„Există o victorie mult mai dificilă, însemnånd înfrångerea iluziilor mincinoase care reprezintă pentru om o sursă de sclavie, a unei sclavii de care el nu își dă seama. Omul trăiește în sclavie, adesea fără să fie conștient și uneori chiar plăcåndu-i starea lui. Omul aspiră și spre libertate, dar ar fi o greșeală să credem că omul iubește libertatea și ar fi o greșeală și mai mare să credem că libertatea este un lucru ușor. Dimpotrivă: libertatea este dificilă, iar sclavia este ușoară.“ Acest citat aparține unui rus, Nikolai Berdiaev, convertit de la marxismul la care s-a adăpat și Ion Iliescu, într-un acerb critic, din interior, al sistemului. Iliescu, spre deosebire de Berdiaev, a rămas neschimbat.
Rușii au perceput probabil cel mai bine natura duplicitară, de iluzionist, a lui Ion Ilici Iliescu, iar viața sa este aceea a unui perpetuu scamator, un histrionic desăvårșit aproape. Histrionicul este un fals, un ipocrit, un măscărici, un gesticulant ridicol, o persoană ipocrită, perfidă, un șarlatan ce pretinde că este altceva decåt este de fapt.
Histrionismul (termen derivat din latinescul histrionicus – bufon, comedianți purtători de măști) este expresia unei dezordini a personalității, definită clinic și caracterizată printr-o excesivă manifestare emoțională, labilitate psihică, stil teatral de exprimare, nevoia de captare a atenției, de a fi în centrul atenției dacă se poate, o obișnuință manipulativă persistentă.
Schizofrenicul Iliescu, stăpânul iluziilor
O trăsătură aparte a histrionicului este și catarsisul afectiv facil: izbucnește în descărcări dezordonate și demonstrative, dramatizează conținutul comunicării, deseori fabulează, iar manifestările asociate includ egocentrismul, autoindulgența, exchibiționismul, manifestarea exagerată a emoțiilor, o excesivă sensibilitate față de orice fel de critică. L-ați recunoscut cu ușurință pe Ion Iliescu, nu-i așa?
Histrionismul este diagnosticat preponderent la femei și este legat de vechea noțiune a isteriei (hysteria, de la grecescul hystera – uter), o tulburare somatică cu efecte psihice, unele dintre acestea suprapunându-se manifestărilor psiho-patologice tipice și manifeste ale histrionismului. De altfel, hysterical personality și-a transferat în timp înțelesul devenit histrionic personality disorder, boală ce se întâlnește și cu diagnoticul schizofreniei.
Purtătorii de măști, bufonii, actorii au tendințe schizoide evidente deoarece își petrec viața jucând roluri, impresionând pe alții, întruchipând personalități cu care nu au nimic în comun, sfârșind adesea prin a fi captați atât de mult de încât își topesc propria personalitate într-un alt rol, alienându-se până la anulare personală.
De la lansarea iluziei Libertății și a Salvării, prin pseudo-mântuitorul Ion Iliescu, în decembrie 1989, România a ajuns un stat după chipul și asemănarea sa – un stat schizofrenic, întemeiat pe o mitologie falsă a Salvării Naționale, reiterată an de an cu ocazia „sărbătoririi Revoluției“.
Prin voia Celui Ales de sovietici, Ilici al nostru/al lor, România este în continuare condusă de politruci comuniști sau de copiii acestora, stâlpi de bază ai CC al PCR, membrii castei vechilor comuniști și urmașii acestora. Sclavia le-a devenit chiar dulce românilor, care se tot întrec în comemorări festive ale „eliberării“ din Decembrie 1989, în timp ce sunt din ce în ce mai striviți de presiunea „iluziilor mincinoase“ de care pomenea Berdiaev.
Cele trei iluzii, elemente ale cacialmalei intitulate Revoluția română, s-au împletit organic: era nevoie de „teroriștii care trag din toate pozițiile“, după cum îi descria Ion Iliescu, „orfanii lui Ceaușescu“, cică, după cum preciza Nicolae Militaru la televiziune, care trebuiau stopați prin forța militară reunită a întregii Armate, sub comanda sa, desigur.
Mitul războiului cu „teroriștii“, în scopul „Salvării Naționale“
Ca atare, conform Comandamentului Artileriei, în decembrie 1989, o uriașă cantitate de muniție a fost trasă „împotriva bandelor teroriste“: „În perioada 22.12.1989 – 27.12.1989, s-au consumat pe timpul acțiunilor de luptă 12.632.670 cartușe, 666 lovituri pentru
AG 7, 58 lovituri pentru AG 9, 3.008 proiectile antiaeriene, 221 lovituri pentru tunul de de 100 mm de pe tanc, 1162 grenade de mână, 36 bombe de 82 mm, 2 proiectile antitanc de 85 mm și 11 grenade antitanc. 14.883 de arme au intrat pe mâinile populației neinstruite. Celor peste 13 milioane de cartușe li se mai adaugă alte sute de mii de cartușe, trase în perioada 28 – 31 decembrie 1989“. Este sumarul în cifre seci al unui adevărat război, în urma căruia, după fuga Ceaușeștilor, au fost omorâți în România 957 de oameni, respectiv 90 la sută din totalul de 1.116 de victime ucise în Decembrie.
Această jertfă de sânge a întreținut mitul, iluzia războiului cu „teroriștii“, război care a fost câștigat de pseudo-Apostolii lui Iliescu, Cel Întâi Chemat (adus de ambasadorul sovietic n.n) la balconul CC pentru a propovădui Salvarea, respectiv, în termenii săi, pentru a se readuce România pe calea socialismului „care a fost doar întinat de Ceaușescu“.
De la acel moment, preluarea reală a Puterii s-a consumat prin preluarea presupușilor „teroriști“, adică a blamatei forțe operative a Securității. Preluarea efectivă a Puterii de către agentura rusă a histrionicului Ilici a avut loc în intervalul în care, ca și azi, românașii se îndopau până la crăpare, de la Crăciun până la Sf. Vasile.
Etapele preluării „Puterii de Stat și de Partid“
În data de 22 decembrie 1989, la ieșirea lui Iliescu la balcon, Departamentul Securității Statului (DSS), gardienii sistemului de stat și de partid din România, avea un efectiv total de 15.312 angajați, dintre care 10.114 ofițeri, 791 maiștri militari, 3.179 subofițeri și 1.228 personal civil. În unitățile centrale ale Securității lucrau 6.602 persoane, în cele teritoriale și la Securitatea Municipiului București – 6.059, în școlile de pregătire și perfecționare a cadrelor – 225, iar în unitățile speciale acoperite – 2.426, dintre care 1.892 ofițeri. De asemenea, mai activau peste 400.000 de informatori. Toată această forță a devenit baza noii Puteri „salvatoare“.
În Comunicatul către țară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, citit la Televiziune de Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989, în cursul serii, se anunța că „întreaga putere în stat este preluată de Consiliului Frontului Salvării Naționale. Lui i se va subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei și a unităților Ministerului de Interne“. Ulterior, Iliescu, respectiv CFSN, a revenit pe data de 24 decembrie cu un alt comunicat, în care se arăta: „Unitățile Ministerului de Interne se vor integra în Ministerul Apărării Naționale, care preia comanda unică asupra tuturor trupelor și mijloacelor de luptă ale țării“.
Mutarea următoare a lui Iliescu a avut loc la data de 26 decembrie, când CFSN-ul său a emis un decret, cu un unic articol, care avea următorul conținut: „Se numește în funcția de Ministru al Apărării Naționale generalul-colonel Nicolae Militaru“. Imediat după instalarea în funcție, noul ministru al Apărării a semnat, alături de Ion Iliescu, un prim nou decret. La articolul 1 al Decretului CFSN nr. 4 se preciza: „Trec în componența MApN Departamentul Securității Statului, Comandamentul Trupelor de Securitate, împreună cu organele și unitățile din subordinea acestora. Sunt incluse în acestea structura, bugetul, personalul, armamentul, muniția, tehnica din dotare, fondurile fixe, precum și activul, și pasivul din țară și din străinătate“.
În data de 31 decembrie, imediat după arestarea lui Iulian Vlad și a apropiaților săi, președintele CFSN, Ion Iliescu, l-a numit comandant al Departamentului Securității Statului pe Gelu Voican Voiculescu (la acea dată viceprim-ministru în Guvernul provizoriu), iar începând cu data de 2 ianuarie 1990, generalul Militaru și Voican Voiculescu au coordonat efectiv preluarea de catre MApN a Securității.
„Libertate te iubim ori învingem, ori murim“?
Acestea au fost etapele preluării efective a „Puterii de Stat și de Partid“ – obiectiv al FSN menționat de Militaru într-o înregistrare pe care chiar eu am oferit-o publicului în Piața Universității, în 1990. La vremea aceea încă trăiam cu iluzia Libertății și eu, ca mulți alții. Am cântat și am strigat „vom muri și vom fi liberi“, am cerut Adevărul, am cerut „lucruri simple“: fără comuniști și agenți ruși în fruntea țării. Prin măscăriciul Iliescu a avut loc conservarea și consolidarea privilegiilor elitei comuniste subordonate Imperiului rus.
„Revolvo“, de la care vine termenul de „Revoluție“, înseamnă a întoarce pe dos, a răsturna. Activiștii comuniști creați la școala Moscovei și Securitatea trădătoare care i-a slujit doar au întors pe dos România. Poate va veni timpul să ne scuturăm, să înfrângem iluziile mincinoase și să punem mâna pe arme. „Un glonț în cap pentru trădători“ ar putea fi un slogan mult mai bun decât înșelătorul „gândește liber“, la mișto, lansat de un alt iluzionist de-al lui Tataia Ilici.George Roncea
