Convorbire cu conf. univ. dr. Ionuț Purica, expert, Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române
Aula Academiei Române a găzduit recent Conferința cu tema „Viitorul energiei, scenarii energetice – viziunea 2050. Strategia în domeniul energiei – PND 2020“, organizată de Comitetul Român al Consiliului Mondial al Energiei, Institutul Național de Cercetări Economice „Costin Kirițescu“ (INCE), Institutul de Prognoză ale Academiei Române, Centrul pentru Promovare a Energiilor Regenerabile și Eficiență Energetică având ca parteneri Comisia de Studii Prospective și Fundația Universitară a Mării Negre. Manifestare de maxim interes, conferința a prilejuit o dezbatere interdisciplinară privind viitorul energiei confruntată cu trei mari provocări: securitate, schimbări climatice și inegalitate socială. Despre câteva dintre problemele care confruntă omenirea contemporană în discuția cu conf. dr. Ionuț Purica.
Am putea spune că informațiile care ne parvin în ultima vreme pe diferite canale impun considerarea energiei ca una mereu mai mult una vitală pentru umanitate. Să începem cu o caracterizare a situației prezente, care, cum ați afirmat, anunță o schimbare de paradigmă.
În momentul de față se constată o schimbare a ponderii pe care o au resursele energetice. În SUA, exploatarea gazului de șist în cantități masive a dus la prelungirea rezervelor de gaz de la 50 la 250 ani. Datorită ofertei foarte mari pe piață a scăzut prețul gazului odată cu trecerea unui mare număr de generatori de energie electrică pe gaz, ceea ce a dus la scăderea prețului la cărbune si la exportul acestuia. Deci, SUA a devenit un exportator de materii energetice de unde înainte era cel mai mare importator. Mai mult, trecerea de la cărbune la gaz a scăzut emisiile de CO2 și SUA raportează o scădere de 7,5% a emisiilor de CO 2 față de anul de referință 1990, în timp ce UE care raportează doar o reducere de 6,5%.
Pentru că la noi se discută mult și nu întotdeauna în cunoștință de cauză, vă întreb dacă gazele de șist reprezintă o reală soluție?
America arată că este o soluție, că s-a găsit o nouă sursă de materie energetică, de exploatare a gazului natural din alte tipuri de zăcăminte decât până acum.
Să continuăm.
Ei bine, pe piața energetică pătrund mereu mai puternic energiile regenerabile cu tehnologii din ce în ce mai ieftine și nepoluante. Evident, asta înseamnă investiții în rețele pentru a gestiona comportamentul energiei eoliene sau solare. Mai mult, sunt țări, ca Germania, vor să elimine energia nucleară, în timp ce Japonia după ce a vrut să renunțe, a revenit din motive economice. Alte țări, ca Italia, trec pe energii regenerabile. În consecință, apare o schimbare de paradigmă.
În acest orizont, ce se întâmplă în România?
Într-un fel, România este avantajată pentru că avem energie din diverse tipuri de resurse – hidro, nucleară, petrol, cărbune, gaz. Aș vrea să amintesc că România a fost prima țară din lume care a raportat, în 1857, extracția a 275 tone de petrol. Avem un sector hidroenergetic foarte puternic. În anul acesta se așteaptă atingerea unui nivel de 2.500 megawați instalați în eolian, aproape limita pe care sistemul o poate susține din punctul de vedere al rețelelor și al dispeceratului. Mai mult, au început să apară panourile solare, o serie de centrale micro-hidro și de biomasa.
?ê?£i cu toate acestea, s-a anunțat o majorare a prețului la energia electrică.
E vorba de piața de energie care nu se face spunând doar că se lasă deschise porțile pieței libere și totul va fi minunat, că se vor regla toate lucrurile. Se reglează toate lucrurile dar cu niște constante foarte mari de timp și nu pe o piață foarte mică. De reglat, se reglează piața americană care e cât un continent. Potențial, se reglează și piața europeană, unde se încearcă să se facă o piață integrată de electricitate, o piață integrată de gaz bazată pe rețele pe conducte cu sensuri inversabile ș.a.m.d. Se întâmplă însă așa: în momentul în care spui să se liberalizeze piața, prima tendință este creșterea prețului, fără ca nimeni să se gândească dacă cei care cumpără energia au și cu ce o face. S-a întâmplat asta când s-a liberalizat piața în California și imediat s-au adunat arierate. Furnizorii de combustibil din vecinătate au spus: ce numai voi să câștigați, să câștigăm și noi; și au crescut prețurile. În consecință, s-a ajuns la arierate în valoare de 12-14 miliarde de dolari. Din cele două mari companii de acolo, una a fost preluată de stat iar a doua ajutată de stat să treacă peste aceste momente critice. După câțiva ani prețurile au început să-și revină și s-a introdus reglementarea de piață. Așa că vedeți cât de dificilă este liberalizarea. Deci e foarte greu de gestionat o așa-zisă liberalizare, nu poate fi făcută cu ochii închiși.
Aici sunteți, ca să zic așa, acasă. În anul 2010 ați fost distins cu premiul „Virgil Madgearu“ al Academiei Române pentru lucrarea „Optimizarea schimbării în piața de energie“. Cum ar fi corect să se facă această liberalizare.
Ca să poți liberaliza o piață de energie trebuie să te duci pe zona optimă a funcționării pieții și acolo să operezi. Mai mult, stabilitatea este data de puttering eagle de negociere a furnizorilor si consumatorilor. Adică, nu poți să spui: de mâine sunt prețurile libere. Apoi, este evident că atâta vreme cât nu se dă putere consumatorului ca să-și spun cuvântul, poți să afirmi că piața e liberă, dar nu e de fapt.
Sunteți membru al grupului de studii al Consiliului Mondial al Energiei de la Londra și în această calitate participați la elaborarea unui raport privind scenariile de dezvoltare energetică a lumii până în 2050. Care sunt tendințele?
Tendințele sunt foarte clare. Se configurează două tipuri de evoluții. Una este că piața o ia înainte și guvernul vine din urmă încercând să o susțină prin subsidii, prin politici de diferite feluri. A doua: guvernul o ia înainte și piața vine în urmă. Cel mai clar exemplu este China, unde dacă Partidul Comunist decide să se facă o mie de orașe ecologice și o mie de parcuri ecologice ele se și fac. Rezultatele acestor studii vor apare într-un raport care se va prezenta la Congresul internațional al Consiliului Mondial al Energiei din Daegu, Coreea de Sud, în luna octombrie. În acest context, cum s-a subliniat, desfășurarea Conferinței la Academia Română a oferit o platformă de discuție. Academia poate să coaguleze discipline diferite pe baza cărora să se poată trage concluzii de profunzime. De altfel, vedeți ce se întâmplă acum în Bulgaria cu mișcările sociale generate de scumpirea energiei. Sau cele din alte țări. Toate îndreptățesc afirmația că ne aflăm într-un moment de schimbare de paradigmă.
Sintetizând, în ce constă această schimbare cu care, cum s-a spus și repetat, va trebui să ne obișnuim.
Cum spuneam, schimbarea pornește de la nivelul resurselor, a utilizării și distribuției lor. Schimbarea se petrece și la nivelul tehnologiei unde pătrund tehnologii regenerabile, de gazeificare, de reactoare nucleare mici și o întreagă serie de tehnologii care, în momentul de față, au deschis posibilitatea de a diversifica distribuția portofoliului de tehnologii. Pentru că dacă ai și energie nucleară, și hidro, și cărbune, și gaz și regenerabilă și se întâmplă ceva cu una dintre ele, șocul poate fi preluat de celelalte. Asta înseamnă siguranța de alimentare. Mai mult decât atât, scad emisiile de carbon prin folosirea unor tehnologii mai curate.
Cum se satisfac și celelalte exigențe ale trilemei energiei: siguranță, schimbări climatice și inegalitate socială?
Prin folosirea acestor tehnologii, emisiile sunt reduse și clima este protejată. Mai multă energie din mai multe surse într-un context bine gândit al pieții înseamnă o ofertă mai mare deci posibilitatea de a avea energie mai ieftină.
Acțiunea conjugată a acestor factori va putea satisface foamea de energie din ce în ce mai mare?
Foamea de energie se accentuează foarte puternic și, de curând, UE a scos o nouă directivă privind eficiența energetică de natură să o tempereze. La un moment dat, dacă nu avem grijă de schimbările climatice și vor crește emisiile de gaz în atmosferă se va produce o perturbare pe care sistemul-planetă pământ o va elimina. Așa că ca peste 65 milioane de ani s-ar putea întâmpla ca pe pământ va trăi o civilizație de furnici care vor spune că a fost cândva o civilizație de dinozauri care nu se știe din ce cauză au dispărut.
Să sperăm că nu va fi așa și că omul nu-și va afirma vocația sa de homo sapiens.
Elena Solunca Moise
