Comisia Fulbright din Romania organizeaza maine, la inceputul celui de-al doilea semestru al anului universitar, un Seminar de Orientare pentru profesorii si cercetatorii americani sositi la noi in tara sub egida programului de schimburi academice Fulbright. Evenimentul va avea loc la Casa Oamenilor de Stiinta. Momentul inaugural va fi onorat de prezenta unor inalti reprezentanti ai Ambasadei SUA la Bucuresti, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educatiei si Cercetarii, ai unor institutii academice din Romania, ONG-uri romane si straine. In anul universitar 2002/2003 au venit in tara noastra, in cadrul programului de schimburi academice Fulbright romano-americane, 20 de profesori si cercetatori americani. Oaspetii Fulbright americani ai acestui an sunt specializati in comunicare/jurnalism, marketing, studii americane, istorie, literatura comparata, biologie, creatie literara, teatru, muzica, fotografie artistica. Acestia isi desfasoara activitatea in institutii de invatamant si cercetare din Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Iasi, Sibiu, Miercurea Ciuc, Targu Mures, Constanta si alte zone ale tarii. Programul american Fulbright pentru schimburi in domeniile invatamantului si stiintei functioneaza in aproape 150 de tari, 50 avand, ca si tara noastra, comisii binationale. Comisia Fulbright din Romania a luat fiinta in anul 1993 pe baza acordului dintre guvernele Romaniei si SUA, dar schimburile Fulbright Romania – Statele Unite au debutat in 1960. Se estimeaza ca in cele peste patru decenii de activitate, au beneficiat de burse Fulbright circa 1.500 de studenti, cercetatori si profesori romani si americani. O proportie impresionanta dintre acestia au format legaturi profesionale si personale de durata. Multi dintre ei au urmat cariere de varf, au ajuns lideri in variate domenii. Incontestabila valoarea perena a programului rezulta din apelul la excelenta profesionala asociata cu implicarea personala si civica, promovarea valorilor democratice, raspandirea unei intelegeri mutuale nuantate intre cele doua tari. Numarul americanilor care vin in Romania anual este de cel putin 20, numarul romanilor ce se afla in SUA cu burse Fulbright fiind de doua ori mai mare. Deocamdata, contributia materiala a guvernului american la acest program interguvernamental este mult mai importanta decat a guvernului roman. Infiintat in 1946 din initiativa senatorului Fulbright, programul ce-i poarta numele urmareste, generos si vizionar, sa aduca un spor de respect reciproc intre culturi si oameni – pentru a diminua potentialul conflictelor mondiale. Cele aproximativ 6.000 de burse sunt anual oferite unor profesionisti valorosi, profesori, cercetatori, artisti, academici din Statele Unite si aproape 150 de tari si se obtin prin competitie deschisa, pe criterii profesionale.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane