Apostolul Ioan, in Evanghelia sa, scrie cum, dupa ce a spus ucenicilor toate cele ce aveau sa I se intample, Iisus Hristos i-a indemnat: In lume necazuri veti avea; dar indrazniti Eu am biruit lumea. Urmeaza Rugaciunea, de o necuprinsa profunzime si frumusete, pe care Mantuitorul a facut-o pentru Sine, pentru apostoli si pentru toti credinciosii, cerand Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau; cuvantul Tau este adevarul. In acest spirit al Iubirii divine, ziditoare si atotbiruitoare s-a desfasurat, in aula Academiei Romane, sesiunea omagiala consacrata implinirii a 25 de ani de pontificat al Sanctitatii Sale Ioan Paul al II-lea. Evocand personalitatea Suveranului Pontif, acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, l-a caracterizat ca pe promotorul unui nou umanism non-utopic, -puternic ancorat in realitate si experienta-, in care armonizarea dimensiunii religioase si existentiale a inlesnit deschiderea Bisericii spre lume. Daca existentialistii afirmau ca retragerea lui Dumnezeu din lume a facut omul liber, prin viata si activitatea Sanctitatii Sale, s-a dovedit ca omul -fara dimensiunea sacrului nu este nici liber, nici fericit, ci un fragment neputincios la marginea neantului-. Amintind de intalnirea cu Suveranul Pontif, care a acceptat sa fie membru de onoare al Academiei Romane, acad. Eugen Simion a marturisit ca a -observat un lider spiritual, care prin inteligenta si bunatatea lui a modificat ceva in lumea noastra, …un om pe care il crezi si il urmezi pentru ca se conduce dupa ideea ca drepturile umane constituie piatra de temelie a oricarei civilizatii-. Este convingerea pe care a adus-o din tara sa natala, Polonia, -din confruntarile cu sistemul sovietic si cu totalitarismul comunist-. Si daca trebuie sa-i fim recunoscatori este fiindca a dat lumii crestine si necrestine o noua sansa.
P.F. Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, membru de onoare al Academiei Romane, numindu-l -pelerin al iubirii si pacii-, a amintit de vizita pe care Papa Ioan Paul al II-lea a facut-o in tara noastra, pe care a numit-o -gradina a Maicii Domnului-. A slujit Biserica lui Hristos cu -simtamantul de a comunica oamenilor cuvantul Nu va temeti! Vorbind despre noi, Sanctitatea Sa a recunoscut ca, pe aceste meleaguri, crestinismul a fost propovaduit de Sf. Ap. Andrei, intaiul chemat, dupa cum s-a aratat un bun cunoscator al istoriei si culturii noastre, incurajandu-ne ca pe niste urmasi de sfinti, martiri si eroi, aparatori ai crestinismului. De aceea, -cei 25 de ani de pontificat apar ca o deschidere a unei noi ere de curaj si entuziasm legate de speranta inceputului unitatii crestine si se cuvine noua, slujitorilor Bisericii, sa insotim dialogul cu iubire, sinceritate si buna credinta spre a-l face rodnic in viata credinciosilor-. P.F. Teoctist a incheiat cu rugaciunea catre Bunul Dumnezeu de a darui Sanctitatii Sale -multi si binecuvantati ani spre pacea, bunastarea si inmultirea binelui si a sfinteniei in lume-.
Din perspectiva relatiilor dintre filosofie si teologie, acad. Gheorghe Vladutescu, vicepresedinte al Academiei Romane, a subliniat ca enciclica -Fides et retio- a Papei Ioan Paul al II-lea din 1998 poate fi socotita ca -Aeterni Patris- a sfarsitului de veac XX si, prin deschiderile sale, a inceputului mileniului III. De altfel, de-a lungul celor 25 de ani de pontificat, Suveranul Pontif a incetatenit conceptul ca filosofia si teologia crestina nu sunt opuse, ci impreuna-lucratoare pentru restaurarea autenticei demnitati a omului, eliberat de spectrul fricii prin cultivarea iubirii. Abordand conceptia antropologica a lui Karol Wojtyla, dr. Violeta Barbu a accentuat conceptul de responsabilitate, asa cum este dezvoltat in lucrarile -Persoana si fapta- si -Iubire si responsabilitate-, cu introducerea participarii, in virtutea caruia -omul isi poate gasi implinirea individuala printr-o cooperare cu ceilalti; mai mult, ca persoana nu-si desavarseste valoarea in sensul cel mai strict decat actionand impreuna si pentru ceilalti.
Dintr-o alta perspectiva, acad. Virgil Candea considera ca prin -autoritatea cuvantului si a chemarii sale, ganditorul si pastorul sufletesc s-a daruit operei de risipire a confuziei intelectuale de azi. Magistru al adevarului si imperativelor salutare pentru timpul nostru, Papa Ioan Paul al II-lea vorbeste despre demnitatea de sorginte sacra a persoanei, proclama drepturile popoarelor si minoritatilor la apararea identitatii, culturii si traditiei proprii, condamna cultura mortii caracteristica secolului XX si dreptul statelor dezvoltate la indiferenta. Raman deplin actuale cele trei imperative pentru o Europa unita, ca si pentru intreaga planeta sub intreitul semn al reconcilierii omului cu creatia, cu semenii si cu sine insusi. Sanctitatea Sa este si un prieten al romanilor, marturisind, acum un an, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, P.F. Teoctist, ca -Romania… este in inima Episcopului Romei, care se roaga in fiecare zi pentru iubitul popor roman-. Acad. Camil Muresanu a insistat asupra conceptiei social-politice a Papei Ioan Paul al II-lea despre lumea contemporana spre care priveste cu luciditatea analistului, abordand problema inegalitatilor de toate felurile si indemnand la parasirea mentalitatii care considera saracii ca -o povara, ca pe niste nepoftiti suparatori, pretendenti la a consuma ceea ce au produs altii- si pledand pentru valorile unei solidaritati umane reale, intr-o -teologie a drepturilor omului-. Cum este si firesc, intr-o asemenea deschidere spirituala este cuprinsa si problema pacii, valoare -fara frontiere-, ce nu poate fi divizata , caci -nu poate exista decat o singura pace, fondata pe justitie sociala, pe respectul demnitatii si al drepturilor umane-. O sinteza a mesajelor transmise de Suveranul Pontif releva ca nelinistile umanitatii contemporane se datoreaza faptului ca -inca din timpul Genezei omul a fost tentat mereu, sub diferite motive, a-l respinge pe Dumnezeu. Aceasta vesnica problema apare astazi ca tentatie a omului de a-L respinge pe Dumnezeu in numele propriei sale umanitati-. E ca o chemare la trezirea constiintei pe care Sanctitatea Sa o repeta in atatea si atatea chipuri, cu numeroase argumente inspirate, ceea ce face sa fie numit -questo Gigante del nostro tempo-.
Si a fost ca acest luminat Pontif sa vina din Est, unde a existat o indelunga traire a fricii, printr-o convertire in speranta o data cu indemnul lui Hristos care a inaugurat programul sau apostolic: -Nu va fie frica-, deschideti portile lui Hristos. Numai Hristos stie ce este in inima omului-. Pornind de la aceste cuvinte, acad. Augustin Buzura a marturisit ca -nu am nici o indoiala ca a fost vointa Divinitatii ca pe scaunul Sf. Petru sa urce cardinalul Karol Wojtyla, filosoful, eticianul, poetul si dramaturgul de mare adancime si cuprindere, intelectualul de mare curaj care si-a inceput pontificatul prin a se opune degradarii valorilor, haosului, minciunii si dezordinii, saraciei si arogantei celor puternici… Daca secolul acesta va fi religios, pentru a relua un gand mereu reluat al lui Malraux, meritul Papei Ioan Paul al II-lea este urias fiindca, in ciuda numeroaselor dificultati, a varstei, a sanatatii precare si a atator piedici stiute si banuite, a continuat, cu indarjirea apostolilor, sa raspandeasca adevarul, credinta si speranta. A-L exclude pe Hristos din istoria umanitatii este un act impotriva umanitatii, a spus mereu Sfantul Parinte si cred ca misiunea de a explica lumii complexitatea acestui adevar, de a invata omenirea sa-L primeasca pe Hristos, sa aseze iubirea si iertarea pe locurile ce li se cuvin, nu se poate incheia inca, mai ales ca oamenii neobisnuiti nu pot fi judecati cu unitatile obisnuite de masura-. In acest context, au fost reliefate virtutile -dialogului intre culturi pentru o civilizatie a pacii, impotriva urii, intolerantei, violentei si fricii-. In acelasi spirit al Iubirii, prof. Al. Zub, membru corespondent al Academiei Romane, a infatisat o imagine a omului contemporan asupra careia a staruit Sanctitatea Sa, omul care s-a departat de Dumnezeu pana la refuzul -oricarei dependente de absolut, ajuns a se crede artizan al propriei sale fiinte, demiurg al propriei sale istorii si apeleaza la stiinta pentru a-si intari sentimentul de putere… si ajungand a se considera mai valoros mai mult prin ce are decat prin ce este-. Inaltul Pontif a mutat accentul pe existenta, propunand un examen de constiinta, care -merita o deplina luare aminte si invita la aprofundarea gandirii autocritice, intr-o adevarata ecologie a spiritului, care sa ne asigure igiena si sanatatea morala, care nu e posibila decat cu pretul reevaluarii drastice a situatiei noastre in lume-.
Evocand vizita Sanctitatii Sale la Bucuresti, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucuresti, membru de onoare al Academiei Romane, a amintit de indemnul la unitate si de definirea Romaniei ca -punte intre Orient si Occident-. In 1999, Sanctitatea Sa a afirmat: -Natiunea romana, care s-a nascut o data cu evanghelizarea – primind samanta Cuvantului Mantuitorului Iisus Hristos de la unul din apostolii Sai – tot prin Evanghelie va gasi lumina si puterea de a-si implini vocatia, de a fi punct de confluenta a pacii in mileniul III-. Vom incheia tot cu o adresare a inaltului Pontif, -Romanie, intemeiaza-ti viitorul pe mai departe pe stanca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm si curaj. Vei fi o natiune prospera, pamant roditor de bine, popor solidar si facator de pace-. Sesiunea omagiala dedicata Sanctitatii Sale, prin ideile profund crestine, a aratat ca Sanctitatea Sa este intampinat, la ceas aniversar, cu respectul si iubirea intru Hristos cuvenite unei personalitati ilustre a contemporaneitatii.
