Crosby, Stills, Nash & Young sunt pentru melomanii din intreaga lume personajele unui mit colosal, care fiinteaza imun la maladiile timpului, in ciuda faptului ca, de cand s-au apucat ei sa cante, lumea a trecut prin mai multe operatii estetice care i-au sporit uratenia. Un documentar super, cum zice vorba tinereasca, desi cam vechiut, i-a infatisat pe toti patru, la PRO TV, intr-un caleidoscop al ipostazelor omenesti care ni-i apropie si mai mult decat ar face-o doar auditia muzicii lor. David Crosby intr-o perioada dificila a vietii sale, marcata de drog… Neil Young disparand misterios, cu lunile, pentru a reaparea cu cate un album personal… Stephen Stills vorbind despre ceilalti, ba cu dragoste, ba cu venin… Graham Nash, un englez mai american ca americanii… Din nou Crosby, in postura de banca… genetica pentru copiii unui cuplu de lesbiene. Si asa mai departe.
Geme si jurnalismul american de cancanuri, dar nu stim cum naiba se face ca la ei parca si betiile vedetelor capata valoare documentara. Cand om apuca sa vizionam un film despre maneaua romaneasca, despre viata si opera Copilului Minune, despre sentimentele de dragoste si solidaritate umana care se nasc in Woodstock-ul de dupa blocurile Pantelimonului, despre relatiile fertile dintre micii muzicieni autohtoni, o sa avem in fata ochilor imaginea mareata a unei prapastii.
Dar sa nu asteptam intr-o nota eminamente pesimista ziua in care prapastia de care aminteam se va umple cu personalitatile artistilor prabusiti acolo, si vom putea astfel sa trecem mai departe, cine stie unde. Sa mai pomenim ca in vreme ce la PRO TV straluceau Crosby, Stills, Nash & Young, pe TVR 2 memoria arhivei de imagini povestea despre Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela Kamocsa si altii, care au alcatuit Phoenix. Chiar fara pretentii la un montaj zguduitor, fara dezvaluiri de senzatie in stilul celor obligatorii astazi – daca vrei sa te dea la televizor, filmul emotioneaza, fiindca vorbeste despre tineretea unor muzicieni si a unei muzici. Tineretea altora are, in general, putina priza la telespectatorul preocupat mai ales de propria maturitate sau batranete. Cui ii mai arde sa se compare pe el, cel de-acum 20 de ani, cu modele ale unor vremuri trecute? Prezentul si uneltele sale, intre care si televiziunea, prezinta riscul de a actiona ca o centrifuga in care amintirile sunt stoarse de parfumul lor original, pentru a fi apoi stocate pe niste rafturi.
