Limitari de tot felul – care mai importanta decat cealalta, limitari de ordin material, administrativ, si nu artistic – au conditionat prezentarea operei -Werther- pe podiumul primei scene lirice a tarii; si nu in versiune scenica, ci in cea de concert.
Lipsa unei voci de tenor angajat al teatrului, voce care sa dispuna de capacitati adecvate rolului titular, face inutila montarea scenica a acestei capodopere a literaturii franceze in genul liric al sfarsitului de secol XIX. Cu alte cuvinte, suntem prea saraci pentru a face o cheltuiala atat de mare… pentru doar doua sau trei reprezentatii. Practica este curenta atunci cand un anume titlu nu poate fi mentinut pentru un numar mai mare de reprezentatii; cu totul recent, la festivalul de opera de la Edinburg, din Anglia, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, opera enesciana -Oedipe- a vazut luminile rampei in versiune de concert… montarea scenica ar fi fost mult prea problematica… din multe puncte de vedere. Tot astfel, in anii *60 ai secolului trecut, si mai tarziu, multe dintre capodoperele repertoriului verdian sau wagnerian, spre exemplu, au fost prezentate la Bucuresti in versiune de concert. Muzica traieste prin ea insasi, si nu intotdeauna complementul scenic este absolut necesar; mai ales atunci cand travaliul simfonic – imaginat, realizat de autor – este complex.
O voi spune direct, -Werther- in recenta versiune de concert a Operei bucurestene a fost o reusita. Din mai multe puncte de vedere. Au fost demonstrate, au fost etalate virtutile potentiale ale colectivului simfonic; de aceasta data cu prilejul situatiei de speciala responsabilitate a muzicienilor orchestrei, instrumentisti pusi in situatia de a parasi fosa teatrului in favoarea podiumului. Orchestra si dirijorul au constituit una dintre revelatiile momentului. Altitudinea locului a impus si aceasta, in mare masura, tinuta unei altitudini profesionale remarcabile, situatie conditionata de gestul ordonator, in adevar eficace, al tanarului dirijor Cristian Orosanu; …este un spirit dinamic, omniprezent, stimulator si mobilizator; este un muzician bine organizat in lucrul cu oamenii, in lucrul asupra textului; sustine un discurs simfonic de consistenta, realizat cu acuratete; vocile au fost bine evidentiate in raport cu sonoritatea orchestrala, cu sonoritatea masei corale lucrate atent de maestrul de cor Vasile Corjos.
Vocile? Tenorul? Prima donna? Evolutia acestora a fost o reusita. Particularitatile rolului titular sunt speciale; sunt necesare virtutile unei voci de tenor liric cu posibilitati privind sustinerea unor atitudini eroice marcate de accente dramatice.
Tenorul american de origina hawaiana Keith Ikaia-Purdy este o asemenea voce ce dispune de corzi vocale de impresionanta rezistenta; pe aceasta directie survine principala dificultate a rolului titular; in actul al II-lea cele nu mai putin de patru arii ar pune in dificultate o voce obisnuita; actul final aduce si acesta dificultati sporite pe directia rezistentei vocale.
Ikaia-Purdy are o tehnica vocalica suverana; pretiozitatile timbrale in registrul acut sunt limitate, dar sunt utile; personajul sau – libretul se construieste dupa nuvela lui Goethe -Suferintele tanarului Werther- – este credibil, dezvolta o expresie teatral-vocala pe cat de ampla pe atat de directa, de sincera. Sosit de la Opera de Stat din Viena, Ikaia-Purdy se situeaza in planul secund al vocilor ce evolueaza in mod curent pe aceasta mare scena lirica; etaleaza o experienta a cantului ce ii inlesneste sustinerea dezinvolta a actului artistic. In mod cert, evolutia sa se constituie intr-o demonstratie privind vointa de actiune artistica, vointa slujita de experienta, de stiinta a cantului, de intretinerea unui eficient aparat vocal; aspectele dictiunii, ale declamatiei in limba franceza au fost in buna parte, nu pe deplin, rezolvate.
In ultimele sase decenii, opera lui Massenet nu a vazut luminile rampei la Bucuresti; in epoca, in prima jumatate a secolului, rolul titular a fost sustinut la noi de celebrul tenor Emil Marinescu, unul dintre cei mai cultivati muzicieni vocalisti care au evoluat, in acele timpuri, pe scena Operei Romane; a fost unul dintre marile sale roluri.
Revenind la recentul spectacol-concert al Operei bucurestene…; in realizarea rolului feminin principal, in rolul Charlotte, mezzo-soprana Oana Andra realizeaza cel mai important, cel mai bine implinit rol al carierei sale atat de timpurii; accentele dramatice sunt rezolvate in baza unor abilitati ce demonstreaza o excelenta sustinere in plan tehnic, in plan expresiv; consistenta timbrala a glasului dispune de maleabilitate, de o muzicalitate ce se sprijina pe atitudini dramatice ce dau autenticitate rolului; stie sa asculte integrandu-se asamblului vocilor, de asemenea ansamblului orchestral caruia reuseste a-i tine fata; …nu atat prin volumul emisiei vocale, cat in baza unei functionale corelari a actului artistic indiviual.
In alte roluri, Stefan Ignat, Horia Sandu, Alexandru Agarici, Paul Basacopol, Mihaela Stanciu au definit datele unei echipe de muzicieni atent atasate valorilor specifice ale acestei dificile partituri.
-Werther–ul lui Massenet este o mare simfonie cu voci, una dintre cele mai pretioase pe care le-a mostenit lumea operei… dat fiind geniul muzical francez al sfarsitului de secol XIX; …este lectia unui daruit muzician care a invatat si a muncit in deplina constiinta a marilor realizari ale contemporanilor; este o replica franceza a simfonismului wagnerian. Pe aceasta directie – trebuie observat acest aspect – colectivele artistice ale Operei bucurestene, orchestra, corul, au etalat disponibilitati si capacitati de mobilizare artistica pe care, in mod firesc, le dorim prezente in masura sporita in spectacolele obisnuite, de stagiune, ale primei noastre scene lirice; …precum si – de ce nu? – in cadrul unor concerte vocal-simfonice speciale, manifestari pe care Opera bucuresteana demonstreaza ca are capacitatea de a le sustine; poate fi apreciat drept un act profilactic, drept un act de igiena profesionala utila acestui important colectiv artistic bucurestean.
Opera in concert este un act folositor vietii noastre muzicale.
