui Mihai Viteazul din Bucuresti, o harta a Romaniei ce introduce in segmentul dedicat geografiei sau rubrica permanenta -Urania- sunt destinate cititorilor de toate varstele. Se adauga informatiilor o ilustratie bogata, de calitate remarcabila.
Pipo
Acelasi trust de presa propune si -O lume mare pentru cei mici-. Revista destinata copiilor cuprinde o expeditie in -Pestera Fosilelor-, o excursie la munte, povesti, poezii, jocuri, desene educative, banda desenata. Adresandu-se copiilor de gradinita, Pipo este realizata, dupa afirmatia editorului, in concordanta cu programa instructiv-educativa a invatamantului prescolar. De la -Doamna Buburuza- la -Trenul visurilor tale-, de la -Ploua cu suc!- la -Saptamana Florilor- sau la -Iepurasul pofticios-, textele si desenele promit o rasfoire captivanta, daca nu chiar o lectura a revistei.