Grife. Este titlul sub care sunt reunite, intr-un minunat album, cateva cicluri din creatia de grafician a lui Sorin Ilfoveanu. Intr-o excelenta conceptie grafica, apartinand Sarei Crihan, cu fotografiile – ele insele opere de arta – realizate de Nicu Ilfoveanu, albumul ne invita intr-o lume miraculoasa, ivita din fantezia unui artist si fantasmele unei milenare visari.
Albumul este structurat pe cicluri care -traduc- privitorului inventarul de imagini simbolice create de artist. Anabasis, Cainele pamantului, Erotika Biblion, Exorcistul, Peisaje Radesti, Desene la Stefan Agopian, Desene… Trimiterile la antichitate, la literatura, la mituri pagane sau crestine se constituie in adjuvant al comunicarii artistului cu privitorul, o prima usa deschisa catre adancurile insondabile ale spiritului omenesc. Registrul cel mai vizitat de artist este acela erotic, descojit insa de eventuala vulgaritate a accidentelor carnale. Formele epurate ale personajelor, hieratismul figurilor, al corpurilor transfera totul in registrul mult mai profund al gandului, al subconstientului chiar, din care tasnesc la suprafata hartiei zoomorfe simboluri ale pulsiunilor omenesti. Voluptate, tensiune animala, joc, violenta chiar locuiesc sau traverseaza rigidele personaje desprinse parca de pe peretii pesterilor sau din sculpturile medievale. Personaje care sunt in acelasi timp om, cal, caine, pisica, pasare, peste. Pentru ca, desi prezente in cadrul aceleiasi imagini, om si animal se ingemaneaza, se nasc unul din celalalt, se suprapun sau se despart, transferandu-si reciproc instincte, actiuni, dorinte. Linia continua care inchide formele este contracarata de transparenta imaginilor. Ductul ingrosat sau fin accentueaza o imagine sau celalalta, o traire sau alta, sulite sau sageti servesc mai curand ca directionari, ca prelungiri ale corpurilor, inducand o semantica a imaginii, decat ca arme.
Pentru Sorin Ilfoveanu, personajul conceput cu pensula, cu penita sau cu creionul, este unul generic, chiar atunci cand regasim vagi trimiteri la autoportret. Desenele lui contin barbatul, femeia, calul, cainele, pisica, si nu un barbat, o femeie… Iar speciile alese devin numai accidente in implinirea unei meniri, a unui destin. Sunt instrumentele unor ganduri, unor dorinte, unor intamplari. Sunt punctul in care, uneori, se incruciseaza si se confrunta patimile sau hotararile soartei. Lumea imaginata de artist este una a simbolurilor, dar nu a comparatiilor facile. Oamenii lui Sorin Ilfoveanu sunt animalele care ii insotesc, care se intrupeaza din ei sau care ii devora. Un flux vital universal anima cainele intrupat din barbat, devorand pasarea din pieptul femeii. Ar fi prea simplu daca am accepta metafora ca pe o comparatie cu cei doi termeni expliciti. Nu este vorba aici nici de bine si rau, nici de alb si negru. Dihotomia nu este una dintre caracteristicile artei lui Sorin Ilfoveanu. Chiar explicite, imaginile lui au un subtext determinat de livresc, de istorie, de filosofie si de acuitatea intuitiilor si trairilor care le confera calitatea de sentinte. Afirmatia este valabila chiar in cazul desenelor la Fric, cartea lui Stefan Agopian. De altfel, intre cei doi exista o afinitate spirituala. Nevoia stringenta de a sonda insondabilul, de a se confrunta cu absurdul, de a intampina sublimul sau grotescul existentei cu zambetul subtil al inteleptului.
Catalogul beneficiaza de un text introductiv semnant de criticul de arta Aurelia Mocanu. Un text cuceritor, care dovedeste ca demersul critic poate fi nu numai analitic sau academic, ci si creatie literara, cele doua abordari impletindu-se si potentandu-se. Textul ofera imaginilor un fundal integrator, fara a incerca sa le traduca, iar lectura de stricta specialitate ramane discreta, reusind sa nu strice nimic din inefabilul discursului. In plus, nu putem sa nu ne lasam cuceriti de ideea pictorului chiromant, a pictorului care poate citi in palma destinului umanitatii.
