For de consacrare și un centru de cercetare științifică
Devenită o tradiție, Ziua Națională a Academiei Române a fost sărbătorită în adunarea generală a membrilor săi, în cadrul căreia au fost înmânate însemnele academice M.S. Regele Mihai I, și acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, a susținut expunerea "Academia Română – trecut, prezent, viitor".
În alocuțiunea de deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a subliniat: "Societatea Literară Română, care a devenit Academia Română, a fost înființată cu o lună înaintea sosirii în România a domnitorului Carol. Timp de opt decenii destinele ei s-au împletit cu cele ale dinastiei. Cu 141 de ani în urmă, în cea dintâi sesiune a ei, Societatea Academică Română l-a ales ca membru de onoare pe fondatorul dinastiei. Domnitorul și apoi regele Carol I, regele Ferdinand și regele Carol al II-lea au fost aleși membri de onoare ai Academiei Române, iar în timpul domniei și-au exercitat funcțiile de protectori și de președinți de onoare". Ca prinț moștenitor, fără să fie membru al Academiei Române, M.S. Mihai I și-a exercitat funcțiile de protector și președinte de onoare în anii 1940-1947. Anul 1948 a dus la transformarea Academiei Române în "instituție de stat, regimul totalitar luând-o în stăpânire și călcându-i drepturile de independență științifică, o bună parte dintre membrii ei fiind alungați samavolnic pe motive social-politice, fără a se respecta caracterul său de înalt for de știință și cultură neatârnat". După 1989, Academia Română și-a revenit la rosturile ei tradiționale, având și rolul de sfătuitor al națiunii, neimplicat în jocurile politice. Adresându-se M.S. Mihai I, acad. Ionel Haiduc a spus: "Majestatea Voastră v-ați comportat în întreaga viață ca român", evocând momentele în care a participat la diferite manifestări academice. În adunarea generală din 19 decembrie 2007, M.S. Mihai I a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române. "Astăzi am onoarea și mulțumirea să înmânez Majestății Voastre, în numele confraților mei, la peste 140 de ani de la prima cinstire acordată fondatorului Casei Regale Române, însemnele academice, urându-vă din toată inima bun venit în Academia Română".
Adresându-se membrilor Academiei Române, M.S. Mihai I a spus: "Vă mulțumesc pentru că la aniversarea Academiei se înfăptuiește o reparație istorică, prin reluarea legăturii dintre Regalitate și Academie. Mă bucur că peste vicisitudinile timpului atât Casa Regală, cât și instituția academică au rezistat, rămânând simboluri trainice ale valorilor românești.
Refăcându-se legătura istorică, sper ca împreună să recâștigăm locul României și în domeniul cultural, artistic și științific, așa cum a făcut-o deja în cel militar și politic. Astfel vom pune în valoare marele potențial uman în sprijinul dezvoltării europene a țării noastre".
Sub semnul libertății de gândire
Acad. Dan Berindei a definit academiile ca "Locul în care s-au strâns laolaltă cărturarii pentru a dezbate și a căuta soluții la o varietate de probleme cu care omenirea în mersul ei ascendent este confruntată. Ele reflectă deci alăturarea eforturilor creatoare și totodată ele își desfășoară activitatea sub semnul libertății de gândire, condiție de bază a existenței și bunei lor funcționalități. Nu rareori ele au suferit consecințele mutațiilor regresive care au avut loc în domeniul social-politic."În această deschidere ideatică, distinsul istoric a prezentat procesul evolutiv al acestor societăți savante, subliniind tradițiile românești, începute cu inițiativa lui Despot Vodă din sec. XVIII pentru a ajunge la 1/13 aprilie 1866, când Locotenența Domnească a decis înființarea Societății Literare Române. "Misiunea ei specială, se arăta în document, erau problemele limbii – ortografia, gramatica și dicționarul – obiectiv fundamental, care însă nu excludea și celelalte țeluri multiforme pe care noua societate avea să le dobândească firesc în scurtă vreme – domeniul istoriei în 1867 și, din 1873, cel al științelor exacte". Mai important era că printre cei 21 membri fondatori erau personalități din toate provinciile locuite de români. La 29 martie/10 aprilie 1879 a fost promulgată legea de schimbare a denumirii în Academia Română, având ca obiective "cultura limbii și istoriei naționale, a literaturilor, a științelor și a frumoaselor arte". Cu sediul în București, Academia Română a reprezentat un "parlament cultural – și nu numai – al tuturor românilor, iar marile ei proiecte au avut în vedere întreg spațiul românesc".
Dar, ca oamenii, și instituțiile sunt, vorba cronicarului, "sub vremi", și la 9 iunie 1948 a devenit Academia Republicii Populare Române, încălcându-se "neatârnarea" și fiind supusă rigorilor regimului totalitar. Mulți dintre membrii ei au fost excluși, alții deținuți în închisorile comuniste, unde, de pildă, George Brătianu și-a găsit sfârșitul. Între noii membri, numiți nu aleși, unii ca Elie Carafoli, N. Lupu, Al. Rosetti, N. Hortolomei, Șt. Milcu, Grigore Moisil erau reprezentativi. Numirea altora a fost doar pe criterii politice – A. Toma sau M. Roller (!!). Atunci au fost înființate institutele de cercetare, dar Academia a continuat să fie "prizonieră a sistemului" și, în 1970, acestea au ieșit de sub egida Academiei. După alegerea impusă a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu (excluși în 1990), nu s-au mai făcut alegeri de noi membri, Academia fiind condamnată la moarte.
Nu a fost să fie însă așa și, prin decretul-lege nr. 4 din 2 februarie 1990, Academia Română a fost recunoscută drept "cel mai înalt for științific și cultural al țării" cu un statut autonom. A început un adevărat proces de renaștere – au fost făcute noi alegeri, institutele de cercetare au revenit "acasă", au fost înființate altele noi, Academia afirmându-se atât un for de consacrare, cât și un important centru de cercetare științifică, cu rezultate recunoscute pe plan național și internațional. În actuala organizare sunt 14 secții, numeroase comisii de specialitate, acoperind întreaga arie a științelor și culturii contemporane. La Editura Academiei Române, care de curând beneficiază de o tipografie performantă, apar numeroase cărți și reviste de specialitate. A fost amintită activitatea Bibliotecii Academiei Române, înființarea Fundației Naționale pentru Știință și Artă. Dintre noutăți au fost menționate apariția manuscriselor eminesciene facsimilate, a "Dicționarului General al Literaturii Române" și trimiterea la tipar al celui de al IX-lea volum din "Istoria Românilor".
Drumul spre excelență este lung și anevoios, însă optimismul acad. Dan Berindei are un temei sigur: "însumăm valorile acestei țări, suntem o punte către lume și în special către Uniunea Europeană, căreia îi aparținem. Activitatea și prestigiul nostru să le consacrăm României europene și să contribuim cu toate puterile noastre, în spiritul înaintașilor, la afirmarea în lume a țării și a națiunii noastre".
