Strănutul, dincolo de banalitate

Convorbire cu prof. univ. dr. Jean Askenasy – Profesor la Universitatea din Tel-Aviv și membru de Onoare al Academiei de Științe Medicale a României

De curând, la Editura „Viața Medicală Românească“,  v-a apărut cel de al IV-lea volum din seria „Semiotica vieții banale“,intitulat programatic „Strănutul. Fenomen nazal, fotic, gastric, sexual, tactil și ideativ“. E, cum spuneți, o  poveste „destinată specia­liștilor, dar accesibilă înțelegerii tuturor“. În mentalul colectiv strănutul a primit numeroase  de  semnificații, uneori contradictorii, încât  te întrebi firesc care este explicația. O explicație care nu poate fi decât, ca și în volumele precedente, multidisciplinară. Deci, cum apare strănutul din perspectiva  neuro­științelor?

Preocupat de strănut, am ajuns să cunosc ce se întâmplă dincolo de ceea ce numim banalitate, să cunosc meca­nismele de autoreglare ale organismului. Am ajuns la concluzia că toate căile nervoase care sunt angrenate în acest act banal, duc spre trunchiul cerebral, cea mai veche formațiune a creierului, comună omului, mamiferelor și reptilelor. În consecință, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost dacă acest fenomen este cauzat de trunchiul cerebral în care se află și centrii nervoși ai căscatului, oftatului și sughițului, înseamnă că el trebuie să existe și la animale, care sunt înzestrate cu această formațiune nervoasă. Și am con­stata că există la animale, cu o desfășurare identică. Mi-am pus întrebarea care este mecanismul? Răspunsul pe care mi l-am dat a fost că, în asemenea situații, armonia mediului nostru interior (cum spunea Claude Bernard) sau homeostazia (cum a numit-o Walter Cannon) este întreruptă și strănutul, ca și căscatul, oftatul sau sughițul, destăinuie acest proces și îl corectează. Un exemplu: Mă duc la conferința unei mari personalități și ascult cu interes până când atacă o problemă care mi se pare greoaie și pierd firul înțelegerii, atunci apare căscatul, care îmi semnalizează că eu nu mai asimilez. Casc odată sau de două ori, în acest timp creierul meu face efortul de a relua firul conferinței și armonia se restabilește. Uneori căscatul unui ascultător face mai rău conferențiarului, decât cea mai aspră critică. Strănutul este un fenomen biologic care constă în a trage mult aer în piept (o inspirație de amploare), după care presiunea în plămâni crește, și urmează elementul caracteristic și anume expirația “explozivă“. Într-un fel se aseamănă cu mecanismul  căscatului, dar strănutul are acest caracter exploziv, care-l caracte­rizează, și de care se leagă o întreagă patologie. Gândiți-vă la cineva care are strănut fotic, la lumină, care pleacă într-o acțiune militară cu ultimul tip de avion supersonic și dacă în momentul confrun­tării cu avionul inamic lumina soarelui îi provoacă un strănut, vă dați seama ce dramă se poate întâmpla?

Într-un fel, strănutul poate avea valoare de diagnostic. În carte enumerați o serie de boli pe care strănutul le prefațează, ca să zic așa.

Strănutul poate semnaliza debutul unor stări patologice. Gândul mă duce la epidemia de ciumă bubonică din sec. XIV când oamenii care strănutau mureau foarte repede și era, cum spuneți, o prefață a morți. Dar strănutul mai poate semnaliza un accident cerebral, un infarct sau diferite stări patologice pulmonare sau hepatice.
 
Și toate acestea și încă altele pentru că acea armonie interioară a fost perturbată?

Începutul oricărei maladii înseamnă o perturbare a armoniei interioare a organismului, care este semnalată de strănut. Cercetând când și în ce condiții apare strănutul, am ajuns la ferma convingere că strănutul poate fi de origine nazală, adică mecanică sau chimică (cap­saicină, propofol), olfactivă (substanțe volatile), infecțioasă, alergică, tactilă, electrică, vizuală, postprandială (mese copioase) și sexuală (erotică, orgasmică sau ideativă).

Toate aceste cauze generează dezechilibrul mediului intern?

Da! Această întrebare ne conduce la cauzele dezechilibrului intern. Cerce­tările făcute asupra stimulilor care provoacă strănutul au dus la întocmirea unei liste care cuprinde: mirosuri, diferite substanțe chimice, aer rece, uscat sau cald, atingerea mucoasei nazale, deviația de sept, infecție, tumoare benignă sau malignă, fracturi nazale sau ale sinusurilor, care toate dezechilibrează mediul intern, homeo­stazia. Încă din 1950, Holmes a inclus în cauzele strănutului lumina, frigul, excitația sexuală, sarcina, frustrația. Apoi s-au adăugat isteria, epilepsia, migrena, gripa, astmă sau bronșite.

În carte vorbiți și de strănutul sexual.

Legătura dintre strănut și excitația sexuală a fost observată încă din 1875. Există chiar un spectru al strănutului sexual din care reținem trei forme, pe cel erotic, pe cel orgasmic și ideativ.

Ideativ?

Sunt relatate nenumărate cazuri în care bărbați aflați singuri acasă sau în prezența membrilor din familie, de câte ori se gândeau sau își aminteau de imaginea femeii pe care o plăceau, erau cutremurați de salvă de strănuturi. 

Erotic?

Un salariat care lucra într-o companie cu mulți colegi și colege, strănuta de câte ori o colegă pentru care simțea o atracție, trecea prin fața mesei lui de lucru. Colegii au sesizat acest lucru și au început să manipuleze pe frumoasa fată, până ce bietul om a fost nevoit să părăsească serviciul. Există strănuturi care apar odată cu orgasma.

Pot fi sistematizate căile prin care aceste strănuturi aș spune ciudate, sunt declanșate?

Strănutul poate fi declanșat pe două căi: prima și cea dominantă este cea nazală (mecanică, olfactivă, chimică, alergică) și a doua vegetativă – para­sim­patică așa cum sunt strănuturile fotic (la lumină), gastric, tactil, electric și sexual (erotic, orgasmic și ideativ).

Ar putea fi și explicații genetice?

Da, în cazul strănutului vizual, postprandial și sexual s-a dovedit existența de predispoziții genetice care se transmit dominant de la părinți la copii. Iată, când cineva se uită la soare strănută, sau la lumina violetă. Unora chiar le place și se uită la soare ca să strănute. Gena nu a fost încă identificată.

Când strănutul iese din „banal“ și devine patologic?

E greu de precizat. Din zece care strănută când trec printr-o cameră în care a început să funcționeze aerul condiționat, unul se va îmbolnăvi și nouă nu. E însă foarte greu la început să se diferențieze între o posibilă rinită acută sau o traheeo-bronșită infecțioasă. Mai sunt cazurile de rinite acute severe care apar în boli ca difteria, lepră, tuberculoză, sifilis, SIDA care încep cu un strănut. Strănuturi mai apar și după perioade îndelungate de chimioterapie.

Ca să nu mai vorbim de strănutul alergic, din ce în ce mai frecvent.

Strănutul alergic  este provocat de inflamarea mucoasei din cavitatea nazală într-o atmosferă încărcată cu alergeni, care provoacă eliberarea de histamină. Cei mai des întâlniți alergeni sunt cei anorganici (fumul de țigară, mirosul unor flori sau al unor parfumuri) sau organici (amoniac, gaze corozive). În asemenea situații, strănutul este persistent și, deseori, însoțit și de o respirație astmatică. Persoanele alergice mai au ochii roșii lăcrimează, au nasul înfundat și rinoree.

Cum se deosebește de o infecție?

Diferența este dată de febră, pentru că patologia infecțioasă presupune febră în timp ce alergia nu provoacă niciodată creșterea temperaturii.

Și tratamentul?

În general, tratamentul este cu antihistaminice, dar cel mai sigur rămâne evitarea expunerii la substanța depistată drept cauza alergiei. În caz de nereușită, trebuie repetat testul la alergene.

Este bine să încercăm să ne abținem să strănutăm?

Nu numai că este bine să strănutăm, dar încercările de a opri strănutul duc la patologie – de la spargeri ale membranei de scară ovală și rotundă până la modificări ale lichidului endo-limfatic, fracturi de axilă, la exoftalmie. Există însă o maladie numită „asnizie“ manifestată prin imposibilitatea de a strănuta și e o formă de suferință neurologică sau psihiatrică.

Și faimosul praf de strănutat?

Se spune că regelui Charles cel Rău i se dădea praf de strănutat și asta a iscat o controversă între istorici. I se dădea praf de strănutat ca să scoată diavolul din el, să-l exorcizeze sau ca să-i grăbească ultima suflare.

Toți cei interesați, specialiști și nespecialiști, pot afla mai multe citind cartea. Cum în fiecare vară când reveniți în țară cu o carte nouă, ce ne pregătiți acum?

Acum, vreau să termin cartea despre sughiț, tot o abordare multidisciplinară, apoi aș vrea să tratez despre banalitățile sexuale. Vreau să scriu un tratat intitulat „Principiile biosemioticii banale“ care să fie introdus în curriculum la facultățile de medicină.

Elena Solunca Moise