Conform Codului Penal românesc, înlesnirea practicării prostituţiei reprezintă proxenetism, fiind pedepsită în țara noastră cu până la 7 ani de închisoare chiar dacă prostituția a fost transformată și la noi în simplă contravenție în urmă cu 4 ani, la intrarea în vigoare a Noului Cod Penal pritocit chiar de Alina Bica pe când era secretar de stat la ministerul Justiției. Așa se face că orice persoană care pune la dispoziția unei prostituate un loc în care aceasta să-și vândă trupul pentru bani, în România săvârșește infracțiunea de proxenetism. În Costa Rica, însă, prostituția nefiind nici măcar contravenție, orice proxenet este negustor cinstit. Acesta este și cazul omului de afaceri Cornel Tăbăcaru care a mărturisit că afacerile sale în Costa Rica cuprind și înlesnirea prostituției.
Cornel Tăbăcaru a dezvăluit, joi, la „Sinteza zilei” că el a fost cel care a adus-o pe Elena Udrea de la aeroport când aceasta a ajuns acolo, în februarie și tot el le-a cazat pe cele două infractoare:
„Elena Udrea a ajuns în februarie, Alina Bica era acolo din decembrie. Am adus-o noi de la aeroport. Le-am găsit să stea undeva în Jacó, într-un apartament, fără să plătească, fără niciun fel de obligație, al unui cetățean american de origine română, și unde au stat câteva luni bune”, a spus Cornel Tăbăcaru. după câteva luni cele două s-au certat și s-au separat, după cum a povestit proxenetul român. Detalii AICI.
Într-o intervenție telefonică la postul B1, Tăbăcaru a răspuns întrebării jurnalistei Sorina Matei cu ce afaceri se ocupă în Cista Rica:
Tăbăcaru: Sincer și serios vă răspund. De exemplu, la noi în țară, în Constituție spune așa: Prostituția nu este ilegală. Dar nu spune că-i legală, că avem Biserica Catolică în spate. Dar spunem prostituția nu este ilegală. La unul din cluburile mele care le-am vândut, care s-a numit Cocal, Cornel-Catinca-Alina, Veneau și fetițe și era perfect legal. Numai că nu l-am mai ținut pentru că
Matei: Ați avut club de prostituție?
Tăbăcaru: Poftim?
Matei: Ați avut club în Costa Rica, în San Jose?
Tăbăcaru: Nu în San Jose, în Jaco, n-am eu față de capitală, eu-s băiat mai de la ocean, așa, de la Pacific.
Matei: A, și prostituția e legală în Costa Rica
Tăbăcaru: Nu este ilegală!
Matei: ce nu e ilegal, e legal!
Tăbăcaru: Nu e ilegală. N-am ce să vă fac! Hai să vă spun. Eu, împreună cu 2 parteneri avem cea mai înaltă clădire din Costa Rica, e o clădire de lux rău. Ei, anul trecut s-a raportat că într-un an de zile au intrat în buildingul nostru 2600 de asistente sociale. Ața se numesc fetițele la noi de prin Nicaragua, de prin China, de prin nuștiuce, care lasă buletinul la poartă, vin acolo dorm drăguțe la perete și dimineață părăsesc clădirea după ordinul nostru, al celor 3, până-n ora 7 ca să nu coboare copiii la plajă. Și n-au voie să intre în building înainte de ora 11 seara.
Matei: Și ce fac asistentele astea sociale?
Tăbăcaru: Dorm la perete, doar v-am zis! Așa a zis Meșterul Manole că femeia trebuie să doarmă la perete.”
Ascultă de la minutul 35 declarația proxenetului AICI.
De cand va ocupați cu distribuirea de astfel de mizerii?
adevarul daca e adevarat ce se scrie aici in articol ne descifreaza si misteru’ acestui tabacaru milionar de carton in costa rica pasibil de inchisoare la noi daca codul penal vechi era inca in vigoare…..
ar fi frumos sa aflam cine i-a vandut lui pontul sa aduca la noi sucurile alea otrava curata asta e alta poveste cand nu exista internet nu aveai de unde sa te informezi ca acum si eram cu sacul in cap ca popor de abia iesiti din „epoca de haur”……
mda mistere ale istoriei poate eventual vor fi elucidate de institutul de cercetare a crimelor comunismului si de cercetare eventual a fostilor colaboratori ai securitatii lui nea cizma care controlau efectiv comertul extern al tarii dupa cum bine se stie deja de ceva timp….
informatii se gasesc in librarii sunt titluri….referitoare la securitate ma refer
sa speram ca si justitia de la noi isi va face treaba si acest suspect va da socoteala pentru ascensiunea sa suspicios de rapida dintr-un neica nimeni al anilor ’90 acum fugitiv in costa rica….
Cu INTERPOL si mandat international se poate orice daca se vrea s-a putut in cazul Mazare….daca exista putina vointa politica….