Ultimii doi ani au marcat cresterea interesului regizorilor, actorilor si publicului romanesc pentru dramaturgia austriaca, de la autorii clasici, cum ar fi Arthur Schnitzeler, la contemporani ca Werner Schwab sau Thomas Bernhard. In acelasi timp, timid deocamdata, teatrul romanesc isi face simtita prezenta la Viena, unde, in aceasta vara, spectacolul Castelul dupa Kafka, in regia austriacului originar din Romania, Tino Geirun, a adus Teatrului Nottara medalia de aur a vestitelor Wiener Festwochen.
Ieri, la Bucuresti, a debutat Saptamana dramaturgiei austriece, in cadrul careia teatrele Mihai Eminescu din Timisoara, Nottara, Odeon si ACT vor prezenta spectacole cu Puterea obisnuintei de Thomas Bernhard, in regia lui Ulf Duckelmann, Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, montata de Felix Alexa, Castelul de Franz Kafka, semnat de Tino Geirun (astazi, ora 19.00, la Teatrul Nottara), Genocid sau ficatul meu e fara rost de Werner Schwab, pus in scena de Sorin Militaru (maine, la ora 19.00, la Odeon) si, respectiv, Sefele de acelasi autor si in viziunea aceluiasi regizor (vineri, ora 19.00, la Teatrul ACT). Exceptand Puterea obisnuintei, celelalte spectacole sunt deja cunoscute iubitorilor de teatru din Bucuresti.
O dimensiune importanta a acestei saptamani o constituie insa mesele rotunde ale caror teme reflecta problemele acute ale teatrului contemporan, dincolo de apartenenta sa nationala. Prima dintre ele, desfasurata luni, intitulata Teatrul – expresie a politicului, a demonstrat ca imixtiunea politicului, indiferent sub ce forma – ideologica, brutala, prin intermediul economicului sau numai prin dorinta de obedienta a autorului sau regizorului – se intalneste mai peste tot in lume, atata vreme cat principalul finantator al teatrelor ramane statul. Exista, desigur, solutia teatrelor particulare (regizorul Tino Geirun a amintit ca are o asemenea institutie la Viena, la Bucuresti exista Teatrul ACT, pentru a-l numi doar pe cel impus pe piata teatrala), dar existenta lor este extrem de dificla. La aceste discutii participa din partea austriaca prof. Franz Strohmer, secretarul general al Volksbildungswerk Wien (Asociatia institutiilor de cultura Viena) si director al festivalului Wiener Bezirksfestwochen, dr. Rainer Schubert, atasat cultural al Austriei la Bucuresti, Christine von Kohl, directorul revistei de politica si cultura -Balkan-, Gudrun Gutt, reprezentanta postului national de televiziune ORF, politologul austriac de origine romana Alexandru Todericiu, care a si moderat prima masa rotunda cu eleganta si vadita rutina a unor astfel de intalniri, actorul Teatrului Pygmalion din Viena, Ip Wischin, jurnalistul si arhitectul Martin Hablesreiter, dr. Kurt Lowy, directorul executiv al Teatrului Raimund. Am retinut, din discutiile de atunci, ideea influentarii teatrului prin parghii comerciale, aceea avansata de Christine von Kohl, conform careia criza teatrului occidental despre care se poate vorbi astazi vine din faptul ca -regizorii au uitat ca pe scena nu trebuie aratat politicul real, care are, oricum, propriul cabaret in parlament-, dar si afirmatia, deloc gratuita a scriitorului si criticului Horia Garbea, privind libertatea interioara a artistului, libertate relativa, de altfel, in masura in care inevitabil creatorul este in relatie cu lumea politica contemporana lui. De partea opusa, s-a situat Martin Hablesreiter, amintind ca, in multe cazuri, creatorul insusi isi ofera, cu prea multa graba, opera puterii din varii motive.
Nu lipsita de interes, desi nu in totalitate diplomatica, a fost si asertiunea atasatului cultural al Austriei la Bucuresti, conform careia una dintre formele de cenzura cele mai acerbe intalnite in teatru si, desigur, in cultura in general, este exercitata de catre presa, diferitele institutii media fiind purtatoarele de influenta ale unor grupuri de interese.
Temele celorlalte discutii vizeaza fie o problematica circumscrisa preocuparilor teatrale austriece, ca in intalnirea de ieri, dedicata Metamorfozei emotiei in dramaturgia austriaca a secolului XX sau in cea de astazi, de la ora 11.00, la Teatrul Nottara (Poezia realului imediat, elemente de spectacologie contemporana austriaca), fie una de natura mult mai generala prin posibilitatea extrapolarii rezultatelor analizei, cum ar fi Teatrul austriac in dilema: elitist sau populist (maine la ora 11.00, la Odeon), dilema care apartine, credem, tuturor sistemelor teatrale din lume, sau Despre arta traducerii (vineri, ora 11.00, Teatrul ACT).
Programului strict teatral i se adauga un -Pseudoconcert cu Ada Milea alaturi de un saxofon si un violoncel-, in Absurdistan (spectacol ce a avut loc aseara) si un recital de chitatra clasica, oferit, in inchiderea Saptamanii dramaturgiei austriece, de Laurentiu Ganea.
Initiate din dorinta de a descoperi, dupa cum spunea Tino Geirun, ce apropie cele doua dramaturgii – austriaca si romana – aceste zile austriece la Bucuresti, care speram sa fie numai o prima editie a unei manifestari de durata, atrag publicului romanesc atentia asupra unui teatru de mare traditie, poate mai putin cunoscut la noi prin comparatie cu cele francez, englez sau american. De altfel, citim in programul acestei manifestari, organizata de Amabsada Austriei din Romania, Wiener Bezirksfestwochen, Pygmalion Theater Viena si Ministerul Culturii si Cultelor din Romania, convingerea potrivit careia -Cele doua capete de pod vor incerca timp de o <Saptamana> sa constientizeze fenomenul exploziv al amintitei apropieri teatrale in intentia declarata de a multiplica, adanci si permanentiza procesul inceput. <Saptamana> pune in dialog, prin propunerile de spectacol, nu numai discursul emotional, ci si pe acela teoretic, incercand sa compare raspunsurile celor doua culturi la intrebarile fundamentale legate de existenta, sensul si functionalitatea teatrului. Punctele de intersectie ale teatrului cu fenomenul politic, social, religios sau antropologic, scala emotionala, ca si forme specifice ale constructiei estetice sunt teme care au sensibilizat si fecundat dramaturgia dintotdeauna si de pretutindeni, iar dialogul ce va cauta sa defineasca drumurile specifice ale dramaturgiei austriece si romane fata de impulsurile amintite se vrea a deveni fermentul pentru o posibila osmoza teatrala.-
