Convorbire cu prof. univ. dr. Jean Askenasy – Facultatea de neurologie la Universitatea Tel-Aviv
– Specialitatea Dvs. este neurologia, în care v-ați afirmat cu excelență. Cartea apărută acum este o fascinantă incursiune în mai multe domenii ale medicinii, fizică, chimie, literatură și filozofie. Întreaga bogăție și diversitate a cunoștințelor slujește ideii de a face din manifestările obișnuite ale vieții cotidiene subiecte de cercetare științifică sistematică, apropiind mai mult medicul de omul în suferință. De unde ideea acestei cărți inedite ca subiect și tratare?
– Am recitit „Greața“, considerată „manifestul existențialismului“, de Jean Paul Sartre, și am perceput altfel câteva fraze din care redau: „Ce bine ar fi să notez evenimentele de zi de zi, să păstrez un jurnal pentru a putea vedea clar, nelăsând niciuna dintre cele mai mici nuanțe să-mi scape, nici măcar cele care ar părea că nu înseamnă nimic“. Cuvintele acestea mi-au îndreptat atenția spre viața mea de om sănătos, cu o profesie dedicată sănătății oamenilor. Dintr-o dată, am văzut o lume de manifestări despre care nu am învățat nici eu, nici un alt medic – un surâs, un căscat, un oftat sau un râs. Sunt manifestări considerate banale, care reprezintă o semiologie a omului sănătos, și mi-am pus întrebarea: Oare râsul sau căscatul unui om sănătos se deosebește de cele ale unui bolnav? Sigur, timpul existențialismului a fost depășit, însă, iată, că adaptându-l putem realiza progrese în slujirea vieții omului. Progresul din neuroștiințe, din matematică sau fizică cuantică poate ajuta în înțelegerea vieții cotidiene a stării de sănătate sau de boală a omului.
– Este oportun ca medicina să studieze semiotica banalității vieții?
– Categoric, da! Ignorată de specialiști care le consideră nedemne să fie studiate sistematic, deși s-au făcut unele încercări, aprofundarea lor poate deschide o nouă perspectivă de interpretare a sănătății omului. Să amintesc că multă vreme și somnul a fost considerat o banalitate și, cu toate acestea, în cea de a doua jumătate a sec. XX, a apărut medicina somnului în care sunt catalogate până acum 110 boli, care au impus înființarea a mii de laboratoare de înregistrare. În încercarea mea, poate naivă pentru unii, întrezăresc apariția unei noi discipline științifice care să deschidă un capitol demn să fie introdus în curriculumul programelor de învățământ al facultăților de medicină din întreaga lume.
– În principiu, cum pot fi înțelese aceste manifestări banale?
– Organismul omului are și o activitate de purificare și de neutralizare a sistemelor și funcțiilor sale. Chiar și râsul, și plânsul neutralizează o stare afectivă preexistentă. Funcțiile purgatorii sunt reflexe, unele simple, altele mai complexe, pentru că natura a înzestrat omul cu o „capacitate cathartică“, permițând să-și conserve sănătatea, neutralizând efectele dăunătoare și toxice. Iată, de pildă, în cursul vieții, un om de 70 kg. elimină 14 tone de urină și o cantitate similară de gaze, adică de 450 de ori greutatea sa. Pătrunzând în secretele semioticii vieții cotidiene, mă apropii mai mult de om, de suferințele și bucuriile lui, și pot să-i vin în ajutor cu mai multă competență și eficiență. Tămăduitorul trebuie convins de valoarea unui surâs cu argumentele moderne ale biochimiei medicale. Vedeți, ne-am obișnuit să studiem bolile, unele exotice și rar întâlnite, uneori deloc în cariera noastră, dar ignorăm fenomene ca „râs și plâns“, pentru că am fost educați astfel și nu avem cunoștințele necesare să le înțelegem. Știți, bunăoară, că un copil preșcolar râde în medie de 400 de ori pe zi, pentru ca un adult s-o facă doar de 17 ori; că un nou-născut plânge în medie două ore pe zi și că în primii șapte ani ajunge la un milion de „salve“ de plâns. Știm foarte puțin sau deloc despre semnificația științifică a unor asemenea manifestări, despre râsul normal și cel patologic. Am numit serialul semioticii banalității vieții „catharsis“ pentru că Aristotel consideră râsul și plânsul ca acte de purificare ale emoțiilor după o trăire intensă. Tot el a folosit termenul de „eliberare de emoții“ cu referire la starea finală trăită de spectatori după ce vedeau o tragedie. Conceptul de catharsis se referea la nevoia de a purifica spectatorul de starea emoțională instantanee, de sentimente copleșitoare de supărare, milă, revoltă și de orice schimbare emotivă bruscă.
– Să vorbim despre râs, al cărui centru din creier este mai vechi decât cel al vorbirii. Am citit de curând și despre o mașină de măsurat râsul…
– O să vă spun o poveste adevărată. Publicistul Norman Cousin suferea de o spondiloză anchilozantă de tip Bechterew cu dureri cumplite. În 1977, după ce întâmplător a văzut filmul „Frații Marx“, a avut un hohot de râs prelungit, durerile au încetat și a putut dormi bine două ore, cum nu se mai întâmplase de mulți ani. Temător că „minunea“ nu se va repeta, a reeditat, totuși, experiența și, spre marea sa surprindere și fericire, efectul a fost același. După o experiență de aproape doi ani, a trimis observațiile sale la „New England Journal“, o revistă de specialitate prestigioasă în care orice profesor universitar era mândru să publice. A făcut-o în ciuda faptului că a fost sfătuit să nu încerce și, spre surprinderea tuturor, articolul a fost publicat. Rezultatul. În decurs de trei decenii de la publicare, râsul a devenit obiectul de studiu al unei noi discipline științifice numită gelantologie“. Un capitol al ei este dedicat terapiei prin râs, aflată în plină dezvoltare în oncologia pediatrică. A apărut și tămăduitorul clovn. În lume, sunt astăzi peste o sută de „cluburi ale râsului“, care în Anglia se numesc „râsul ca rețetă“.
– Cartea este un început. Ce va urma?
– Serialul pe care l-am început încearcă să interpreteze banalitatea unor asemenea manifestări în fenomene cu o valoare științifică egală cu biologia moleculară a celulei hepatice sau renale, reumanizând relația medic specialist – bolnav.
După „Creierul și universul său“ și „Enigmele somnului“, prof. Jean Askenasy a publicat în Editura Vieții Medicale Românești o nouă carte – „Emoții, umor, râs și plâns. Catharsis I. Principiile medicinii existențialiste. Semiotica vieții banale“ – lansată în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“ al Bibliotecii Academiei Române. Abordarea interdisciplinară a acestor „semne“ este deosebit de stimulatoare pentru specialiști ca și pentru numeroși cititori care găsesc în paginile ei o bogăție de informații scrise într-un stil atrăgător, care, cum afirmă acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, „te face să nu o lași din mână“. Acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, consideră: „O asemenea carte nu poate fi scrisă decât de cineva care se bucură de erudiție profesională, de o vastă cultură generală și de un simț al umorului dezvoltat. Autorul o dovedește din plin“. Prezentarea lucrării făcută de acad. Solomon Marcus a deschis o adevărată dezbatere, multe dintre ideile avansate îndemnând aproape la elaborarea unui adevărat tratat dedicat acestei teme. Au mai avut intervenții dl. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, și dr. Dan Lăzărescu, redactorul cărții.
