In adevar spectaculos, in mare parte important dat fiind continutul faptelor de muzica oferite publicului, debutul de stagiune al Formatiilor Muzicale ale Radiodifuziunii bucurestene a raspuns asteptarilor pe care in mod firesc le avem fata de aceasta institutie de cultura. Oferta a fost in adevar percutanta, diversa, a fost bogata. A debutat, spre exemplu, ciclul de concerte educative in matineu, concerte dedicate celor mici; …programarea, pregatirea lor s-a dovedit a fi fost indreptatita; …sala a fost arhiplina, a fost vie; …copiii au fost captati, au fost castigati de partea muzicii; …maestrul Ilarion Ionescu Galati, aflat la pupitrul Orchestrei de Camera, si-a pus in miscare toata puterea de seductie; …a fost stralucitor in comunicare, imaginativ in prezentarea instrumentelor cu corzi si arcus; …dialogul cu sala, cu orchestra, exemplele prezentate, comentariile au avut savoare, au fost receptate cu entuziasm de publicul celor mai tineri auditori; …sunt cei care, poate maine, poate mai tarziu, vor deveni melomanii obisnuiti ai salilor noastre de concert… asa cum melomanii aflati astazi la varsta maturitatii au savurat la randul lor – cu decenii in urma, in reluari ale televiziunii noastre centrale – concertele-lectii sustinute de celebrul dirijor Leonard Bernstein la pupitrul Orchestrei Simfonice din New York.
Ei sunt cei care, in concertele celor doua formatii simfonice ale Radiodifuziunii bucurestene, au umplut pana la refuz Studioul de Concerte din str. Berthelot.
…s-a petrecut primul moment al stagiunii Orchestrei Nationale Radio; mai mult decat un obisnuit concert de stagiune deschiderea s-a dovedit a fi un eveniment. O lucrare dificil de asamblat, nu cea mai izbutita creatie a lui Hector Berlioz, anume simfonia dramatica -Romeo si Julieta- pentru solisti, cor si orchestra, a dobandit cursivitate, a fost realizata cu acuratete, cu pertinenta portretizare a unei imagistici bogate, dificil de implinit in directia tocmai a acestei plastici sonore prolixe, quasi cinematografice. Trebuie apreciat faptul ca in acest caz toate, dar absolut toate componentele realizarii muzical-dramatice au fost bine puse in miscare. Stradania fiecarui muzician al ansamblului s-a dovedit a fi utila; s-a cantat cu atentie, cu vadita angjare.
Concertul a fost realizat in colaborare cu Institutul Francez din Bucuresti, cu sprijinul companiei -Air France-. La conducerea formatiilor a fost invitat dirijorul Cyril Diederich, un bun tehnician, un profund cunoscator al stilului orchestral al muzicii franceze de inceput de secol XIX; construieste atent, din interior, marele spectacol al muzicii, spectacol in fata caruia Diederich se retrage cu vadita cuviinta; …gestul sau nu este spectaculos, dar este eficient; …se poate observa o rostuire a echilibrelor dintre sonoritatile ansamblului, sonoritati conditionate de un fin simt al proportiilor timbrale, sonoritati ce le reunesc pe cele orchestrale cu cele ale corului, ale Corului Academic Radio, admirabil pregatit de maestrul Dan Mihai Goia. Marea revelatie a concertului a constituit-o evolutia baritonului Eduard Tumagian intr-un rol solistic amplu ce reuneste sonoritatile verbului francez cu cele ale declamatiei intonate, iar aceasta la cotele unei elocvente de impresionanta stralucire in registrul mediu si in cel acut; mai putin eficient in registrul grav – rolul este destinat vocii de bas cantabil, nu de bariton, cantul sau impresioneaza prin generozitatea unei expresii ce se implineste in zona unei spiritualitati hranite de un temeinic fond cultural artistic; …este un fond pe care Tumagian il probeaza la fiecare aparitie in concert, la fiecare spectacol, in baza unei pregatiri temeinice ce confera stabilitate sculpturala cantului sau. In aceeasi partitura, in acelasi concert, evolutia tenorului Marius Budoiu s-a situat la nivelul unei excelente profesionale potrivite spiritului muzicii; etalarea culorilor vocale divers nuantate a fost conditionata de natura romantica a unei adresari poetice bine inteleasa. Potrivita in rol s-a dovedit a fi evolutia mezzo-sopranei Cristina Iordache – Iordachescu, o evolutie conditionata de lipsa unei sustinute experiente in spatiul muzicii de concert. Nu trebuie uitat, Simfonia dramatica -Romeo si Julieta- a fost reluata in mai multe randuri in viata muzicala bucuresteana; cu decenii in urma, sub bagheta maestrului Emanuel Elenescu, au evoluat nume ilustre in arta cantului la noi, anume mezzo-soprana Zenaida Pally si basul Nicolae Florei.
…cateva zile mai tarziu s-a petrecut, de asemenea, primul moment al stagiunii Orchestrei de Camera Radio, intr-un program de factura – o voi numi – clasica, iar aceasta sub bagheta dirijorului Horia Andreescu; indiscutabil, verva interioara a acestui daruit muzician a dat consistenta expresiva, in egala masura spirituala, unui program pe parcursul caruia pagini celebre din repertoriul clasicismului muzical vienez s-au intalnit cu cele romanesti. Ma refer la lucrarea Jocuri II de Sabin Pautza, o succesiune de momente de un pitoresc folcloric stenic, asamblate cu mestesug de maestru. Aceeasi cizelare a discursului orchestral o dovedeste Andreescu si in realizarea Simfoniei a 2-a in re major de Beethoven; viata interioara a muzicii pare a reaminti lumea stenica a muzicii haydniene, dar dinamica interiora este ampla, cunoaste dimensiuni dramatice pe care dirijorul vizionar le planuieste in sensul devenirilor ulterioare ale muzicii tanarului Beethoven; consistenta expresiei dobandeste amploare aici, in aceasta simfonie de spirit juvenil ale carei dimensiuni sunt implinite in structuri excelent proportionate. Pe parcursul aceleiasi seri de muzica am fost martor al unui fenomen rar intalnit in spatiul vietii noastre muzicale… de factura academica. Intalnirea dintre pianistul Dan Grigore si admiratorii sai poate fi apreciata nu numai la nivelul unei cordiale comunicari dintre artist si public. Este un public tanar care a venit la aceasta intalnire cu intregul entuziasm al varstei, cu entuziasmul ce agrementeaza un anume nonconformism al atitudinilor, o anume prospetime privind cunoasterea marilor fapte de muzica; iar aceasta pe parcursul unei comunicari semnificative, puternice, la fel de entuziasmante. Dan Grigore a cantat Concertul in re minor de Mozart, una dintre paginile seducatoare ale muzicii concertante a maestrului salzburghez; …poate mai mult ca in alte ocazii impresionante s-au dovedit a fi, de aceasta data, echilibrul luminos al expresiei, natura adecvata a tonului pianistic, frumusetea atent coordonata a dialogurilor cu orchestra, stradania muzicienilor ansamblului de a se ridica la nivelul asteptarilor unui public ce a covarsit capacitatea Studioului de Concerte Radio. Este un inceput promitator pentru o stagiune dinamica, bogata in evenimente.
