Convorbire cu acad. Mircea Malița
Recent, la Clubul de la Roma, al cărui membru sunteți, ați susținut o comunicare despre zece mituri ale lumii contemporane, o simptomatologie a crizei pe care o traversează omenirea. Să precizăm că porniți de la definiția mitului ca o "credință sau subiect de credință al cărui adevăr sau realitate este acceptată necritic".
Înțelegem mai bine care sunt miturile contemporane (acei idoli la care ne închinăm exaltați) dacă vorbim de geneza lor. Toate provin din doi poli opuși (inseparabili, cum zicea filosoful elvețian Denis de Rougemont) care trăiesc bine împreună, când sunt relativ echilibrați. Dar când conviețuirea se rupe și unul vrea cu orice preț preeminență, iar celălalt e depreciat, ignorat, primul se înscrie între mituri. Valori și fapte: ambele demne de cunoaștere și interes. Nu putem fără valori, care măsoară pe o scară locul de importanță al faptelor. Dar când vorbim pe toate cărările de valori și nu cercetăm faptele, dăm în "fandaxie". Ne îndepărtăm de realitate și trăim într-un strat imaginat, subiectiv, vag. În plus și teribil controversat.
Care sunt aceste mituri?
Miturile luate în considerare sunt: imagine versus substanță, credință versus cunoaștere, cultură versus civilizație, hedonism versus stoicism, forță versus calea pașnică, politicianism versus profesionalism, individ versus societate, drepturi versus răspunderi, diferență versus genul proxim. Am spus asta la Clubul de la Roma ca să sugerez alegerea de teme reale și nu ficțiunile care au infiltrat gândirea contemporană, ducându-le la paroxism. Pe la 1600, Bacon le-a numit "idoli".
Vă propun să începem cu mitul imaginii, pentru că trăim într-o civilizație a imaginii.
Bine, să începem cu imaginea. Cine ar putea să-i nege importanța, când mintea o folosește la un loc cu cuvântul. Dar când TV-ul, cinematograful, computerul ne invadează cu imagini se întâmplă deraierea. Încetăm să ne mai gândim ce se întâmplă în spatele lor. Nu avem timp să reflectăm. Omul politic începe să fie obsedat de imaginea pe care o proiectează el și acțiunile lui. Consumatorul cumpără ce vede în reclamă. Oamenii se ocupă exclusiv de imaginea lor și a celorlalți. Structurile sociale se concentrează pe "percepție". Nu ce se întâmplă contează, ci ceea ce se percepe. Noile generații devin "peliculare", indiferente la substanță, la fapte și la cântărirea lor critică. Până și războaiele sunt înțelese în sensul inoculat de televizor.
În acest context, ce mai reprezintă valoarea?
Cât despre valori, ele au devenit un substitut al realității. Se uită că ele sunt niște mărimi, etichete, atribuite ale faptelor și intereselor reale. Grav e că sunt incendiabile. Oamenii sar pentru a-și apăra valorile. E mai veche personificarea lor, ca în ideile lui Platon. Din inevitabile adjuvante devin personaje care prezidează dezbateri. Valorile stau la prezidiu, de obicei învelite în standarde. Cum valorile nu ne dau identitatea și cum aproape toate conflictele sunt inevitabile, rolul valorii incandescente rezultă cu prisosință.
Mitul culturii amintește de cartea Dvs. "Zece mii de culturi și o singură civilizație". De ce este dăunătoare mitizarea culturii?
Am arătat în această carte distincția între culturi (la plural) și civilizație (la singular). Ultima e bazată pe știință, tehnică, cunoaștere, iar primele sunt tezaurul obiceiurilor, istoriei, credințelor care definesc un om sau o colectivitate. Varietatea culturilor este tot atât de prețioasă ca și universalitatea civilizației. Tot ce produce civilizația este imediat transmisibil și aplicat pe toate meridianele. Culturile sunt ancorate în specificul local. A le ridica la rang dominant și mitologic înseamnă a le face un deserviciu. Înseamnă să ne menținem în glasul diferențelor și să ignorăm factorii integrativi, care astăzi domină în mare măsură procesele de transformare a lumii.
Care sunt capcanele mitului politicii?
Politica, știința grecească de organizare și funcționare a cetății (polis), e într-un fel simplă. Ea constă în capacitatea de a scrie și aplica "politic", privind interesul public și național. Prima anomalie gravă este politicianismul, când se uită misiunea și se lasă absorbit exclusiv de lupta pentru putere, adică pentru menținerea autorității politice. Când politica devine un mit, societatea e îndepărtată de problemele ei și de marea resursă a profesionalismului ei.
Când "drepturile" devin mit și ce se sacrifică în numele lor?
Adunarea Generală a Revoluției franceze a elaborat prima Declarație universală a drepturilor omului. Prima redactare se numea a "drepturilor și răspunderilor" cetățeanului. Cineva a zis: e prea lung și se înțelegea că drepturile nu pot fi separate de obligații. Și iată că nu se înțelege. Pentru o serie de asociații și societăți civile care apără drepturile, poate că există una, pierdută și ea, care să se ocupe de răspunderi. Este exact ce se sacrifică în numele drepturilor, ceea ce dispare din câmpul social absorbit de ele.
Când și cum ar fi posibilă o revenire a responsabilității în "drepturile" ei?
Când vom înceta să spunem drepturi, în loc de drepturi și obligații (sau răspunderi). Când organizațiile civile consacrate drepturilor vor avea în titlul lor acest capitol neglijat și expulzat. Când legislația își va însuși această perspectivă. Când vom calma nihilismul individual care singularizează și îl rupe de contextul social, vom avea semnele unei reechilibrări mentale pentru cultura contemporană.
Ar fi posibilă o cultură a responsabilității?
Se cade să amintesc că totul se învață. Societatea învață ca și indivizii. Educația are un rol imens. Ce se învață în școală se vede în curriculum. Un profesor mitoman promovează mituri. Un manual "modern" arată uneori ca un tratat de mitologie. Experiența și activitățile, orizontul de profesionalism și rațiunea corectă și critică sunt autorități culturale și educative sigure.
Cum omenirea se află la o răscruce, o întrebare firească: încotro?
Încotro? Pentru viitorul apropiat o Casandră n-ar greși prea mult. Pentru viitorul mai îndepărtat, o drastică schimbare a forței politice și economice, cu centrul ei nou de greutate în Asia și cu reînvierea instinctului speciei umane de a supraviețui în condiții mai demne și mai bune sunt de luat în considerare.
