Mari personalități ale științei românești
Comunitatea academică a omagiat, în cadrul unei sesiuni de comunicări desfășurate în Aula Academiei Române, personalitatea academicianului Virgiliu Niculae Constantinescu, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la naștere și doi ani de când a trecut în veșnicie. „A fost unul dintre cei mai distinși membri ai Academiei Române, afirma acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a fost om de știință, profesor, diplomat, manager al Academiei Române și în toate aceste domenii a depus o activitate absolut remarcabilă, a lăsat un nume și este mereu amintit.“ Despre activitatea în toate aceste domenii au vorbit: acad. Gleb Drăgan, președintele Secției de Științe Tehnice; acad. Mircea Malița – „Profesorul V. N. Constantinescu în diplomația română“; prof. Jean Frene, Universite de Poitiers – „V. N. Constantinescu, Docteur Honoris Causa de l’Universite de Poitiers“; prof. Ecaterina Andronescu, rector Universitatea „Politehnică“ București – „Profesorul V. N. Constantinescu. Fascinația amfiteatrelor“; prof. Paul-Dan Cristea, membru corespondent al Academiei Române – „Profesor și rector vizionar“; prof. Sterian Dănăilă, Universitatea „Politehnică“ București – „Academicianul V. N. Constantinescu – Savantul, Profesorul, Omul“; prof. Dumitru Preda, Ministerul Afacerilor Externe – „V. N. Constantinescu – Diplomat în serviciul României“; dr. Marius Piso, director general, Agenția Spațială Română – „Academicianul V. N. Constantinescu – Rolul în integrarea României în cercetarea europeană de înaltă tehnologie“, și prof. univ. Emil Constantinescu.
Un destin de excepție
Acad. V. N. Constantinescu s-a născut în ziua de 27 martie 1931 și, după studiile liceale, a urmat cursurile Facultății de Mecanică din București, luându-și doctoratul la 25 de ani cu teza „Contribuții la teoria lubrificației cu gaze“, la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române, sub îndrumarea acad. Elie Carafoli. De-a lungul vieții a îmbinat armonios activitatea didactică și aceea de cercetare, începând ca profesor la Academia Tehnică Militară, continuând la Institutul Politehnic, unde a urcat toate treptele ierarhiei universitare – asistent, șef de lucrări, conferențiar, profesor și, între 1990-1992, rector al Institutului Politehnic din București și președinte al Conferinței Naționale a Rectorilor din România. Între 1952-1970 a fost cercetător la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române. A fost cercetător-vizitator în SUA și profesor-vizitator în SUA și Franța. În SUA a participat le derularea unor cercetări pe bază de contract cu agenții guvernamentale ca NASA, Atomic Energy Commission, Office of Naval Research, Rensseler Polytechnic Institute. Ca profesor, a format promoții de specialiști care spun cu mândrie că i-au fost studenți sau doctoranzi; ca om de știință, a abordat diferite domenii ale mecanicii – mecanica aplicată, mecanica fluidelor, aerodinamică, lubrificația filmelor fluide, hidrodinamică, reologia lubrificației, lubrificația cu gaze, lubrificația turbulentă ș.a. – în care a elaborat noi teorii și metode. Bilanțul acestor cercetări: 18 cărți, două sute de articole publicate în prestigioase reviste de specialitate din țară și din străinătate și șapte brevete de invenție. În 1990 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, membru titular în 1991 și între anii 1994-1998 a fost președintele acestui prestigios for de știință și cultură. Între 1997 și 2003 a fost ambasador al României în Belgia. Recunoașterea națională și internațională a activității sale este atestată de alegerea ca membru asociat al Academiei Regale de Științe, Litere și Arte Frumoase din Belgia, membru titular al Academiei Internaționale de Astronautică, al Academiei Europaea și al altor academii europene, membru fondator al Consiliului Internațional de Tribologie ș.a. A fost distins cu titlul de Ofițer al Legiunii de onoare (Franța), Medalia de aur pentru Tribologie (Anglia) și Ordinul „Leopold II“ în grad de Mare Cruce (Belgia). Un destin de excepție, un savant într-o neobosită căutare a noului, un profesor care și-a iubit studenții și a fost iubit de ei, un manager care s-a priceput să valorizeze măiestrit calitățile colegilor.
Savantul, Profesorul, Diplomatul
Acad. V.N. Constantinescu a fost o personalitate complexă, armonios structurată și, reconstituind-o, acad. Mircea Malița consideră că elementele de bază se găsesc în decalogul etosului științific clasic – probitatea, perseverența, modestia, măsura și moderația, dedicația, respectul adevărului, meticulozitate și precizie și, mai presus, efortul stăruitor al cercetătorului. Le-a respectat pe toate și s-a înscris între „mai marii reprezentanți ai științei românești care au reușit, prin pozițiile lor, să transfere etosul științific în domnii mai largi, implantându-l în inima educației“. Prof. Paul-Dan Cristea a povestit cum, la începutul mandatului de rector, a inițiat înființarea departamentului de științe inginerești, în cadrul căruia cursurile erau ținute în limbile engleză, franceză și germană, model care a fost preluat și de alte instituții de învățământ superior și primul pas spre internaționalizarea învățământului. „De la acad. V.N. Constantinescu, afirma prof. Ecaterina Andronescu, au de învățat toți cei care se dedică învățământului, concepându-și viața ca un adevărat amfiteatru în care se manifesta cu mare fascinație față de cei din jur.“ Fost student, prof. Stelian Dănăilă l-a evocat pe profesor ca un „om echilibrat, ce știa să trateze cu deferență toți colegii mai tineri sau mai în vârstă, cu o generozitate ieșită din comun“.
În calitate de director general al Agenției Spațiale Române, acad. V.N. Constantinescu a inițiat primele tratative cu Agenția Spațială Europeană, finalizate cu acceptarea României ca membru deplin al Agenției Spațiale Europene. Relatând acestea, dr. Marius Piso a adăugat că, la Bruxelles, a inițiat primele demersuri pentru acceptarea unor cercetători români în programe ca monitorizarea globală pentru spațiu și securitate și sistemul de aeronavigație Galileo. În toate, „personalitatea sa a fost foarte importantă, modul de interacție cu oameni care reprezentau instituții și companii pentru care România nu exista decât geografic și care începeau să înțeleagă că avem ceva de spus“.
Alegerea acad. V.N. Constantinescu în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Belgia a fost, pentru dr. Dumitru Preda, una fericită în acei ani când România făcea eforturi pentru reluarea dialogului cu comunitatea internațională spre a recăpăta statutul de membru cu drepturi depline al Comunității Europene. Conștient că misiunea diplomatică este temporară, a considerat că are datoria să lase ceva pentru prestigiul României și a făcut-o cu excelență și distincție. Și-a continuat activitatea de profesor la Universitatea din Liege, unde studenții știau „că este un profesor din România care, temporar ,era ambasador“. Activitatea sa diplomatică dă speranța că vom găsi resorturile necesare „de a trimite câți mai mulți oameni care să fie ambasadori ai înțelepciunii, inventivității și frumuseții românești“. Prof. univ. Emil Constantinescu a subliniat: „La capătul tuturor funcțiilor și responsabilităților pe care le-a îndeplinit se află un singur cuvânt – onoarea, valoare care merită, cu adevărat, să fie urmată și slujită“.
Despre acad. V.N. Constantinescu se poate vorbi încă mult și cu folos pentru cei care bat la porțile consacrării și nu numai: despre zâmbetul binevoitor cu care te întâmpina, despre umorul său subtil, despre rigoarea științifică și generosul său orizont de cultură generală sau despre melomanul de mare rafinament. Se înscrie în tradiția academică, despre care afirma, în discursul de recepție „științele naturii în Academia Română“, că s-a bazat pe „intuirea complementarității a două laturi ale inteligenței umane,cea științifică și cea artistică. „Complementaritatea constă… în faptul că omul de știință caută mai întâi să înțeleagă ca apoi să creeze, în timp ce artistul creează pentru a înțelege. În tradiția Academiei Române, un poem poate valora tot atât cât un sistem de gândire sau cât o simfonie, iar o descoperire științifică, cât o capodoperă“.
