– V-am ascultat în numerose manifestări ştiinţifice de la Academie şi am remarcat perseverenţa cu care pledaţi, cu argumente convingătoare, pentru salvarea pădurilor Romaniei. Dintre argumente, multe ţin de tradiţia academică, o tradiţie la care ţineţi foarte mult şi pe care o şi continuaţi din convingerea că implicarea în problemele majore ale societăţii este una dintre misiunile principale ale Academiei. Cu rigoare ştiinţifică aţi înfăţişat consecinţele… şi, din păcate, timpul v-a dat dreptate. Care este situatia acum?
– În timpuri de demult, 75-80% din actualul teritoriu al ţării era împădurit. Între timp, procentul de împădurire a scăzut la 27%. Dacă însă luăm în considerare doar pădurile funcţionale, adică cele ce pot funcţiona ca bariere antientropice împotriva hazardelor naturale climatice, hidrografice şi geomorfologice, atunci gradul adevărat de împădurire este doar de 23%, faţă de 40-45% cat reprezintă nivelul optim de împădurire. Acest decalaj este la originea gravului dezechilibru ecologic din spaţiul nostru geografic.
– Ce se întamplă în alte ţări europene şi nu numai?
– Îngrijorător nu este doar gradul redus de împădurire, cat mai ales faptul că faţă de ţările din Uniunea Europeană, suprafaţa de împădurire se micşorează continuu. Sunt autori şi chiar unele oficialităţi care consideră că procentul de 40-45% este exagerat. O analiză atentă a procentului de împădurire din ţările europene cu condiţii naturale relativ apropiate de ale noastre arată indubitabil că s-a realizat şi chiar s-a depăşit nivelul prognozat de noi pentru Romania: 57% în Slovenia, 47% în Austria, 41% în Slovacia. În alte ţări, unde se ajunsese la un nivel periculos de despădurire s-a acţionat la timp. În Franţa, de pildă, s-a dublat suprafaţa pădurilor în ultimii 150 de ani, în Ungaria numai în 60 de ani. În Coreea de Sud, prin împăduriri masive, s-a reuşit redresarea echilibrului natural iar în China se acţionează în acelaşi sens, plantandu-se anual milioane de hectare!
– Cum s-a ajuns la această situaţie, într-adevăr, îngrijorătoare?
– Din păcate, la nivelul factorilor politici şi de decizie superioară adevarata stare a pădurilor a fost desconsiderată brutal atunci cand s-au adoptat legi nechibzuite, confuze şi contradictorii referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi silvice. În cazul noilor proprietari nu s-a făcut mai nimic pentru formarea unei conştiinţe forestiere, măcar pentru asimilarea unui minim de cunoştinte silvice, nu s-a oferit suportul financiar necesar pentru gestionarea durabilă a pădurilor. În acest fel în economia forestieră a fost încurajată corupţia şi dezordinea în multe dintre pădurile private. Este dureros să constatăm că ceea ce generaţia de silvicultori varstnici au conservat în anii comunismului, cu riscuri şi mari sacrificii, se distruge acum, în condiţiile democraţiei.
– Aşa stand lucrurile, care ar fi problema prioritară a silviculturii romaneşti?
– Vedem limpede şi cu îngrijorare că secetele severe, inundaţiile agresive şi gravele alunecări de teren din ultimii ani, la originea cărora se află schimbările climatice, penuria de păduri şi gestionarea defectuoasă a multora dintre cele existente, reprezintă preludiul unor viitoare dezastre mult mai păguboase şi mai dureroase. Iată de ce, pentru o asemenea problemă care are o legatură directă cu siguranţa naţională, Romania are acum nevoie, mai mult decat oricand, de adoptarea şi punerea în aplicare a unui Program Naţional pentru reîmpădurirea ţării.
– Despre acest Program s-a discutat ades în cadrul manifestărilor academice. Aţi scris numeroase articole şi studii în revista -Academica- şi -Revista pădurilor-, în lucrările apărute la Editura Academiei. Concret, ce propuneţi?
– Am în vedere împădurirea celor 2-3 milioane ha. de terenuri degradate şi viitoarele terenuri abandonate, realizarea unor perdele forestiere de protecţie, înfiinţarea unor zone verzi în jurul oraşelor ş.a. Întregirea domeniului forestier, cu un excepţional rol ecologic şi antientropic, de asigurare a unor condiţii de vieţuire la adăpost de hazarde naturale şi antropice constituie o condiţie de bază pentru o dezvoltare rurală durabilă. Totodată, ar fi şi o contribuţie romanească la programele internaţionale care urmăresc atenuarea consecinţelor schimbărilor climatice globale, consecinţe evidente în ţara noastră.
Spuneam de manifestările ştiinţifice de la Academie. La unele dintre acestea au participat şi oameni politici care au fost de acord cu propunerile făcute, au promis şi, după câte se pare, au uitat îndată ce au părăsit aula Academiei…
Da şi a trebuit să vină inundaţiile din ultimii ani şi seceta din acest an pentru a trezi interesul guvernanţilor faţă de însuşirile benefice ale pădurii în lupta cu aceste hazarde. Pozitiv este faptul că atât Guvernul cât şi Parlamentul au preluat ideea Programului naţional de împăduriri, lansată cu mult timp în urmă de comunitatea academică. Chiar în proiectul noului Cod silvic este luată această necesitate este luată în considerare. Desigur, împădurirea a 2-3 milioane ha. în doar câteva decenii reprezintă o investiţie colosală, care nu poate fi făcută decât cu un suport financiar intern şi, mai ales, internaţional. În acelaşi timp, un program atât de amplu, aflat abia în stadiu de intenţie, nu poate fi îndeplinit fără lărgirea şi adâncirea bazei ştiinţifice. Apoi mai sunt încă multe de făcut pentru apărarea şi gestionarea durabilă a actualelor păduri.
Toate presupun şi o modificare a legislaţiei silvice.
Din presa de specialitate am aflat, recent, că toţi membrii comisiilor pentru agricultura din Camera Deputaţilor şi din Senat, indiferent de culoarea politică, au adoptat în procedura de urgenţă o propunere legislativă privind noul Cod silvic.
– Înteleg că nu aţi fost consultaţi. Ca specialist, cum apreciaţi această propunere pentru proiect de lege?
Studiind această propunere, am constat că, în unele privinţe, există o oarecare concordanţă benefică între recomandările desprinse din dezbaterile ştiinţifice organizate de Academia Româna şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi conţinutul acestui proiect de lege. Sunt însă şi deosebiri de substanţă. De pildă, această propunere legislativă nu este aliniată în suficientă masură la standardele Uniunii Europene cu privire la conservarea biodiversităţii, reconstrucţia ecologică a pădurilor destructurate, regenerarea arboretelor prin tratamente intensive, optimizarea structurilor administrative ş.a De aceea cred că o colaborare a autorilor acestei propuneri legislative cu reprezentanţii silvici ai comunităţii academice, deşi întârziată, nu poate fi decât benefică pentru viitorul pădurii şi silviculturii româneşti.
Nădăjduim că, de această dată, parlamentarii vor înţelege că pădurea nu constituie un subiect de natură electorală sau un mijloc de compensaţii politice, ci un patrimoniu natural de o considerabilă importanţă pentru destinul nostru naţional. Mai sperăm ca inundaţiile, secetele, alunecările de teren, urmate de pierderi omeneşti şi enorme pagube materiale, la sorgintea cărora se află şi insuficienţa legislaţiei silvice, vor trezi, în sfârşit, conştiinţa, interesul şi responsabilitatea clasei politice pentru aprobarea noului Cod silvic. Acest Cod ar trebui să asigure atât gestionarea durabilă a pădurilor existente, cât şi întregirea substanţială a domeniului forestier, dând curs propunerilor concrete formulate de comunitatea oamenilor de ştiinţă din mediul academic.
-Apărarea pădurii nu se impune numai dintr-o raţionalitate elementară, ci şi din bună funcţionare a instinctului de conservare. Ce climă vom avea şi cat pămant roditor, dacă vom trăi sub spectrul secetei şi dacă vom respira un aer decent ne va spune pădurea şi felul în care o vom salva. Dacă ea pleacă, înfrangerea se va produce, indusă nu de duşmani exteriori, ci dintr-un dezastru mai profund, prin ruina bazei fizice pe care trebuie să clădim bunăstarea şi din cauza incapacităţii de a mai concura cu ceilalţi aspiranţi la civilizaţie.
Trebuie să avem încredere ca primele cuvinte ale imnului naţional ne vor păzi de asemenea perspectiva.-
Acad. Mircea Malita
