Ieri dupa-amiaza, la Warsaw Underground -Centrum-, a debutat cea de a 45-a editie a celebrului Festival de Muzica Contemporana -Toamna Varsoviana-. Este una dintre cele mai prestigioase manifestari de acest fel dedicata fenomenului muzicii contemporane; este una dintre cele mai constante prezente ce a gazduit si a etalat – iata, pe o perioada de aproape o jumatate de secol! – cele mai importante actiuni componistice manifeste in peisajul muzical al lumii ultimelor decenii incepand cu perioada ce a urmat sfarsitului de razboi mondial.
Evenimentul central al zilei de ieri a fost reprezentat de concertul Orchestrei Nationale a Poloniei, concert ce a avut loc seara, in marea sala a Filarmonicii din Varsovia, sub conducerea dirijorului Antoni Wit; dintre cele patru momente ale serii de ieri este de remarcat prezentarea in prima auditie absoluta a Simfoniei a 4-a datorate compozitorului polonez Maciej Jablonski, precum si – in prima auditie poloneza – a poemului simfonic Cecilia, vergine romana, lucrare a cunoscutului compozitor estonian Arvo Part, lucrare in mod simbolic dedicata celei pe care legenda o considera a fi drept ocrotitoare a muzicii; prima zi a festivalului s-a incheiat seara tarziu cu un concert de muzica electroacustica poloneza.
Noua zile de muzica, douazeci si patru de concerte ce gazduiesc – printre altele – 22 de lucrari prezentate in prima auditie absoluta, creatii ale compozitorilor ce apartin unor generatii diferite, optiuni stilistice dintre cele mai diferite… aceasta este oferta de muzica desfasurata in aceste zile la Varsovia.
Irinel Anghel si Andrei Kivu, in calitate de compozitori si de performeri, sunt muzicienii romani prezenti in actuala editie a festivalului varsovian. Miercuri, la ora 18.00, spre exemplu, Studioul de Concerte Radio, lacas ce poarta numele marelui compozitor polonez -Witold Lutoslawski-, va gazdui evolutia ansamblului -New Music Orchestra-; in cadrul acestui program compozitoarea Irinel Anghel va fi prezenta cu lucrarea Labirinthe, creatie oferita aici in prima auditie absoluta data fiind comanda adresata de Fundatia Siemens, precum si de conducerea insasi a festivalului; …este o lucrare cu caracter quasi concertant, destinata unui grup de sapte instrumente diferite, de la sofarul biblic la violoncel, la actualul acordeon si la tromba lontana, instrumente manuite de Andrei Kivu, de aceasta data in calitate de muzician performer; …este o lucrare ce urmareste definirea a sapte stari sugerate de operele unor diversi artisti suprarealisti, de la Giacometti si Picasso la Victor Brauner si Yves Tanguy. Concertul din seara zilei de miercuri, 25 septembrie, va fi, in schimb, dedicat aproape in intregime compozitorilor romani; …va fi sustinut de Formatia -Pro Contemporania-, celor doi muzicieni alaturandu-li-se violonistul Ladislau Csendes. O luxurianta a timbrelor sonore, o larga diversitate a surselor, a instrumentelor, in egala masura a atitudinilor componistice, sunt afirmate de creatori precum Doina Rotaru si Octavian Nemescu sau Iancu Dumitrescu; …li se alatura creatii ale artistilor performeri Irinel Anghel si Andrei Kivu, de asemenea o creatie a acestei puternice personalitati a muzicii europene care este compozitorul Stefan Niculescu. In cadrul aceleiasi seri de muzica, artistii formatiei -Pro Contemporania- vor fi implicati in realizarea unui tip de teatru instrumental, asa-numitul -music action- dedicat formatiei de catre compozitorul polonez Aleksander Gabrys, un Deus Irae prezentat in premiera absoluta.
Este de mentionat faptul ca Festivalul de Muzica Contemporana -Toamna Varsoviana- este in adevar, in plan mondial, una dintre cele mai ample manifestari de acest gen. Intreaga avangarda muzicala postbelica a fost prezenta in manifestarile acestuia inca de la primele editii; festivalul ramane si astazi o alternativa – in partea centrala a continentului european – a cunoscutului festival si curs de maiestrie organizate la Darmstadt, in partea de Vest a Germaniei; este, in egala masura, o provocare pentru organizatorii romani ai festivalului bucurestean de data mai recenta, -Saptamana Internationala a Muzicii Noi-. Ca si editiile precedente, si actuala editie a -Toamnei Varsoviene- este organizata de Uniunea Compozitorilor din Polonia si se realizeaza cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, de asemenea al municipalitatii orasului. Ca si editiile precedente, si cea actuala urmareste a pozitiona in mod demonstrativ creatia muzicala poloneza a zilelor noastre. De asemenea, nu trebuie uitat, o mare parte dintre personalitatile scolii componistice romanesti, compozitori din generatii diferite, au fost prezenti pe scena festivalului varsovian.
Formatii instrumentale si muzicieni sositi din diferite colturi ale lumii, muzicieni performeri si compozitori, personalitati componistice de mare forta in peisajul actual sau tineri creatori, apoi concerte sustinute in sali de prestigioasa traditie, de asemenea altele etalate in spatii neconventionale, in catedrale, in galerii de arta, pe scene de teatru, recitaluri camerale si concerte simfonice, instalatii multimedia, evolutii electroacustice… zile in care – pe parcursul a doua sau trei concerte – muzica contemporana se poate asculta pana la sase si opt ore… iata o panorama a actualei editii a festivalului; …in adevar este vorba de unul dintre punctele nodale ale artei componistice a zilelor noastre; …inclusiv in plan componistic, Varsovia ramane unul dintre spatiile de referinta ale vietii muzicale europene.
Festivalul se incheie in seara zilei de 28 septembrie printr-un concert sustinut de Orchestra Nationala Radio si avand drept moment culminant prezentarea in prima auditie europeana a Concertului pentru pian si orchestra, lucrare datorata unei glorii de ultime decenii a scolii poloneze, anume compozitorului Krzysztof Penderecki. De aici, de la Bucuresti, vom fi cu gandul alaturi de muzicienii formatiei instrumentale -Pro Contemporania-; le dorim sa aiba parte de confruntari artistice in adevar stimulatoare in concertul international al valorilor artei componistice actuale.