Anul Nou, prima sarbatoare importanta dupa Craciun, se impartaseste in mod egal din zestrea ancestrala de credinte si din dogma crestina. Era, la inceput, o ceremonie sacra de intemeiere, dictata de obligatia de a reinnoi lumea periodic, pentru a o perpetua, de speranta de reinnoire a naturii, de asigurare a fertilitatii viitoare. Ceremonia se intemeia pe credinta, analizata de Mircea Eliade, conform careia -pentru gandirea arhaica nimic nu exprima mai bine ideea de sfarsit, de incheiere definitiva a ceva, decat moartea, asa cum nimic nu exprima mai bine ideea de creatie, facere, construire decat cosmogonia… Repetitia simbolica a creatiei implica o reactualizare a evenimentului primordial, deci prezenta zeilor si a energiilor lor creatoare. Intoarcerea la inceputuri se traduce printr-o reactivare a fortelor sacre care s-au manifestat atunci pentru prima oara. Daca lumea a fost readusa la starea din momentul cand a luat fiinta, daca gesturile pe care le-au savarsit zeii pentru prima data in illo tempore (acel timp) au fost reproduse, societatea si intreg cosmosul au devenit ceea ce fusesera atunci: pure, puternice, eficiente, cu toate posibilitatile intacte-.
Riturile de Anul Nou ale epocii noastre reflecta atat ideea reintoarcerii la haosul necesar reinstaurarii, cat si pe aceea a intemeierii. In prima categorie intra stingerea focurilor, alungarea raului si a pacatelor, schimbarea comportamentului obisnuit, intoarcerea mortilor. Urmeaza reaprinderea focurilor, plecarea mortilor, prezicerea vremii pentru anul care incepe. Sub forme diferite, la date diferite, dupa epoca si loc, aceste rituri se perpetueaza de-a lungul istoriei omenirii. Romanii celebrau Anul Nou la 1 ianuarie. Chinezii, de exemplu, il celebreaza in luna februarie, si exemplele pot continua.
Crestinismul suprapune acestor ritualuri pagane propriile celebrari, asa cum s-a intamplat in multe alte cazuri. Pentru Biserica Ortodoxa, se praznuiesc la 1 ianuarie ducerea Pruncului Isus la biserica, la opt zile dupa nastere, si circumcizia, si ziua Sfantului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanti parinti ai ortodoxismului si un mare teolog crestin, care s-a nascut in Pont in jurul anului 329 si a murit la 1 ianuarie 379. Confesiunea catolica serbeaza, la trecerea de la un la altul, Noaptea Sfantului Sylvestre, momentul in care poate fi descoperit viitorul. Foarte multe practici populare se regasesc in folclorul romanesc. La miezul noptii, in Franta, Germania, tinerii satelor arunca petarde si trag focuri de arma ca sa goneasca spiritele rele, chiar daca obiceiul a fost interzis cu regularitate inca din Evul Mediu. Tinerele incearca sa-si afle viitorul mire. Barbatii merg sa ureze un an nou fericit arborilor din gradina. In mediul protestant, ghicirea viitorului se face in functie de Biblie. Un copil deschide la intamplare Cartea Sfanta cu un cutit, iar pagina la care aceasta s-a deschis este interpretata premonitoriu. In Germania, se agata acum Coroanele de Anul Nou (Neujahrkranz), a caror origine trebuie cautata in traditia sarbatorilor zeului Ianus din vechea Roma. La inceputul secolului, in aceasta tara, tinerii mergeau din casa in casa urand: Cate graunte de nisip sunt in mare, cate picaturi de apa sunt in ploaie, atata fericire si atata binecuvantare sa aveti in noul an! Sa dea Dumnezeu sa fie asa! Va uram pentru noul an o fericire noua si o binecuvantare noua. Dumnezeu sa va intampine peste tot cu gratia sa, sa va pastreze sanatosi, sa va dea o viata noua. La sfarsitul vietii, Dumnezeu sa va primeasca in cer cu aceasta coroana care este pregatita pentru toti cei fericiti.
Si tot in Germania, in secolul XV, apare obiceiul de a trimite felicitari cu aceasta ocazie, textul cel mai des intalnit fiind: -Un An Nou Bun, sanatate si sa intrati in Paradis la sfarsitul zilelor voastre!-.
Sfantul Vasile cel Mare, episcopul Cezareii, a fost, dupa cum spune o scriere veche a Bisericii, -Tata al orfanilor si ocrotitor al vaduvelor; bogatie pentru saraci si toiag de batranete; invatatura pentru tineri si calugarilor indreptar al faptelor bune-, avand -intelepciunea lui Moise, ravna lui Ilie, marturisirea lui Petru si teologia lui Ioan-. Este, de asemenea, unul dintre propovaduitorii isihasmului si organizator al normelor vietii calugaresti. Printre multiplele sale scrieri, se numara Regulile monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre religie.
Lumea contemporana a pierdut o buna parte din semnificatiile sacre ale intampinarii Anului Nou, fie ca ne referim la cele pagane sau la cele crestine. Unele dintre ele se pastreaza, mai pure sau mai contaminate de elemente laice, la sate. In orase, Anul Nou, si mai ales ajunul lui, Noaptea de Revelion, a devenit motiv de petrecere, de bucurie, e drept, si de speranta intr-un viitor mai bun, intr-o lume mai buna, in mai mult noroc. Uneori, sperantele se indeplinesc, alteori nu. Ramane insa, indiferent de ce rezerva viitorul, bucuria intampinarii noului, intotdeauna alaturi de cei dragi, cu un sarut nou, datator de noroc, si o cupa de sampanie a carei efervescenta este dorita pentru anul care abia incepe.
