Constatăm, uimitor câteodată, că unii înaintaşi sunt mai contemporani cu noi decât cei pe care îi întâlnim zilnic. Un asemenea -contemporan- este silvicultorul Ion Popescu Zeletin (1907-1974), căruia Academia Română şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) -Gheorghe Ionescu Siseşti- i-au consacrat un simpozion la împlinirea unui secol de la naştere. În deschidere, acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, a subliniat că Ion Popescu Zeletin face parte dintr-o pleiadă de mari silvicultori români cum au fost Constantin Robescu, Constantin Georgescu, Grigorie Eliescu, Stelian Munteanu ş.a. Absolvent al Facultăţii de Drept (Iaşi), apoi al celei de Silvicultură (Bucureşti), Ion Popescu Zeletin şi-a continuat specializarea la Universitatea din Gissen, Germania, unde, în 1936, şi-a susţinut doctoratul.
Specialist în biometrie forestieră şi amenajarea pădurilor, a desfăşurat o intensă activitate de cercetare, dedicându-se perfecţionării şi conducerii tehnico-ştiinţifice a lucrărilor de amenajare a pădurilor la nivel naţional. Din 1944 începe activitatea didactică şi ajunge profesor la Facultăţile de Silvicultură din Bucureşti şi Braşov. A adus numeroase contribuţii în domeniile dendometriei, auxologiei forestiere şi amenajării pădurilor, recunoscute şi prin alegerea ca membru corespondent al Academiei Române. Cariera ştiinţifică i-a fost întreruptă în 1959, când alături de alţi membri ai Academiei a fost arestat din motive politice, fără să-i fie intentat vreun proces. A urmat o perioadă dificilă până când, în 1968, este chemat la conducerea Institutului de Cercetări Forestiere şi, în 1970, contribuie la înfiinţarea şi organizarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, este ales membru titular, preşedinte al Secţiei de silvicultură şi conducător de doctorat.
Prezentând opera sa ştiinţifică, dr. Victor Giurgiu, membru corespondent al Academiei, apreciază că, în principal, aceasta este structurată pe patru domenii distincte şi intercondiţionate – dendrometrie, auxologie forestieră, amenajarea pădurilor şi ecologie forestieră – fiind unul dintre puţinii cercetători din acest domeniu a cărui operă are o circulaţie internaţională, apreciată astfel de mari personalităţi ale domeniului. De altfel, unul dintre ei, J. Parde, a trimis un mesaj participanţilor. În acest context, Victor Giurgiu a subliniat actualitatea unor idei ale lui I. Popescu Zeletin ce ţin, între altele, de sistemul de -zonare funcţională a pădurilor-, -silvicultura funcţional-diferenţiată- sau -amenajament funcţional-, apropiate de conceptul modern de -silvicultură cu funcţii multiple-. Totodată, I. Popescu Zeletin este fondatorul şcolilor naţionale de biometrie forestieră şi amenajament şi, de aceea, el nu este doar un -predecesor, ci şi un contemporan… un model pentru specialişti-. De aici datoria faţă de moştenirea sa, -de a apăra valorile fundamentale ale amenajamentului românesc, de a opri demolarea ultimilor păduri virgine încă existente în Carpaţi-. Urmaşul savantului a propus editarea unui volum -Ion Popescu Zeletin. Opere alese- şi elaborarea a două monografii proiectate de el – -Silvologia pădurilor României- şi -Istoria pădurilor româneşti-.
La această întâlnire a participat şi fiul marelui silvicultor, prof. univ. dr. Radu Popescu Zeletin, membru de onoare al Academiei Române, stabilit în Germania, profesor la Universitatea Tehnică din Berlin şi director la Institutul Frauhofer pentru sisteme de comunicare deschise. Prezentându-i activitatea ştiinţifică şi didactică, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, a subliniat că este unul dintre -cei 30 top-experţi din lume în domeniul comunicaţiilor mobile-, membru al mai multor asociaţii ştiinţifice internaţionale. Cu acest prilej, acad. Ionel Haiduc a conferit prof. univ. Radu Popescu Zeletin, care a împlinit 60 de ani pe 4 februarie, medalia aniversară a Academiei Române.
Comunicările susţinute de acad. Cristian Hera, preşedinte ASAS, dr. Dan Munteanu, membru corespondent al Academiei Române, Radu Dissescu, Aurel Rusu, Nicolae Donita şi Ovidiu Badea au detaliat contribuţiile distinsului înaintaş, raportându-le la starea actuală şi propunând soluţii. Nu este prima dată şi, desigur, nici ultima, doar că glasul lor pare a fi al celui ce strigă în pustie… Mi-am amintit că odinioară, în Maramureş, când ţăranul tăia un copac se ruga: -Pădure, pădure, iarta-mă de secure-. Acum se vede că dominantă este mentalitatea -după noi potopul-… Se pare însă că potopul parcă nu va mai aştepta trecerea noastră…
