Marin Sorescu (1936-1996)
Preocupată de scandalurile politice și mondene, cea mai mare parte a presei românești nu a găsit timp și spațiu să consemneze că Marin Sorescu, numit și „scriitorul total“, ar fi împlinit, la sfârșitul lunii februarie, 75 de ani și că tot în acest an numără 15 ani de veșnicie. Academia Română, al cărui membru titular a fost, l-a omagiat cum se cuvine în cadrul unei sesiuni, organizată împreună cu Fundația Națională pentru Știință și Artă și Muzeul Literaturii Române. În deschiderea sesiunii, acad. Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură, a subliniat că „Marin Sorescu era cel mai cunoscut scriitor român peste hotare, un poet esențial în literatura postbelică și, în general, în literatura noastră, dramaturg, eseist și, poate mai mult decât orice, un prozator. Ca poet, a început în 1964 cu volumul «Singur printre poeți», parodii ce au atras imediat atenția și a continuat cu o poezie pe care am numit-o demitizantă, dar nu despiritualizată, și a încheiat cu o poezie de tip metafizic… Un om care a uimit, un om care a cucerit singur, nu l-a ajutat nimeni să cucerească notorietatea literară“. Urmând destinul poetic al lui Marin Sorescu, Eugen Simion a adăugat că Marin Sorescu „a inventat postmodernitatea“ împreună cu Nichita Stănescu. Recunoscut în Europa, Marin Sorescu a fost și un mare dramaturg, teatrul înscriindu-se pe filonul teatrului existențialist și al absurdului, după cum a reabilitat și teatrul istoric, iar piesele lui au fost interpretate cu succes în multe țări ale lumii. „În fond, Marin Sorescu vedea în orice lucru un mit și în orice mit partea lui lumească. Ca dramaturg vede în orice întâmplare și în orice istorie o parabolă și în orice parabolă două lucruri: partea ei înaltă, metafizică, pe care știe s-o facă suportabilă prin ironia lui foarte fină și partea veselă, comedia din parabola istoriei. A fost, deopotrivă, o mare personalitate și un personaj pe care distinsul critic l-a caracterizat ca „un om tăcut, un om profund, un om foarte inteligent, prietenos, cu o ironie fină… un maestru al ambiguității, … care a poetizat apoeticul, a desolemnizat lirismul românesc și a valorificat resursele poetice ale cotidianului“. În generoasa deschidere a sesiunii s-au înscris comunicăril susținute de Adam Puslojie, membru de onoare al Academiei Române, Grigore Brâncuș, membru corespondent al Academiei Române, Varujan Vosganian, Petre Roman, Daniel Cristea Enache, Paul Cernat, Tudor Nedelciu, George Sorescu, Vasile Tărâțeanu.
Marin Sorescu a plecat să cucerească lumea cu talentul atât de singular din comuna Bulzești din județul Dolj, în 19 februarie 1936. Și-a făcut școala primară în satul natal și continuat studiile la Liceul „Frații Buzești“ din Craiova și Școala Medie Militară „Dimitrie Cantemir“ din Predeal. Licențiat în filologie al Universității din Iași în 1960, și-a luat doctoratul în 1992, la Facultatea de Filologie a universității bucureștene. După absolvirea facultății a fost mai întâi redactor la „Viața studențească“ și „Luceafărul“, apoi redactor șef al Studioului Cinematografic Animafilm. Între 1974 și 1989 a fost redactor-șef al revistei „Ramuri“ și în 1990 a fost directorul Editurii craiovene „Scrisul Românesc“, iar din 1991 până în 1996, când s-a stins din viață, a condus revista „Literatorul“. Academia Română l-a ales ca membru corespondent în anul 1991 și, un an mai târziu, membru titular, după ce fusese premiat de două ori de prestigioasa instituție și de șase ori de Uniunea Scriitorilor. Valoarea operei sale a fost recunoscută și prin alegerea ca membru al Academiei Mallarme din Paris, al Academiei Europene de Știință și Artă din Veneția, al Academiei de Arte, Știință și Profesii din Florența. La acestea se adaugă Premiul Herder, Medalia de aur pentru poezie „Ospiti Napoli“, premiul „Fernando Riello“ (Madrid), premiul „Felix Romuliana“ (Belgrad) și a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură.
Îndemnați de una dintre poeziile sale, am spune că toți acești ani au însumat „o soartă“, „și cu încă o soartă (de unde o fi ieșit?)/ Fac două (scriem una și ținem una)/ Poate, cine știe, există și viață de apoi“. O viață care este și a întregii sale opere cu care continuă să fie printre noi cei de azi și cei de mâine, pentru că, așa cum spunea Daniel Cristea Enache, „este unul dintre cei mai vii scriitori ai noștri; fiecare carte importantă a lui e ca o aventură intelectual scriitoricească“. Este, mai întâi, pentru noi, românii, dar și pentru cititorii din cele peste 60 de țări în care a fost tradus și amintim Anglia, SUA, Canada, Rusia, Mexic, Brazilia, Columbia, Olanda, Spania, Portugalia, Serbia, Cehia, Slovacia ș.a. Piesele sale de teatru au fost traduse și jucate cu succes în multe teatre din țara noastră și pe scenele din Paris, Berna Zürich, Geneva, Helsinki, Napoli, Dortmund, Varșovia. Marin Sorescu a fost cunoscut și pentru preocupările sale pentru grafică și pictură, expuse în țară și străinătate.
După debutul editorial cu „Singur printre poeți“, Marin Sorescu s-a impus incontestabil ca unul dintre poeții reprezentativi ai generației sale cu volumul „Cartea de poeme“, „Moartea ceasului“, „Tinerețea lui Don Quijote“, „Suflete bun la toate“. În cadrul sesiunii s-au făcut ample referiri la suita de volume „La lilieci“, titlul dat după numele cimitirului din satul natal. Prin ani, audiența la cititori a sporit în amploare cu fiecare carte nou apărută – „Descântoteca“, „Sărbători itinerante“ sau „Apă vie, apă moartă“, „Ecuatorul și polii“ până la „Puntea“, apărută postum, în 1997, în care poezia sa are tonuri elegiace. Creația dramaturgică rămâne prin piese cu caracter simbolic cum sunt „Iona“, „Paracliserul“, „Matca“ sau „Răceala“. Să adăugăm romanele „Trei dinți din față“ sau „Viziunea viziunii“ și cărțile dedicate celor mici cum sunt „Unde fugim de acasă“, „Cocostârcul Gât – Sucit“, „Cirip – Ciorap“. Memorabile sunt și eseurile sale din volumele „Teoria sferelor de influență“, „Insomnii“, „Starea de destin“.
Despre creația soresciană s-a scris mult și, cu siguranță, și cititorul luând aminte la frenezia sa creatoare, parcurgând atât de numeroasele cronici care i-au fost dedicate, are impresia că mereu rămâne ceva ce nu s-a spus, ceva ce el descoperă cu fiecare nouă revenire. E taina marilor creații destinate să cutreiere timpul și spațiul într-o splendidă aventură a spiritului purtat de acea „desolemnizare a expresiei“. Mărturisea acad. Eugen Simion: „Atunci când l-am comentat, noi criticii din generația lui nu aveam încă termenul de referință potrivit. Mai târziu l-am găsit și astăzi este folosit și anume că Marin Sorescu inventase postmodernitatea ca și Nichita Stănescu“. Pentru Adam Puslojie, Marin Sorescu este „un oltean miraculos, simplu de tot, dumnezeiesc de profund, plin de umor, cu un registru de la un an până la veșnicie“ și ca traducător „trebuie să fii mereu atent la fiecare cuvânt pentru a nu scăpa ceva din nuanță“. S-au făcut referiri și la anul 1990, când Marin Sorescu a fost exclus de la conducerea revistei „Ramuri“, și Muzeul Literaturii Române a editat o publicație (de fapt un dosar cu toate discuțiile de atunci apărute în presă) cu titlu semnificativ: „Cazul Sorescu sau Nimeni nu-i profet în țara lui“. A fost umbra care, paradoxal, a îmbogățit în lumină personalitatea acestui scriitor născut pentru veșnicie.
Sesiunea comemorativă a fost prefațată de vernisarea unei expoziții dedicate celui care ar fi împlinit 75 de ani, dacă, în urmă cu un deceniu și jumătate. sufletul său nu ar fi pornit „Pâș! Pâș!“ pe scara ce l-a dus la cer, de unde parcă privea cu un zâmbet ușor trist. Expoziția a fost realizată de colectivul condus de Gabriela Dumitrescu, șef Serviciul Manuscrise Carte rară. În tot timpul sesiunii, pe un ecran au fost proiectate imagini din viața și opera Marin Sorescu și, ca un corolar al acestei de neuitat aduceri aminte, actorul Ion Gheorghe a recitat din piesa „Iona“. Și asta pentru că cel atât de „singur printre poeți“ a trecut prin lume, cum încheia acad. Eugen Simion, „discret, pe tăcute, urmărindu-și ținta și ajungând totdeauna la ea“. Și „ținta lui a fost arta, literatura și de aceea a fost atât de iubit și de aceea invidiat“; de aceea creația sa este una spre dăinuire.
