Sărbătorirea Zilei Naționale la Academia Română

1 decembrie 1918 – un moment culminant al existenței românilor

Duminică, 1 decembrie 1918, la ora 12.00, după ce într-o atmosferă entuziastă a fost votată Rezoluția Unirii, citită de Vasile Goldiș, de la Alba Iulia a pornit în întreaga țară vestea Unirii Transilvaniei cu România. A fost o oră astrală a României, „un moment culminant al existenței românilor“, cum aprecia acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, la adunarea festivă a Academiei Române consacrată împlinirii a 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. La doar câteva zile, pe 6 decembrie 1918, Academia Română expedia o telegramă Comitetului Național Român de la Sibiu în care se specifica: „Academia Română, care reprezintă, de la întemeiere, unitatea culturală a românilor de pretutindeni, trimite salutul ei frățesc Comitetului Național și Adunării care a proclamat unirea politică a românilor din Transil­vania, Banat și Țara Ungurească cu regatul, realizând prin actul lor, gândul statornic al neamului nostru“. Sesiunea a avut o structură unitară prin prezența instituțiilor reprezentative – Academia Română și Biserica Ortodoxă Română – și a reprezentanților din toate zonele țării. După alocuțiunea de deschidere rostită de acad. Dan Berindei, au susținut comunicări: Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – „Cuvânt de 1 Decembrie“;acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române – „Națiunea română și unitatea sa“; prof. univ. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române – „Semnificația Marii Uniri de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 în istoria poporului român“ ; prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iași – Moldova în vechile ei hotare – de la Carpați la Nistru, de la Marea Neagră la Ceremuș – unită cu România; prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, Universitatea „Ovidius“ Constanța – Unirea Dobrogei cu România. 1878 în contextul făuririi statului național;prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Universitatea „Vasile Goldiș“ – Rolul mișcării de emancipare națională a Românilor din Transilvania în pregătirea Marii Uniri de la Alba Iulia și prof. univ. dr. Dumitru Acu, președintele ASTRA, Sibiu – ASTRA și Marea Unire
În comunicarea sa, „Libertate, unitate și demnitate“, PF Daniel, Patriarhul României, membru de onoare al Academiei Române, a afirmat că sărbătorirea Marii Uniri este „un prilej binecuvântat de a exprima mulțumirea noastră lui Dumnezeu pentru marele dar al libertății și unității naționale, precum și omagiul nostru de recunoștință adus memoriei tuturor celor care au contribuit la făurirea Marii Uniri“. După ce a afirmat că „darul libertății este premisa comuniunii personale de viață a omului cu Dumnezeu și cu semenii“, Prea Fericirea Sa a continuat: „Libertatea individuală și libertatea comunitară trebuie unite cu bunătatea și responsabilitatea morală pentru apărarea vieții umane individuale și sociale. În caz contrar, libertatea umană poate deveni indivi­dualism și indiferentism egoist sau autodistrugere… Prin urmare, lupta pentru dobândirea și cultivarea libertății sociale (libertate de conștiință și religie, de exprimare, de asociere și circulație ș.a.) trebuie permanent completată cu lupta pentru a dobândi libertatea spirituală“. În actualul context al relațiilor internaționale, „păstrarea libertății unui popor cere vigilență, înțelepciune, fermitate și dem­nitate“. Cum cu o zi înainte a fost cinstit de Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României, cel căruia îi datorăm creștinarea strămoșilor, PF Daniel a pus în lumină „legătura dintre unitatea spirituală și unitatea națională a românilor“. În numele acestei unități, a urmat îndemnul de a uni „permanent libertatea individuală cu responsabilitatea pentru viața socială și să cultivăm împreună libertatea, unitatea și demnitatea națională, mai ales când cooperăm cu alte popoare“.
Urmărind îndeaproape evoluția istorică, acad. Dan Berindei a pus în evidență, pe temeiul unei riguroase analize, faptul că „deși împrejurările și condițio­nările istorice au făcut ca românii sa nu-și poată realiza deplina unitate statală decât în 1918, ființarea lor a reflectat unitatea pe multiple planuri“. Așa s-a făcut că „deși împărțiți în țări diferite și în parte găsindu-se sub stăpâniri străine, românii și-a păstrat aproape miraculos unitatea de limbă“. Cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin au dat mărturie pentru conștiința unității de neam cum au făcut Constantin Cantacuzino și Dimitrie Cantemir. În secolul luminilor s-a petrecut „o mutație decisivă prin trezirea națională“ și un rol decisiv l-au avut Samuel Micu, Gheorghe ?ê?£incai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu. A apărut, s-a întărit și afirmat „interesul fiecăruia pentru ceilalți frați de o etnie, pentru o patrie, inițial virtuală…dar care a început să fie efectiv edificată prin stăruință și devotament“. Programul de la 1848 s-a constituit ca un temei al Unirii Principa­telor din 1959, care a accelerat procesul de modernizare al țării. Apoi, statul național și-a „dobândit prin jertfe statutul de independență în anii 1877-78, dobândind și confirmarea puterilor vremii“. Toate au condus la istorica zi când s-a realizat România Mare și s-ar cuveni să nu uităm că „Națiunea română s-a realizat prin voință, fapte și mai ales sacrificii“ și că apoi „a știut să se reconstruiască armonic într-un tot unitar, după modelul 1859, într-un răstimp de un deceniu, a depășit grava criză din 1940, cel de al doilea război mondial și nefasta perioadă a dictaturilor, inițial de dreapta și apoi timp de lungi decenii de extremă stângă, pentru a ajunge teritorial întreagă“.

Națiunea română s-a realizat prin voință, fapte și mai ales sacrificii

Prof. Nicolae Edroiu, a înfățișat pe larg semnificația Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, accentuând și ilustrând cu documente că în teritoriile stăpânite de Imperiul Austro – Ungar populația română era precumpănitoare, ceea ce a făcut posibil ca românii să se poată mobiliza în numele marelui ideal al Unirii. „Ceea ce a urmat în toamna revoluționară a anului 1918 este deplin edificator“ – numeroase adunări ale românilor în Munții Apuseni, Maramureș, Maramureș, Banat în care românii „exprimau hotărârea de unire a teritoriilor pe care le locuiau cu Regatul România“. În fața acestei realități, „marile puteri învingătoare din prima conflagrație mondială nu au făcut decât să consacre această hotărâre a poporului român“.
Itinerarul istoriografic a continuat în Moldova și prof. univ. Ion Agrigoroaiei a înfățișat-o în hotarele de odinioară – de la Carpați la Nistru, de la Marea Neagră la Ceremuș – și devenită parte a României Mari. A fost evocată ședința din 27 martie /9 aprilie 1918, când a fost s-a votat Declarația Sfatului Țării, fiind adoptată cu 89 de voturi pentru, 36 abțineri și șase contra. Declarația se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu Bucovina de-a pururi și pentru totdeauna!“ La 15/28 noiembrie unirea Basarabiei cu România. „Cu trei zile înainte de adoptarea hotărârii de la Alba Iulia, Moldova întreagă, în vechile ei granițe istorice era unită cu România“. Prof. univ. Valentin Ciorbea a prezentat alipirea ținutului dintre Dunăre și Mare la România pentru a sublinia că aceasta a însemnat și începutul modernizării statului român: „Unirea a celei mai mari părți a Dobrogei la România, stipulată ca atare în Tratatul de la Berlin, semnat la 13 iulie 1878, s-a constituit într-un eveniment major, urmat de consecințe multiple, de lungă durată, nu numai asupra evoluției în sine a regiunii, dar și a geopoliticii statului român independent“, marcând modernizarea acestei regiuni, astfel încât „dintr-o provincie de frontieră, provincia transdunăreană s-a repoziționat geopolitic în spațiul de deschidere liberă la cea mai importantă zonă a litoralului vestic al Mării Negre, amplificând substanțial politica maritimă a României și a rolului său în Sud-Estul Europei.“ Prof. univ. Aurel Ardelean a descris cu bogăție de documente rolul mișcării de emancipare națională a românilor din Transilvania în pregătirea marii Uniri, cu deosebirea al unor mari personalități ca Vasile Goldiș, Ion Rus-?ê?£urianu și Ioan Suciu. Pentru prof. Pentru președintele Asociației ASTRA, Dumitru Acu această societate nu a fost numai una culturală , „a fost o instituție națională, un fel de guvern românesc în Imperiul Austro-Ungar, o adevărată făuritoare a zilei de 1 decembrie, cum s-a exprimat primul ei președinte de după 1918, marele bărbat Vasile Goldiș“.
Pilda înaintașilor îndeamnă la asumarea responsabilă a datoriilor față de țară, astfel încât, cum sublinia acad. Dan Berindei, „cu măsură, dar și cu demnitate și fermitate, România să-și pretindă locul legitim pe care l-a dobândit“. ?ê?£i o propunere de luat seamă: Ziua națională să fie o zi în care să se facă bilanțul stării națiunii.

Colaborare cu Academia Română