Sănătatea în tranziție

Convorbire cu dr. Valentin-Veron Toma,
Cercetător științific gr. III la Institutul de Antropologie „Fr. I. Rainer“

De curând s-au desfășurat lucrările celei de a doua Conferințe Interna­ționale „Sănătatea în tranziție – Etnografie și biomedicină în Europa post-socialistă“, organizată de Institutul de Antropologie „Fr. I. Rainer“ al Academiei Române. Conferința a avut o tematică captivantă și a frapat faptul că cei mai mulți participanți erau  foarte tineri.

Asta a fost și intenția. Antropologia medicală este o știință foarte tânără, apărută prin anii 1960, și anul trecut mai mulți specialiști tineri s-au întâlnit într-o primă conferință internațională la Praga în ideea de a pune în comun experiența acumulată în cercetările de teren. Au constatat că au multe teme comune pentru Europa Centrală și de Est care ar merita să fie discutate într-o serie de întâlniri. Atunci dr. Sabina Stan de la University College din Dublin a propus ca  a doua întâlnire să fie la București. M-a întrebat dacă mă pot ocupa și i-am spus că este o oportunitate extraordinară pentru că la noi vizibilitatea antropologiei medicale este redusă. Proiectul nu avea buget și toți participanții ar fi trebuit să plătească drumul, cazarea și chiar o eventuală taxă. Mi-am propus să obțin o finanțare ca să acopăr măcar o parte dintre cheltuieli, mai ales să nu percep taxă în ideea că vor veni și studenți și doctoranzi. Până la urmă am reușit cu sprijinul Academiei și trebuie să mulțumesc în mod deosebit Dlui. acad. Cristian Hera, vicepreședinte al Acade­miei Române, care a fost de la început și până la sfârșit alături de mine.

S-o luăm metodic. Care este aria de cercetare a antropologiei medicale?

Antropologia medicală s-a dezvoltat ca o subdisciplină a antropologiei culturale ca abordare a tradițiilor legate de sănătate, boală și vindecare în diverse culturi și s-a extins foarte mult, acoperind acum arii diferite – de la sănătatea mintală la politicile publice, de la sănătatea reproducerii la consumul de droguri ș.a. Or, conferința a reflectat tocmai varietatea acestor tematici.

Cum ați selectat  participanții?

Ideea a fost ca acești specialiști să se cunoască între ei și să lucreze împreună, așa că am invitat două  categorii de cercetători. Mai întâi, au fost cercetători din universități vestice – Marea Britanie, SUA – care lucrează pe zona țărilor est-europene și cercetători din zonă – România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Serbia, Polonia. Comitetul de organizare a asigurat o selecție riguroasă a lucrărilor științifice astfel încât nivelul tuturor participanților a fost excelent.

Și ca tematică?

Am vrut să atragem atenția asupra unor probleme de graniță dintre social și medicină, dintre politic și medicină în scopul remedierii unor probleme sau să se ia măsuri care să ducă la ameliorarea stării unor bolnavi cu un anumit tip de maladii.

Puteți da un exemplu?

Da și unul deosebit.  Jonathan Stillo, specialist în antropologie medicală de la Universitatea din Nev-York, a trecut dincolo de studiul propriu-zis al populației suferinde de tuberculoză din România  devenind un fel de avocat al acestui grup defavorizat. El face demersuri intense ca acest grup să atingă un prag de vizibilitate publică, să se problematizeze situația lor dramatică, tragică chiar. Acum, acești bolnavi  sunt tratați ca numere, nu sunt tratați ca persoane care au dreptul la sănătate, la viață, drepturile lor sunt încălcate.  Ei bine, Jonathan și-a asumat ca proiect pentru câțiva ani de zile sensibilizarea autorităților și îndreptarea nu doar a atenției ci și a unor fonduri către spitalele TBC din România ca să amelioreze calitatea vieții acestor bolnavi.

Deci, alături de cercetarea științifică propriu-zisă, antropologia medicală are și aspecte practice, de intervenție, atunci când e cazul, în viața grupurilor care suferă de anumite boli. O problemă de mare actualitate în lume și la noi este aceea a sănătății mintale.

Una dintre temele conferinței a fost „negocierea sănătății mintale“, pentru că aici sunt implicate mai multe instituții și persoane și apar probleme de comunicare iar antropologia medicală poate contribui la remedierea deficitului de comunicare nu doar între medic și pacienți ci și între grupuri de pacienți și guvern.  Câteva dintre lucrări s-au concentrat pe situația din fosta Iugoslavie.

La noi?

Am să menționez studiul făcut de dr. Gerard A.Weber, un antropolog american, privind problema rezistenței și a strate­giilor de supraviețuire a pensionarilor din Galați. El susține că pensionarii din Galați pe care i-a studiat mai bine de un an sunt într-un stres continuu, se luptă ca să supraviețuiască, în timp ce sănătatea lor este precară. Studiul arată că acești oameni care sunt într-o traumă cronică reușesc totuși să supraviețuiască, deși au șanse reduse față  de pensionarii din alte zone europene.

Și chiar din alte zone din țara noastră.

Exact, în zone oarecum mai dez­vol­tate economic. Vedeți, există inegalități, sunt zone unde accesul la serviciile de sănătate este redus. Discursul lui, dincolo de explicațiile politice și macroeconomice ale fenomenului, mi-a părut un discurs pozitiv despre rezistență și supraviețuire și asta denotă o anumită robustețe a populației.

Au mai fost și alte teme abordate, specifice perioadei de „tranziție“?

De pildă, o temă intens dezbătută, legată de tranziție și, mai contextualizat, de criza financiară din ultimii ani, a fost problema plăților informale.

Ce sunt plățile informale?

Ceea ce se numește frecvent șpagă, mită, sau tot felul de cadouri. Sabina Stan a făcut unul dintre cele mai serioase studii  privind plățile informale în serviciul românesc de sănătate. Colega mea Athena Peglidou (Grecia) a venit cu un studiu foarte interesant privind conceptul de „fakelakia“, termenul care semnifică mita și, în general, cadourile care se fac în sistemul medical din Grecia. Există și niște paralele care se pot face între mai multe țări din estul Europei pe această temă.

Fiindcă tot vorbim de credințe, faptul că se plătește această sumă „informală“, face ca pacientul să  creadă mai mult în medic și să se însănătoșească mai repede?

Sunt pacienți care nu doar cred, dar și observă că după plata unei sume atitu­dinea unui medic se schimbă, că le acordă mai mult sprijin, le dau medicamente mai bune. Pe de altă parte, există și partea întunecată a lucrurilor, pentru că de multe ori pacienții plătesc crezând că vor fi tratați la un nivel calitativ superior și așteptările le sunt înșelate. Unii dintre ei ajung să-și dea seama abia când pleacă în altă țară că au fost tratați greșit și că nici măcar nu li s-a spus că există o șansă în străinătate. Dintr-un studiu pe care îl fac acum reiese că aceste practici sunt întâlnite și în alte țări. De pildă, pacienții care se duc la Viena îmi povestesc că acolo medicilor nu li se dau bani, dar li se pot oferi bilete pentru stațiuni de lux, accesul la SPA, sau la cluburi de tenis.

Ca specialiști în antropologia medi­cală faceți cercetare, oferiți soluții. Ce puteți spera?

Într-o lucrare anterioară, de pildă, am încercat să construiesc o foaie de observație clinică psihiatrică mai bogată din punct de vedere semiologic și care să poată fi implementată electronic. Ca antropolog, am propus și o evaluare culturală a pacientului, a credințelor și practicilor legate de sănătate, o descriere a traseului terapeutic precum și o discuție despre vindecătorii la care a mai fost. Din studiile antropologilor medicali reiese că pacientul nu consideră întotdeauna că afecțiunile psihice sunt boli, în sensul biomedical al cuvântului și merg la vraci, preoți, mănăstiri și toate astea nu apar în foia de observație.

Ce relevanță pot avea?

Sunt unii vindecători care nu-și practică sistemul lor terapeutic dacă pacientul nu-și întrerupe tratamentul medical. Ori lucruri de acest fel nu apar în foia de observație iar asta înseamnă că se pierde ceva în relația medic-pacient. Dacă s-ar ține seama de asemenea date, ca și de altele, atunci relația pacient-medic s-ar putea îmbunătăți iar strategia de tratament ar putea fi mai eficientă, fără a-i nega bolnavului dreptul de a apela la terapiile alternative și complementare.

Sunt încă multe de făcut, dar și aici întâlnim prejudecăți sau credințe peste care nu se poate trece ușor. În aceste condiții, care ar fi idealul?

Ideal ar fi să avem mai mulți cercetători tineri, motivați să rămână în țară, să comunice cu ceilalți colegi din alte țări. Ideală ar mai fi și o vizibilitate mai mare a antropologiei în lumea medicală care în prezent o ignoră. În același timp, de dorit ar fi și accesul antropologului în clinică nu doar pentru a face studii empirice, ci și pentru a contribui la decizia terapeutică. De altfel, în alte țări, există antropologi clinicieni.  

Elena Solunca Moise