În urmă cu 146, la 1/13 aprilie, Locotenența domnească aproba, prin decretul 582, în temeiul referatului făcut de C.A. Rosetti, înființarea Societății Literare Române, care avea ca principale obiective „de a determina, ortografia limbii române, de a elabora gramatica limbii române, de a începe și realiza lucrarea dicționarului român“. Evocând istoria acestei instituții simbol a spiritualității românești, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a subliniat activitatea marilor personalități care i-au dat adus prestigiu, înscrise în istoria științei și culturii românești și universale. A fost amintit și anul 1948, când Academia Română a devenit Academia Republicii Populare Române, pierzându-și independența și autonomia de care se bucurase până atunci. După evenimentele din 1989, Academia Română a renăscut sub vechiul ei nume, prin decretul-lege nr 5 din ianuarie 1990. A fost elaborat Statutul prin care se prevede că principalele obiective ale Academiei Române sunt promovarea și cultivarea științei și culturii naționale și universale, a limbii, literaturii și istoriei naționale, ceea ce înseamnă că „misiunea stabilită de părinții fondatori a rămas valabilă și astăzi“. Academia și-a onorat această misiune publicând cele 19 volume din „Dicționarul-Tezaur al limbii române“, „Gramatica Limbii Române“, „Dicționarul General al Literaturii Române“, seria de opere fundamentale ale literaturii române, „Tratatul de Istorie a Românilor“ (opt volume), „Istoria Transilvaniei“ în trei volume în limba română și engleză și altele.
Să cunoaștem trecutul, să analizăm cu luciditate prezentul și, mai ales, să privim spre viitor.
Acad. Ionel Haiduc a prezentat cele trei funcții ale Academiei Române – „for de consacrare în știință, literatură și artă, important pilon al cercetării științifice și participant activ la viața societății“. Ca for de consacrare, Academia promovează excelența și performanța, primind între membrii săi din cele 14 secții oameni de știință și cultură cu realizări de excepție în cercetare și creație. Ca pilon al cercetării, prin cele 65 de institute și centre de cercetare, „contribuie semnificativ la vizibilitatea științei românești, la dezvoltarea științei universale, elaborând lucrări importante pentru cultura națională și contribuind la dezvoltarea societății cunoașterii“. Participarea activă la viața societății s-a concretizat în „contribuția la elaborarea unor strategii naționale, a dezbătut probleme importante, a luat poziție în situații în care a considerat că este necesar“. S-au menționat poziția față de așa-numita limbă moldovenească sau în legătură cu exploatarea aurului din Munții Apuseni, organizarea unor dezbateri pe teme importante privind viața economică și socială din țara noastră. „S-a implicat în activități suport pentru dezvoltarea locală și regională prin proiectul «Conservarea bio și geodiversității ca suport al dezvoltării și creșterii economice și sociale a zonei Țara Hațeg» și a inaugurat «Centru de dezvoltare durabilă Țara Hațeg – Retezat»“ La propunerea Academiei Române, ziua de 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a fost proclamată Ziua Culturii Naționale. Academia Română s-a impus și în diplomația culturală, prin participarea la activitatea unor organisme academice internaționale, cooperarea cu alte academii, cu ambasadele unor țări acreditate în România. În încheierea alocuțiunii sale, acad. Ionel Haiduc a spus că la această zi aniversară, „Academia Română trebuie să-și cunoască trecutul, să analizeze cu luciditate prezentul, dar mai ales să privească spre viitor.“
Politica românească are profundă nevoie de intelectuali
În alocuțiunea sa, prof. univ. Mihai Răzvan Ungureanu, prim-ministru al Guvernului României, a subliniat că „Academia Română arată că în cultura noastră națională există perenitate, există tradiție, există valori pe care nici vremurile, nici regimurile nu le-au schimbat“. Cu referire la prezent, domnia sa a subliniat: „Cred că este nevoie să recunoaștem că politica românească are profundă nevoie de intelectuali, pentru că acolo unde sunt ei și acolo unde se implică, bolile democrației capătă soluții iar terapeutica este valabilă. Educația este în orice stat democratic o chestiune de principiu și deci, implicit, democratică. Cunoașterea este însă, prin natura ei, nedemocratică. Unii cunosc, alții nu și cred că intelectualii… au tot dreptul să vină spre politică, transformând-o în cea mai nobilă artă a administrării.“ În acest context a fost lansat un apel: „Lăsați intelectualii să facă politică, lăsații-i să critice. Critica lor va fi întotdeauna blândă, lipsită de patimă, lipsită de invective… Lăsați-i să vină spre administrația centrală și locală pentru că pe seama meritelor profesionale își vor putea întotdeauna motiva deciziile. Cred că în politica românească este momentul ca vârfurile profesiilor să se implice în așa fel încât această țară să fie pe mâini bune.“
Dialog între științele naturii și științele socio-umane
Cu acest titlu, expunerea rostită de președintele Academiei Române este un prolog la o dezbatere amplă care să facă posibilă reducerea distanței dintre științele naturii și cele socio-umane, temă predilectă a multor gânditori contemporani. O abordare metodică, începută cu definițiile acestor științe, urmată de relațiile dintre diferite discipline – interdisciplinaritate, multidisciplinaritate și transdisciplinaritate. În cartea „Două culturi și revoluția științifică“, C. P. Snow constată că între cele două culturi din societatea modernă – științele și „umanioarele“ – a apărut o prăpastie. „Oamenii de știință nu învață destul din «umanioare», în particular despre condițiile morale, politice în care se desfășoară activitatea lor. Oamenii de artă cunosc și mai puțin despre știință și tehnologie.“ D. Balamuth, argumentează importanța cunoașterii științifice: „Cunoștințele științifice sunt vitale pentru rezolvarea numeroaselor probleme globale (energie, sănătate, mediu, îmbătrânirea populației). Din acestea se deduce că societatea trebuie să sprijine știința în propriul său interes pe termen lung; oamenii de știință trebuie să înțeleagă că libertatea de a cerceta depinde de cei care le asigură resursele necesare pentru sprijinirea efortului lor. Cercetătorii sunt chemați să răspundă și să explice de ce fac ceea ce fac.“ O întrebare firească: câtă educație științifică este necesară cetățeanului? Din răspunsul dat de acad. Ionel Haiduc reținem: într-o societate democratică, cetățenii trebuie să adopte decizii inteligente în probleme legate de proprietățile naturii fizice. Mai sunt și probleme care nu pot fi rezolvate decât cu aportul științei (dacă e justificată energia nucleară; ce trebuie făcut în cazul unor epidemii, sau ce decizii trebuie luate în legătură cu organismele modificate genetic ș.a.) Concluzia: „Cetățenii trebuie să înțeleagă bazele științei moderne ca să poată lua decizii în cunoștință de cauză în probleme de mare interes pentru societate.“ De un real folos este, sub acest aspect, jurnalismul științific care, din păcate, cu unele excepții, este încă insuficient promovat în țara noastră.
Dezvoltarea științei și tehnologiei din ultimele decenii l-a făcut pe John Brockman să afirme că oamenii de știință pot alcătui o „a treia cultură“. Iată, „oamenii de știință comunică direct cu marele public“ iar temele științifice au o audiență din ce în ce mai mare în mass-media. Afirmația a fost exemplificată cu subiecte ca biologia moleculară, inteligența artificială, viața artificială, biodiversitatea, nanotehnologia ș.a. Janez Poto?ä?ìnik merge mai departe și constată o ștergere treptată a granițelor dintre știință și artă și apariția unei noi relații detectabilă sub mai multe aspecte – știința ajută arta, o conservă, face să-i crească audiența în timp ce arta ajută la pătrunderea științei în societate și „umanizează“ invențiile științei și tehnologiei.
În continuare, acad. Răzvan Theodorescu a prezentat seria „Tezaurul Academiei Române“, coordonată de acad. Ionel Haiduc și acad. Păun Ion Otiman și realizată de dr. Dorina N. Rusu. Din această serie au apărut, în condiții grafice de excepție, primele două volume – Donatori și donații (1860-1948) și „Monumente de arhitectură“. A urmat un moment poetic susținut de actorul Dorel Vișan care a recitat un fragment din piesa „Luca Arbore“ de Mihai Eminescu.
Seria manifestărilor s-a încheiat cu vernisajul expoziției „Din tezaurul cancelariilor domnești“ (documente istorice din colecțiile Bibliotecii Academiei Române). Vom reveni cu amănunte în numărul viitor.
Colaborare cu Academia Română
