Seniori ai picturii romanesti contemporane

Sub acest titlu inspirat, Uniunea Artistilor Plastici si Fundatia HAR au organizat, la Galeria Apollo, o expozitie remarcabila prin tinuta artistica, complexitatea tendintelor plastice pe care le releva si, nu in ultimul rand, prin dorinta de a reevalua, la inceputul acestui secol, creatia, de multe ori impresionanta, a ultimei jumatati a veacului trecut. -Seniorii: o tema de actualitate in tarile civilizate-, scrie criticul de arta Amelia Pavel in prefata catalogului, explicand cateva dintre motivele interesului pentru -lumea de altadata- a artei.

Intr-adevar, expozitia de la Galeria Apollo ne trimite intr-un timp in care pictura era pictura, ea se facea cu culori de ulei pe panza si in care portretul, peisajul, natura statica sau scena de interior erau exact ceea ce acopera numele genului. In plus, organizatorii au avut ideea sa readuca in memorie o generatie a carei existenta artistica a fost de multe ori marcata de vremuri, artistii nascuti inainte de 1930, deci apartinand ca formatie si recunoastere de catre public si critica perioadei interbelice intrand, unii dintre ei, intr-un con de umbra. Selectia de acum este importanta din mai multe puncte de vedere. In primul rand, chiar intr-o formula relativ restransa, ea permite decelarea tendintelor picturii romanesti in perioada interbelica, dincolo de numele -mari-, vehiculate in mod curent. Publicul de astazi afla ca Pallady, Lucian, Grigorescu, Nicolae Darascu sau Ressu, de exemplu, au avut elevi ale caror talent si preocupari se impun in evolutia artei romanesti. Apoi, afla ca termenul contemporaneitate include, dincolo de coincidenta stricta in timp, o anume conceptie plastica, un fel determinat de a aborda lumea. Si nu in cele din urma, vizitatorul descopera in ce masura, timp de aproximativ 70 de ani, pictura romaneasca cunoaste o evolutie organica, in care spatiul de aici se impleteste cu acela al lumii largi, artistii, formati, in majoritatea lor, la scoala romaneasca, -sunand- in sintezele lor plastice la unison cu confratii lor europeni. In sfarsit, apar in expozitie artisti despre care, in afara specialistilor si a colectionarilor impatimiti, nu mai vorbeste nimeni astazi si nu pentru ca lucrarile lor n-ar merita atentie. Este vorba, de pilda, de Aurel Cojan, pictor care s-a exilat la Paris, sau despre Nuni Dona. Cati dintre vizitatorii de azi au auzit, de altfel, despre Madi Dinu, despre Rodica Ciocardel Teodorescu sau despre Coca Metianu, desi cele trei artiste apartin, de fapt, ultimului segment de varsta al artistilor din expozitie. Pentru ca, asa cum subliniaza Luiza Barcan in studiul introductiv al catalogului, -Daca acceptam conventia deceniului care desparte generatiile, expozitia Seniori ai picturii romanesti contemporane alatura de fapt pe simeze trei generatii. E vorba despre artistii nascuti intre 1900 si 1910, cei nascuti intre 1910 si 1920 si cei nascuti intre 1920 si 1930, mai numerosi fiind desigur aceia care au debutat in deceniul cinci al secolului XX-.

Vizita in expozitie prilejuieste un moment de incantare si publicului amator de arta, si specialistului. Primul redescopera lirismul unui peisaj semnat de Madi Dinu, eleganta unui Vas cu flori al Sabinei Negulescu-Florian, exuberanta unei case in mijlocul gradinii semnante de Virginia Raduslavescu se opreste, in cunostinta de cauza sau nu, in fata Portretului lui Barbu Brezianu realizat de Rodica Ciocardel Teodorescu, in care respectarea modelului se impleteste cu o luminos-impresionista construire a formei, in fata unei Pictorite cu paleta, in care doar cativa initiati vor mai recunoaste un autoportret din tinerete al aceleiasi artiste, sau vor admira strengarescul si atat de -modernul- Portret de femeie cu palarie rosie din care ne priveste, de fapt, Coca Metianu. Acestui dialog direct, am zice -in oglinda-, cu natura, i se alatura intelectuale constructii menite sa confere acesteia din urma marca ideilor artistului, a nevoii lui de ordonare a lumii. Geometriile savante ale peisajelor lui Aurel Cojan sau Nuni Dona, izolarea monumentala, cu o vaga atmosfera de pictura metafizica, a caselor la Constanta Crisan, delicatetea esentializarii formelor in florile mult mai apropiatului de noi, in viata de toate zilele si in arta, Ion Salisteanu. Marca avangardei interbelice caracterizeaza compozitiile cu alura fauva ale Lidiei Mihaescu sau Lidiei Nancuischi, un expresionism liric se degaja din elegantul Autoportret semnat de Afane Teodoreanu. Alma Redlinger picteaza un geometrizat Toujours du Baudelaire, in care senzualitatea hieratica – daca ii putem spune asa – a lui Pallady este inlocuita insa cu o calda intimitate la care concura armoniile de rosu, Eva Cerbu ramane si ea in universul feminin, de data aceasta cu trairi sublimate de severitatea contructiei amintind, pe de o parte, cubismul, pe de alta, sensibilitatea fragila a portretelor lui Modigliani. Arhitecturilor riguroase, cu trimiteri la decorul de teatru, ale Simonei Chintila, le raspund compozitiile elaborate ale Sandei Saramat, universul straniu al Wandei Sachelarie Vladimirescu este consonant, in lucrarile din aceasta expozitie, cu acela nelinistit, de un gestualism evident, al Hortensiei Masichievici Misu. Tentatia abstractului compune peisajele Yvonnei Hassan sau ale Corneliei Danet si isi gaseste expresia cea mai clara in compozitia lui Virgil Preda, investigatiile plastice in interiorul unei aceleiasi culori fac rafinamentul sorilor aurii pe imensul fond negru ai Sultanei Maitec. Si lista continua.

Seniorii picturii romanesti contemporane reusesc o fresca a mentalitatii, a trairilor si a preocuparilor estetice din ultimii 70 de ani. -Arta lor, spune Luiza Barcan, are (…) valoare de anamneza, caci ar putea fi privita si ca o incursiune in istoria stilurilor picturii din perioada interbelica si pana in prezent, si nu trebuie sa ne grabim a o muzeifica, pentru ca, asa cum se vede, genurile -clasice- la care se revine in ultimii ani mai au mult pana sa-si spuna ultimul cuvant-. Nu ne vom opri acum la acceptia mult mai nuantata a termenilor stil si muzeu, dar trebuie sa fim de acord cu autoarea studiului, ca opera artistilor din aceasta expozitie formeaza o veriga importanta in constituirea artei actuale. Toti creatorii prezentati poarta in ei traditiile unei scoli romanesti deprinse de la generatia care i-a precedat si care i-a scolit – Ressu, Darascu, Steriadi, Maxy, Sirato, Tonitza, Mutzner – si aerul timpului in care s-au maturizat: avangarda si postavangarda europeana. Ei se constiuie, in felul acesta, in stratul cultural si artistic necesar cresterii urmatoarei generatii, aceea cu care, de fapt, ne simtim realmente contemporani si ale carei indrazneli, sarcasme, cinism chiar nu ar fi fost altfel posibile.

Am remarca si existenta catalogului, serios alcatuit, aparut in conditii grafice elegante, din pacate cu unele distorsiuni cromatice datorate evident tiparului si cu unele inadvertente la capitolul reproduceri. Chiar asa, el reprezinta cu adevarat o realizare, intr-un moment in care un pliant pe computer, multiplicat, prilejuieste o mare bucurie amatorului de arta.

Concluzia acestei prezentari apartine tot criticului Amelia Pavel: -In acelasi timp, daca privim cu atentie majoritatea lucrarilor expuse, nu putem sa nu descoperim in ele fiorul modernitatii, nelinistile, intrebarile ei. Este drept, toate sunt mentinute in universul bine strunit al <tabloului> cu rama lui, care ne atrage si ne impune in acelasi timp o eleganta discretie. Sa le multumim asadar celor care ne readuc in lumea valorilor, a bunului simt, a decentei, a amintirilor duioase. Sa le multumim insa si celor care au intermediat aceste regasiri, evocandu-ne o lume hotarata sa continue sa existe-.